Skip to content

Atelier de caligrafie pentru cei mici la Antipa, o forma minunata de terapie pentru copiii timizi

In vremurile in care scriem cel mai mult via tastelor calculatorului sau ale telefonului, caligrafia e o arta rara, dar studiile medicale arata ca scrisul de mana este o activitate foarte utila pentru creier, aproape ca meditatia. De altfel in cazul bolilor degenerative neurologice, scrisul de mana si involutia caligrafiei pacientului e un semn despre viteza de evolutie a bolii.

Sunt si studii care arata ca daca inveti scriind de mana ceea ce ai de memorat/ de asimilat, rezultatul e mai rapid: creierul foloseste si o parte in care e memoria vizuala, dar si o parte in care apeleaza la lucruri de manualitate.

In unele terapii post trauma emotionala, pacientii sunt rugati sa scrie de mana in fiecare zi scrisori cu diferite mesaje, tocmai pentru ca scrisul de mana relaxeaza si activeaza neuronal parti ale creierului pe care nu le accesam mereu.

De aceea, daca aveti un copil timid, caruia nu-i place sa socializeze foarte mult, un atelier de caligrafie poate sa fie o forma foarte buna de terapie pentru el, dar si o cale mai usoara de a se integra in comunitate. In plus, poate lucra cu un tanar artist, iar acest lucru ii va ezvolta creativitatea si increderea de sine.

Maine, 7 decembrie, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” in colaborare cu Asociatia Liber la Educatie, Cultura si Sport si Universitatea Nationala de Arte ii invita pe cei mici la atelierul de caligrafie de la Antipa.

Evenimentul se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 9 – 15 ani si va avea loc intre orele 10:30 si 12:00 in Sala Atelier de la etajul muzeului.

Sub indrumarea Asist. univ. dr. Felicia Maria Ionescu si a studentilor de la Universitatea Nationala de Arte, micii caligrafi vor descoperi fascinanta arta a scrisului de mana si micile secrete ale scrisului estetic, dezvoltandu-si astfel creativitatea.

Anul acesta felicitarile cu ocazia Sarbatorilor de iarna vor contine urari pline de emotie, notate cu grija de micutii artisti ai scrisului frumos.­

Inscrierile se fac la acest link antipa.ro/rezervari, iar taxa de participare este de 5­0 lei/participant.

Valoarea caligrafiei si a tinerilor artisti caligrafi a fost celebrata de Familia Regala

Pentru cei mai talentati dintre copiii care invata caligrafie exista un conucrs national, care are deja editia a III-a.

Premiantii editiei 2019  au fost invitatii Familiei Regale la Palatul Elisabeta unde au fost felicitati de Alteta Sa Regala, Principele Radu, care le-a oferit castigatorilor CD-ul intitulat “Muzica Regelui”.

Pasionatii de caligrafie pot admira pana pe 15 decembrie, la ExpoCaligrafia 2019, lucrari caligrafice de exceptie din 23 tari din toate colturile lumii, de pe 5 continente, cat si cele mai apreciate lucrari din competitie.

Citește în continuare