Skip to content

BIFF: Focus Chile

Avem vesti noi de la organizatorii Festivalului International de Film Bucuresti.

 

Anul trecut, la data de 11 septembrie 1973, s-au împlinit 40 de ani de la lovitura militară a generalului Pinochet, soldată cu executarea președintelui Salvador Allendeși instaurarea dictaturii militare. Este doar unul dintre motivele pentru care, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Film București, publicul capitalei va avea ocazia să vadă câteva dintre cele mai recente producții chiliene, filme multi-premiate în cadrul circuitul festivalier internațional, realizate de regizori și producători care au adus cinema-ul chilian în rândul celor mai relevante cinematografii ale lumii. Focusul Chile, organizat de București IFF în 2014 este compus din următoarele titluri:

Gloria (2013, regia Sebastian Lelio), unul dintre cele mai bune filme vizionate anul trecut,  premiul de interpretare feminină la Berlin pentru protagonista Paulina Garcia – proiecție în prezența regizorului

Carne de perro(2012),  debutul deopotrivă ambițios și șocant în lungmetraj al regizorului-scenarist Fernando Guzzoni, premiat la Goteborg și selecționat la San Sebastian, Rotterdam și Belgrad – proiecție în prezența regizorului

La Pasión de Michelangelo (2013), cel de-al doilea film al lui Esteban Larraín, o dramă cutremurătoare cu puternice accente religioase și inspirată de fapte reale petrecute în cadrul regimului Pinochet

Las niñas Quispe(2013), debutul în regie al luiSebastian Sepúlveda, premiat la Veneția în cadrul secțiunii paralele Settimana internazionale della critica – proiecție în prezența producătorului Juan de Dios Larraín

Matar a un hombre(2014, regia Alejandro Fernández Almendras), sosit direct de la Sundance Film Festival, unde a câștigat Marele Premiu al Juriului;

documentarul clasic Salvador Allende(2004, regia Patricio Guzmán)

și filmul pe care il astept cu nerabdare – La danza de la realidad, primul film regizat de veteranul Alejandro Jodorowsky după o pauză de 23 de ani, lansat la Cannes 2013 în secțiunea Quinzaine des réalisateurs.

Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie -2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea,sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes.

Cea de-a zecea ediție a BIFF, care va avea loc între 26 martie – 2 aprilie,se desfășoară cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC)și al Institutului Cultural Român, sub Înaltul Patronaj al Alteței sale Regale Principele Radu al României.

Alte detalii despre acest festival gasiti aici.

Citește în continuare

3rei Sud-Est revine cu "Emotii"

3 Sud Est, unul dintre cele mai importante boy-banduri din Romania, lanseaza vineri, 28 februarie, un nou single, «Emotii», alaturi de 1ArtistMusic si Cat Music. Laurentiu, Mihai si Viorel, membrii…

Citeste mai mult