În această lună, Urban.ro spune povești de viață din activitatea și experiențele Nadiei Comăneci, povești care pot inspira prin valorile pe care le arată în detalii mici. Seria este sprijinită de Banca Transilvania, un susținător al Nadiei Comăneci și al valorilor pe care ni le-a adus mereu în viață.

La aproape cinci decenii de la Jocurile Olimpice de la Montréal, Nadia Comăneci nu mai este doar una dintre cele mai mari sportive din istorie, ci și un personaj literar. Viața ei a fost povestită în biografii scrise imediat după triumful din 1976, în cărți pentru copii, în propriile memorii, într-un roman premiat și, mult mai târziu, într-o investigație construită din documentele Securități

Privite împreună, aceste cărți arată nu doar cine a fost Nadia, ci și felul în care fiecare epocă a ales să o vadă: copil-minune, simbol al României comuniste, femeie supravegheată, campioană universală sau model pentru generațiile următoare.

Primele cărți, scrise aproape în timp real

Printre primele volume românești se numără „Nadia Comăneci și echipa de aur”, de D. Dimitriu care a apărut în 1976. Cartea a fost reeditată în 2006 și surprinde începuturile fenomenului care avea să transforme gimnastica românească într-un reper mondial.

Cea mai cunoscută biografie românească timpurie rămâne însă „Nadia”, publicată de Ioan Chirilă în 1977, la Editura Sport-Turism. Volumul are 23 de capitole, iar prima ediție s-ar fi vândut în 300.000 de exemplare. Ioan Chirilă, absolvent de Drept devenit unul dintre cei mai importanți cronicari sportivi români, a scris 29 de cărți și a participat, ca jurnalist, la opt Campionate Mondiale.

Stilul lui transformă competiția într-o poveste aproape mitologică. „Nadia a fost cel mai mare boom din istoria gimnasticii”, scria Chirilă, adăugând că odată cu ea „se încheie epoca prințesei”. Cartea reconstruiește copilăria de la Onești, antrenamentele, familia, relația cu antrenorii și explozia de bucurie din Sala Forum, după apariția imposibilului 1.00 pe tabelă. Cartea, care e cea mai emoționantă dintre apariții și păstează mult din atmosfera epocii,  mai poate fi găsită în anticariate sau la Biblioteca Națională.

Nadia, exportată în literatura sportivă internațională

Succesul de la Montréal a produs rapid și biografii în limba engleză. În 1977, jurnalistul și antrenorul britanic Cliff Temple publica „Nadia Comaneci: The Enchanting Story of Little Miss Perfect”. Temple era specialist în atletism și avea să devină corespondentul publicației The Sunday Times, iar titlul cărții sale surprinde perfect imaginea sub care Nadia era prezentată atunci Occidentului: „micuța domnișoară perfectă”.

În același an a apărut și „Nadia Comaneci”, de Gloria D. Miklowitz, o biografie adresată în special cititorilor tineri, care urmărea pregătirea începută la șase ani și performanțele olimpice din 1976. Miklowitz a fost o prolifică autoare americană de literatură pentru copii și adolescenți, cu aproape 50 de volume de ficțiune și nonficțiune, multe dintre ele dedicate unor probleme sociale importante. Cartea mai poate fi găsită pe amazon.com.

Prima autobiografie și limitele unei confesiuni din comunism

În 1981 a apărut la Londra „Nadia: My Own Story”, publicată în alte ediții sub titlul „Nadia: The Autobiography of Nadia Comaneci”. Cartea este semnată de Nadia, iar jurnalistul britanic Graham Buxton Smither apare drept autor sau colaborator în unele catalogări. El primise permisiunea de a discuta cu sportiva într-o perioadă în care aceasta se afla încă sub controlul autorităților comuniste.

Volumul rămâne important tocmai prin contextul în care a fost scris. Este vocea unei campioane foarte tinere, dar este și o mărturie publicată înainte ca Nadia să poată vorbi complet liber despre presiunile, supravegherea și restricțiile vieții sale. Citită astăzi alături de documentele de arhivă apărute ulterior, autobiografia dezvăluie atât ceea ce putea fi spus în 1981, cât și tăcerile impuse de epocă.

„Scrisori către o tânără gimnastă”, vocea Nadiei mature

Cea mai personală și mai accesibilă carte semnată de Nadia este „Letters to a Young Gymnast”, apărută în limba română la Humanitas, în 2004, cu titlul „Scrisori către o tânără gimnastă”. În 2026, la 50 de ani de la Montréal, editura a publicat o ediție nouă, de 216 pagini, cu prefață de Radu Paraschivescu, un interviu realizat de Andrei Nourescu și o postfață semnată de Andreea Esca.

