Skip to content

CONCERT: Rixton vine pentru prima data in Romania

Rixton – trupa care a cucerit topurile internaționale cu hituri precum „Me and My Broken Heart” sau „Wait on Me”, vine pentru prima dată în România, în cadrul unui eveniment organizat de Coca-Cola, în parteneriat cu Universal Music Romania. Concertul va avea loc pe 28 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Sala Polivalentă din București. Accesul se va face pe baza invitațiilor duble obținute prin intermediul platformei coke-stream.com.

Evenimentul va fi unul cu totul special, iar organizatorii au pregătit surprize inedite tuturor fanilor trupei și iubitorilor de muzică.

Cei patru britanici – Jake, Charley, Danny și Lewi – se mândresc cu experiența concertelor susținute în întreaga lume, după ce s-au alăturat artistei Ariana Grande în turneele sale din America de Nord și Europa, și au fost opening act în turneul lui Ed Sheeran din America de Nord.

„Suntem onorați de invitația de a cânta în România, știm că este o țară frumoasă. Am tot urmărit pe conturile noastre de social media mesajele de încurajare pe care le primim de aici și ne bucurăm că avem în sfârșit ocazia de a cânta pentru fanii noștri din România”– au declarat cei patru membri ai formației Rixton.

Toți cei interesați de concert pot găsi mai multe informații despre surprizele pregătite și modalitățile în care se pot câștiga invitații duble pe coke-stream.com.

*Accesul la eveniment se va face pe baza unui act de identitate, conform listelor aflate la intrare, începând cu ora 18:00.

Rixton – Me And My Broken Heart – videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=7JJfJgyHYwU

Citește în continuare