Cele 17 picturi ramase de la Leonardo da Vinci si unde pot fi vazute in marile muzee ale lumii.
Leonardo da Vinci a modelat intr-un mod decisiv cultura europeana, devenind figura definitorie a Renasterii. Anual, milioane de turisti petrec ore in sir la cozile de intrare in Muzeul Luvru pentru a admira de la distanta Mona Lisa, fiecare dintre operele lui a devine un punct de atractie pentru unele orase sau muzee. Va propunem mai jos un itinerariu prin opera geniului italian dar si prin locurile care ii gazduiesc putinele capodopere pastrate.
Opera lui Leonardo nu poate fi incadrata intr-o singura disciplina: a fost pictor si sculptor, dar si teoretician al artei, matematician, cercetator al opticii, arhitect, scenograf, inginer militar si civil, anatomist, geolog si fizician.
Manuscrisele si desenele sale, numeroase si extrem de variate, reprezinta astazi una dintre cele mai bogate mosteniri intelectuale ale epocii. Cu toate acestea, activitatea sa ca pictor este surprinzator de restransa. Doar 17 lucrari pot fi considerate fara echivoc creatii ale sale, iar alte patru sau cinci includ interventii directe ale maestrului, dar au fost finalizate cu ajutorul atelierului.
Ceea ce numim astazi „atelierul lui Leonardo” functiona ca o adevarata scoala, in care elevii sai invatau sa reproduca stilul si temele maestrului. Desenele pregatitoare si schitele erau puse adesea la dispozitia acestora pentru realizarea unor tablouri ce puteau fi prezentate drept opere semnate de el. Aceasta practica, obisnuita in epoca, a dus la nenumarate controverse moderne privind paternitatea unor lucrari. Cu toate acestea, impactul creatiei sale ramane fara egal. Leonardo a realizat cea mai faimoasa pictura din lume, „Mona Lisa” (1503–circa 1516), dar si „Cina cea de Taina” (1495–1498), considerata adesea a doua cea mai cunoscuta imagine picturala. In plus, desenul „Omul Vitruvian” (circa 1490) a devenit una dintre cele mai recognoscibile reprezentari ale omului si proportiilor sale.
Vizitarea tuturor lucrarilor pastrate presupune o calatorie prin orasele in care Leonardo a creat – Florenta, Milano si Roma –, dar si prin Franta, tara care revendica astazi o parte din mostenirea sa datorita colaborarii sale cu regele Francisc I la finalul vietii si prezentei a cinci lucrari in colectiile Luvrului. Alte opere pot fi vazute la Munchen, Sankt Petersburg, Londra, Washington sau Cracovia, fiecare reprezentand o etapa esentiala in evolutia creatiei sale.
Mai jos gasiti harta completa a creatiei picturale a lui Leonardo da Vinci. Informatiile sunt prelucrate din scrierile lui Martin Kemp, cel mai mare specialist Leonardo in viata.
Una dintre cele mai bine documentate comenzi primite de Leonardo este „Madonna cu fus”, pictata intre 1501 si 1508.
Tabloul a fost comandat de Florimond Robertet, secretar al regelui Frantei, dupa invadarea Milanului in 1499, insa nu a fost livrat decat in 1507. Lucrarea, pastrata astazi in colectia ducelui de Buccleuch si expusa pe termen lung la National Gallery of Scotland din Edinburgh, o reprezinta pe Fecioara Maria cu Pruncul, surprinsi intr-un moment neobisnuit de dinamism: copilul se avanta peste genunchii mamei pentru a apuca un fus in forma de cruce, simbol al crucificarii.
Complicatia legata de aceasta lucrare consta in existenta a doua versiuni aproape identice. Cea de-a doua, cunoscuta anterior din colectia Lansdown, nu mai poate fi localizata. Analizele stiintifice au aratat ca ambele tablouri prezinta modificari structurale similare si destul de radicale, ceea ce indica faptul ca Leonardo le-a lucrat in paralel. Fiecare contine detalii pictate cu o calitate exceptionala, dar diferita, sugerand ca artistul a folosit comanda initiala pentru a dezvolta o versiune alternativa cu scop comercial.
Cea mai timpurie lucrare pastrata a lui Leonardo este „Buna Vestire” (circa 1475), aflata la Galleria Uffizi din Florenta.
Compozitia, de forma neobisnuita pentru Leonardo, este marcata de influenta maestrului sau Andrea del Verrocchio, mai ales prin detalii precum pupitrul sculptat al Fecioarei. Intreaga pictura tradeaza entuziasmul unui artist tanar aflat in plina cautare a propriei voci. Perspectiva rigida, faldurile elaborate ale draperiilor, covorul de flori care simbolizeaza puritatea si scena marina indepartata compun o lucrare de o complexitate tehnica remarcabila pentru varsta de doar 24 de ani a pictorului.