Construită ca o corespondență cu o tânără care îi cere sfaturi, cartea vorbește despre disciplină, curaj, adolescență, eșecuri, evadarea din România și acomodarea cu libertatea. „Existența e prea scurtă ca s-o petreci contemplând trecutul”, scrie Nadia la începutul volumului, înainte de a accepta să deschidă sertarele memoriei.

Nu este un manual cu rețete pentru victorie, ci o carte despre costul performanței. Radu Paraschivescu surprinde esența ei într-o formulare memorabilă: „gramul de aur înseamnă un litru de sudoare”.

Nadia văzută prin dosarele Securității

În 2021, istoricul Stejărel Olaru a publicat „Nadia și Securitatea”, probabil cea mai amplă cercetare documentară dedicată vieții campioanei în România comunistă. Autorul este istoric și cercetător specializat în regimul comunist și în istoria serviciilor de informații, fost realizator de radio și televiziune și fost director al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Olaru a lucrat aproximativ zece luni la volum, a discutat cu gimnaste și antrenori și a cerut opiniile unui istoric, unui psiholog și unor specialiști din gimnastică. Ediția internațională, „Nadia Comaneci and the Secret Police: A Cold War Escape”, a fost publicată de Bloomsbury, în traducerea lui Alistair Ian Blyth, documentarea bazându-se pe aproximativ 25.000 de pagini provenite din arhivele poliției politice.

Cartea vorbește despre supraveghere, propagandă, restricții, relația dificilă cu antrenorii și drumul spre fuga din România. După această documentare uriașă, Stejărel Olaru a descris-o pe Nadia drept „un fel de Mozart al gimnasticii”, o sportivă cu o intuiție și un talent pe care România le-ar putea întâlni foarte rar din nou.

Nadia devine personaj de roman

În 2014, scriitoarea și muziciana franceză Lola Lafon, care a crescut la Sofia, București și Paris, a publicat „La petite communiste qui ne souriait jamais”. În România, romanul a apărut sub titlul „Fetița care nu zâmbea niciodată”. Nu este o biografie clasică, ci o construcție literară în care faptele documentate se întâlnesc cu dialoguri imaginare și cu reflecții despre corpul feminin, propagandă și libertate.

Lafon explică faptul că Nadia a însoțit-o simbolic după plecarea din România, când colegii ei francezi asociau țara doar cu Ceaușescu și cu marea gimnastă. „Nu este un roman despre Nadia, este un roman despre noi toți”, spunea scriitoarea, considerând povestea sportivei și o istorie a femeii permanent privite, notate și evaluate. Cartea poate fi  comandată via Cărturești.

Cărți pentru copii și istoria zecelui perfect

Pentru cititorii foarte tineri există „Nadia: The Girl Who Couldn’t Sit Still”, scrisă de Karlin Gray și ilustrată de Christine Davenier. Publicată în 2016, cartea ilustrată pornește de la fetița energică ce se cățăra în copaci și făcea roata în curtea școlii, înainte de a ajunge campioană olimpică. A fost primul volum al lui Karlin Gray, care lucrase anterior ca jurnalistă.

Tot în 2016 a apărut „The End of the Perfect 10”, de Dvora Meyers, tradusă în România cu titlul „De la Nadia până azi. Apariția și dispariția zecelui perfect în gimnastică”. Nu este o biografie exclusivă a Nadiei, ci o istorie a transformării gimnasticii și a sistemului de punctaj, care pornește inevitabil de la momentul Montréal 1976. Meyers este jurnalistă specializată în gimnastică și a publicat în ESPN, Slate, VICE, The Atlantic și The New York Times. Cartea a apărut în România la Editura Publica. Editia românească este epuizată, dar pe amazon găsiți kindle, în engleză, cu această carte.

Cărțile despre Nadia Comăneci formează astfel o biografie colectivă. Ioan Chirilă a scris legenda, jurnaliștii occidentali au exportat imaginea copilului perfect, Nadia și-a recuperat treptat propria voce, Lola Lafon a transformat-o în personaj literar, iar Stejărel Olaru a deschis arhivele din spatele fotografiilor oficiale. Între toate aceste perspective rămâne aceeași figură: o fată din Onești care a schimbat pentru totdeauna nu doar gimnastica, ci și felul în care lumea vorbește despre performanță.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul Banca Transilvania.