Skip to content

Armin van Buuren presents Gaia – Empire of Hearts (piesa noua)

In mijlocul a doua turnee mondiale, ASOT 650 si Armin Only Intense, Armin van Buuren ne prezinta Empire of Hearts, cel de-al optalea single Gaia, unul dintre numele sub care produce muzica ocazional.

GaiaEmpire of Hearts se aude in seturile olandezului Armin van Buuren de mai bine de doua luni de zile, fiind una dintre surprizele pe care acesta le-a pregatit pentru primele evenimente din cadrul turneului mondial Armin Only – Intense. Este energica, melodica, pur instrumentala si o ascultam chiar acum!

Seamana izbitor de tare cu o tema muzicala intalnita de noi in filme, nu? La prima auditie, cand nu stiam ca nu e noua piesa Gaia si o gaseam prin seturile lui Armin ca ID (titlu neidentificat), am crezut ca avem de-a face cu un remix trance pentru He’s a Pirate, celebra tema muzicala din pelicula Piratii din Caraibe. Coincidenta sau nu, seamana putin.

Empire of Hearts este cea de-a opta piesa pe care Armin van Buuren o lanseaza sub moniker-ul Gaia, iar multi spun ca nu este demna de acest proiect, care a livrat de-a lungul vremii fanilor hituri emotionante ca Tuvan sau Aisha, dar si tema ASOT 500, Status Excessu D. Ca tot veni vorba de ASOT, premiera radio a noului track Gaia a fost facuta in editia cu numarul 650 a emisiunii lui Armin van Buuren, live din Moscova.

Nu stim cand va fi lansata piesa, insa putem paria pe faptul ca o vom regasi pe deja anuntata compilatie A State of Trance 2014, album pe care Armin van Buuren il pregateste pentru aceasta primavara. Vizavi de proiectul Gaia, Armin van Buuren a ales ca la Miami, in cadrul Ultra Music Festival, unde are loc ultimul dintre cele 9 evenimente din seria ASOT 650, sa mixeze pentru prima data sub acest nume.

Oare ce ne pregateste Armin van Buuren?

Citește în continuare