Tot la Florenta, Leonardo incepe in 1481 „Adorarea Magilor”, o lucrare ramasa neterminata, dar care marcheaza o ruptura radicala fata de conventiile iconografice ale epocii. Multimea personajelor nu mai participa la un ritual solemn, ci este surprinsa intr-un haos spiritual provocat de venirea lui Hristos. In fundal, un conflict ecvestru si o structura romana in ruine sugereaza sfarsitul erei pagane. Comandata pentru manastirea San Donato a Scopeto, lucrarea urma sa fie platita partial cu terenuri, insa complexitatea compozitiei a facut finalizarea ei aproape imposibila. Desi se afla in acest stadiu, intensitatea narativa si energia dramatica ale lucrarii au influentat profund pictura religioasa ulterioara.
Un loc aparte in creatia lui Leonardo il ocupa „Cantaretul” (circa 1485), lucrare neterminata pastrata astazi la Pinacoteca Ambrosiana din Milano.
Pictata intr-o perioada in care artistul era profund implicat in viata muzicala a orasului, aceasta compozitie reflecta interesul sau pentru ceea ce considera a fi a doua arta ca importanta dupa pictura. Leonardo a proiectat decoruri scenice si costume pentru evenimente muzicale grandioase la Milano si la alte curti din nordul Italiei si era el insusi apreciat ca interpret la viola da braccio, un stramos al viorii moderne.
Modelul tabloului este cel mai probabil Atalante Migliorotti, interpret si constructor de instrumente, care l-a insotit pe Leonardo din Florenta. Identitatea muzicianului este sustinuta de partitura – desi deteriorata – pe care o tine in mana, dar si de expresia meditativa a chipului. Spre deosebire de acest portret atent elaborat, blana mantalei ramane la stadiul de subpictura, indiciu al caracterului incomplet al lucrarii si marturie a procesului creativ al artistului.
Una dintre cele mai rafinate portrete ale lui Leonardo, „Doamna cu hermina” (circa 1490), se afla astazi la Muzeul Czartoryski din Cracovia.
Modelul este Cecilia Gallerani, amanta ducelui Ludovico Sforza, al carui portret este sugerat subtil prin privirea laterala a tinerei. Cecilia era cunoscuta pentru gusturile sale sofisticate si pentru cercul sau intelectual, din care facea parte si Isabella d’Este, care a cerut sa imprumute tabloul in 1498 pentru a-l evalua personal.
Hermina alba, pictata cu o maiestrie exceptionala, este la fel de importanta ca modelul insusi. Conform simbolisticii medievale, acest animal prefera sa fie capturat decat sa-si murdareasca blana, ceea ce il transforma intr-un simbol al puritatii. Prezenta sa adauga un strat suplimentar de semnificatie, sugerand atat virtutile Ceciliei, cat si legatura ei cu ducele.
„Fecioara intre stanci” (circa 1496–1508), expusa la National Gallery din Londra, are o istorie complicata.
Comanda initiala din 1483 prevedea realizarea unui ansamblu pictural pentru altarul bisericii San Francesco Grande din Milano. Cand Leonardo a parasit orasul in 1499, pictura destinata altarului era inca neterminata. Revenit in 1507, artistul a finalizat lucrarea, probabil cu ajutorul ucenicilor sai. Unele detalii – precum chipul ingerului – sunt de o minutiozitate remarcabila, in timp ce altele, precum stancile din fundal, par rezultatul unei executii mai mecanice.
Analizele stiintifice au aratat ca Leonardo a modificat semnificativ compozitia initiala, renuntand, de exemplu, la gestul indicativ al ingerului si schimband pozitia personajelor.
La Milano, Leonardo realizeaza intre 1496 si 1498 una dintre cele mai influente picturi murale din istoria artei: „Cina cea de Taina”, in refectoriul bisericii Santa Maria delle Grazie.
Scena surprinde momentul anuntarii Euharistiei si tradarii lui Iuda, intr-un spatiu arhitectural definit de o perspectiva riguroasa si de detalii arhitectonice care separa vizual sala reala de cea pictata.
In interiorul acestei constructii spatiale, fiecare apostol reactioneaza diferit la cuvintele lui Hristos, prin expresii si gesturi care redau mecanismele exterioare ale emotiilor interioare. Lucrarea coincide cu cercetarile lui Leonardo despre modul in care creierul si sistemul nervos determina expresia umana. Rezultatul este o scena de o intensitate psihologica fara precedent, in care spiritualul devine tangibil.
Tot la Milano, Leonardo realizeaza intre 1498 si 1499 picturile murale din Sala dell’Asse din Castello Sforzesco.
