Skip to content

Galerie foto. Noua colectie Moncler, lansata pe partiile de la St. Moritz, la peste 1800 de metri inaltime.

In weekend, Moncler a transformat celebrele partii din St. Moritz si padurile inzapezite din jurul lor intr-un podium al modei pe care au fost prezentate cele peste 90 de tinute din colectia Moncler Grenoble toamna/iarna 2024.

Statiunea din Muntii Alpi a fost aleasa in mod simbolic pentru a reaminti de radacinile alpine ale brandului Moncler care a fost infiintat in urma cu 72 de ani. Fondatorii René Ramillon si André Vincent se aflau in Monestier-de-Clermont, in Franta, si cautau sa creeze un sac de dormit matlasat pentru alpinistii care escaladau varfurile din zona. Ideea lor s-a transformat intr-unul din cele mai apreciate branduri de lux in intreaga lume, Moncler fiind renumit pentru haine de iarna aflate la un punct de echilibru intre functionalitate, stil si calitate premium.

St. Moritz este, de asemenea, una dintre favoritele lui Remo Ruffini, presedintele si directorul general al Moncler, al carui mandat la conducerea brandului a schimbat directia recenta a acestuia, transformandu-l intr-un jucator important in domeniul modei, cu defilari de succes si ambasadori pe masura. 

Statiunea elvetiana este cunoscuta drept preferata celor mai bogati miliardari europeni si americani. Este foarte probabil ca majoritatea celor care se aflau la schi in regiune sa se numere printre clientii fideli ai brandului.

Noua colectie a liniei Grenoble a fost descrisa de reprezentantii brandului ca fiind “o reuniune a unor lumi diferite, depasind provocarile tehnice si promovand o idee a stilului de iarna bazat pe eleganta si sofisticare”. 

In ceea ce priveste “provocarile tehnice”, echipa Moncler se refera la faptul ca a sponsorizat expeditii la K2, Makalu, Alaska si, in 1968, a devenit furnizorul oficial al echipei nationale franceze de schi alpin in timpul Jocurilor Olimpice de iarna de la Grenoble.

Defilarea noilor piese a avut loc in padure, unde oaspetii VIP au fost echipati cu cele mai calduroase echipamente Moncler. 

Printre vedetele invitate s-au numarat Kate Moss, Anne Hathaway, Willow Smith, Shaun White, Gus Kenworthy in timp ce Emily Ratajkowski, Irina Shayk si Mariacarla Boscono au defilat alaturi de celelalte modele incluse in prezentarea de moda.

Colectia include costume si jachete de schi, geci puffer pentru sezonul rece realizate printr-o tehnologie inovatoare, pulovere tricotate, ghete si accesorii chic. Designerii brandului au comparat atmosfera eclectica a colectiei cu o petrecere desfasurata intr-o cabana din St Moritz: o combinatie de sportivi de performanta, pasionati de schi si petrecareti veniti pentru aprés-schi.

Citește în continuare