Skip to content

Galerie foto. Cillian Murphy si Anne Hathaway, castigatori ai premiului Oscar, sunt noii ambasadori ai colectiei Versace Icons. Murphy si-a ales singur muzica pentru reclama si referintele pentru sedinta foto.

Noua campanie a colectiei Versace Icons a fost dezvaluita recent si ii are care protagonisti pe Anne Hathaway ca ambasadoare a liniei feminine si Cillian Murphy pentru linia masculina.

Alegerea celor doi actori confirma predilectia Donatellei Versace pentru castigatorii de Oscar dar si implicarea casei de moda Versace in campania pentru Oscar a lui Cillian Murphy.

Murphy, recent castigator al unui Oscar pentru “Oppenheimer” a fost anuntat luna trecuta ca fiind noua imagine a casei de moda italiene.

Atat Murphy cat si Hathaway sunt meniti sa schimbe imaginea Versace. Daca pana sezonul anterior campaniile vizuale ale brandului includeau mereu culori, imprimeuri si tinute stilizate maximalist, noile reclame sunt mult mai elegante, cu un iz atemporal, pun accentul mai multe pe atitudine si mai putin pe haine sau accesorii.

Colaborarea cu Versace este primul parteneriat cu un brand al lui Murphy si vine la finalul sezonului premiilor din Hollywood — care a inceput in decembrie anul trecut si s-a finalizat cu premiile Oscar — unde actorul din Oppenheimer a purtat tinute Versace. La Gala Oscar, Murphy a optat pentru un smoching unicat creat de echipa Atelier Versace, accesorizat cu o brosa aurie Sauvereign.

Colectia pe care o promoveaza Murphy se potriveste cu stilul lui de pe covorul rosu si din interviuri. Include o garderoba completa de articole de baza care pot fi purtate in activitati zilnice: costume, blugi, tricotaje, pantofi, genti si accesorii care poarta sigla Versace.

Pentru Hathaway este o revenire la Versace, lucrand anterior cu casa de moda italiana si cu Donatella care ii este prietena.

„Puternic, direct, iconic. Pentru mine, Anne si Cillian sunt doi dintre cei mai buni actori din ziua de azi. Oameni exceptional de talentati si amabili pe care ii admir si ii respect, care arata cel mai bine. Foarte Versace”, a declarat Donatella Versace, directorul de creatie al brandului.

Fotografiile cu cei doi actori au fost realizate in sedinte foto separate de catre Mert Alas si Marcus Piggott, stylingul fiind semnat de Jacob K.

In postarile distribuite pe contul ei de Instagram, Donatella Versace a scris: “Cand l-am vazut pe Cillian pe platoul de filmare, am vazut imediat omul Versace din el.” Despre Anne: “Esti un talent urias. Sunt atat de mandra sa vad evolutia ta alaturi de Versace Icons. Colectia prinde viata atunci cand te vad purtand-o – iar magia ta transpare in fiecare imagine. Esti… foarte Versace”.

Daca in trecut Versace punea accentul pe imprimeuri si elemente recognoscibile ale casei de moda — culorile aurii Versace, galben, imprimeuri exotice si animale, capul Medusei —, noile colectii sunt o revenire la origini: se concentreaza pe croitoria de atelier care este tot mai greu de gasit. In anii ’90, costumele Versace era simbol al excelentei in moda, fiind croite impecabil. 

Exista in continuare piese cu imprimeuri de inspiratie baroca, inclusiv cu figura mitologica a Medusei, insa se simte o schimbare de directie. Cillian Murphy a declarat ca Donatella i-a permis sa colaboreze pentru realizarea campaniei, sa ii arate referintele pe care le prefera si inclusiv alegerea coloanei sonore pentru reclama — Fountains D.C.. 

Citește în continuare