Peretii si boltile sunt impodobite cu reprezentari de duzi – simbol al lui Ludovico Sforza – cu ramuri impletite geometric, iar o panglica aurie simbolizeaza uniunea cu Beatrice, sotia ducelui. Restaurarile recente au dezvaluit precizia botanica a acestor reprezentari si au confirmat ca artistul a colaborat cu asistenti pentru a respecta termenele stricte impuse.
„Madonna si Pruncul” (circa 1477), aflata la Alte Pinakothek din Munchen, reprezinta una dintre primele incercari ale tanarului Leonardo de a depasi conventiile iconografice ale epocii.
Chipul Fecioarei si impletiturile parului provin direct din repertoriul atelierului Verrocchio, insa detaliile naturaliste sunt deja specifice stilului sau. Muntii albastrii din fundal, garoafele rosii pe care copilul incearca sa le atinga – simbol al sacrificiului viitor – si reflexiile luminii pe sticla vasului cu flori demonstreaza atentia exceptionala a artistului pentru detaliile lumii naturale.
Prima versiune a „Fecioarei intre stanci”, inceputa in 1483 si pastrata astazi la Luvru, a fost comandata pentru un altar monumental in Milano.
Disputa juridica dintre Leonardo si comanditari a intarziat predarea lucrarii, se pare ca ducele a confiscat tabloul in 1494 pentru a-l oferi drept cadou de nunta Biancai Maria Sforza.
Tot la Luvru se afla si „La Belle Ferronniere” (circa 1486), probabil portretul Lucreziei Crivelli, o alta amanta a ducelui Sforza. Compozitia cu parapet, tipica pentru portretele curtilor italiene, pune in valoare eleganta discreta a modelului. Identitatea acesteia a fost dezbatuta intens, insa sursele literare contemporane confirma ca Leonardo era preferat pentru portretele intime, in timp ce portretele oficiale erau realizate de artistii curtii.
„Mona Lisa”, inceputa in 1503, a fost conceputa initial ca portret al Lisei Gherardini, sotia negustorului Francesco del Giocondo. Lucrarea, neterminata in Florenta, l-a insotit pe Leonardo la Roma si apoi in Franta, unde a fost achizitionata de regele Francisc I. In decursul anilor, pictura a depasit statutul de portret particular, devenind o sinteza a tuturor cercetarilor sale despre lumina, perspectiva atmosferica, fizica draperiilor, topografia corpului feminin si subtilitatea privirii umane.
La Luvru se afla si „Fecioara, Pruncul si Sfanta Ana” (1507–1516), o compozitie complexa la care Leonardo a lucrat mai bine de un deceniu. Grupul celor trei figuri, legate vizual prin prezenta mielului sacrificat, este integrat intr-un peisaj stancos rezultat din studiile sale geologice.
Tot la Luvru se afla si „Sfantul Ioan Botezatorul” (1508–1516), probabil ultima sa lucrare, in care sfantul indica cerul cu un gest simbolic, dar zambetul sau enigmatic sugereaza limitele cunoasterii omenesti.
La Roma si Sankt Petersburg sunt expuse lucrari neterminate ce dezvaluie procesul de lucru al maestrului.
„Sfantul Ieronim”, inceput in jurul anului 1481 si pastrat astazi la Muzeele Vaticanului, este o lucrare neterminata si mutilata. Panoul a fost taiat in mai multe bucati, iar chipul sfantului a fost candva expus ca o pictura separata. Lucrarea accentueaza suferinta personajului, surprins in timp ce se autoflageleaza pentru pacatele sale, in prezenta unui leu pe care l-a salvat.
„Madonna Benois”, realizata in jurul anului 1480 si aflata la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, reprezinta un pas esential in dezvoltarea stilului lui Leonardo. Draperiile devin mai fluide si mai legate de formele corpului, lumina directionala unifica intreaga compozitie, iar expresiile personajelor se concentreaza asupra gestului central al mainilor care ating o floare in forma de cruce – un simbol discret al patimii.
Incheiem acest itinerariu cu primul mare portret feminin al lui Leonardo care deschide traditia modernitatii psihologice in arta europeana.
„Portretul Ginevrei de’ Benci” (circa 1476–1478), aflat la National Gallery of Art din Washington, este una dintre primele lucrari majore ale lui Leonardo si un moment fondator pentru arta portretului renascentist. Privirea directa si aparent indiferenta a modelului era neobisnuita pentru reprezentarile feminine ale epocii. Artistul exploreaza rafinamente tehnice ale picturii in ulei, de la stralucirea parului pana la contrastul dintre crengile de ienupar (joc de cuvinte cu numele Ginevrei) si peisajul indepartat, difuz.
Pe verso-ul panoului se afla o cununa decorativa care il mentioneaza pe Pietro Bembo, ambasador venetian si, potrivit unei poezii scrise de Lorenzo de Medici, iubitul Ginevrei. Se stie ca panoul a fost scurtat in partea inferioara, ceea ce a dus probabil la pierderea reprezentarii mainilor modelului.
