Skip to content

CONCERT: The Mono Jacks @ Control Club

„Cele mai bune cântece sunt cele scrise din ce am trăit, din ce-am simţit; și la bucurie și la nervi. Poţi să le spui amintiri, sau emoţii, sau obsesii personale, pentru noi cutia asta în care le-am păstrat a tot crescut în timp, ca o colecţie. Fiecare din noi a tot adunat frânturi şi începuturi de piese, iar când ne-am unit în formula nouă şi colecţiile noastre s-au unit. Cu mesaje trimise şi mai ales netrimise, drumuri grele, zboruri de unul singur, aeroporturi goale sau pline, nunţi de neuitat, altele la care doar s-a visat.” – Doru Trăscău

✎ The Mono Jacks

The Mono Jacks sunt o colecție de gânduri și emoții puse pe note. Vei simți asta cu ușurința dacă ajungi la un concert de-al lor și probabil că vei remarca și faptul că în spatele unei melancolii aproape permanente e un ceva care frământă, o energie care nu ratează nici o data pentru că te lovește în plin. Toate acestea au început să prindă viață în toamna lui 2008 la inițiativa lui Doru Trăscău. Trupa a avut parte de un debut excelent și are în palmares o impresionantă activitate concertistică.

2010 este anul lansării albumului de debut, album care va fi apoi urmat de două EP-uri. Cel de-al doilea EP va fi reprezentativ datorită single-ului “Gândurile” și va marca un punct de referință în activitatea compozițională a formației iar la aproape un an de la debutul acestei piese cei patru se separă și își vor încheia activitatea.

În primăvara lui 2015, The Mono Jacks revine pe scena muzicală, după o pauză de un an și jumătate. Și pentru că orice început de drum trebuie marcat cum se cuvine, The Mono Jacks a lansat un nou single ‘Tablou’. ‘Tablou’ este o poveste despre iubire și șanse ratate, inspirată dintr-o întâmplare adevărată.

✎ The Mono Jacks:

Doru Trăscău (voce, chitară)

Dragoș Strat (chitară)

Alex ‘Grim’ Tomescu (bas)

Mihai Popescu (tobe)

✎ Invitati – Dor Mărunt

Dor Mărunt cântă despre oamenii care se trezesc, mănâncă, aleargă, vorbesc, lucrează, se intorc acasă şi adorm din nou. Despre aceste vieţi, despre amintirile lor si despre ce ar putea să fie. Bogdan, Cosmin, Dragoș și Andrei. Trupa înseamnă ceea ce îi unește și separă, este lumea lor intimă în care s-au retras pentru a vorbi despre lumea tuturor.

✎ Deschidem ușile la ora 20:30

Bilete disponibile la Control Club si online pe Eventbook http://po.st/TMJ-Ctrl-270216

Website: www.themonojacks.com

Citește în continuare

CONCERT: The Mono Jacks @ Control Club

Despre tabloul complet al despărțirilor, revederilor, superstițiilor, despre gândurile lor aflați sâmbătă 19 decembrie în Control Club, București.

The Mono Jacks sunt o colecție de gânduri și emoții puse pe note. Toate acestea au început să prindă viață în toamna lui 2008 la inițiativa lui Doru Trăscău. 2010 este anul lansării albumului de debut “Now in Stereo”, album urmat ulterior de două EP-uri. Cel de-al doilea EP va fi reprezentativ datorită single-ului “Gândurile” și va marca un punct de referință în activitatea compozițională a formației. La aproape un an de la debutul acestei piese cei patru se separă și își vor încheia activitatea. În primăvara lui 2015, The Mono Jacks revine pe scena muzicală, după o pauză de un an și jumătate.

“Cele mai bune cântece sunt cele scrise din ce am trăit, din ce-am simțit, auzit sau visat. Poți să le spui amintiri, sau emoții, sau obsesii personale, pentru noi cutia asta în care le-am păstrat a tot crescut în timp, ca o colecție.” – Doru Trăscău

Și pentru că orice început de drum trebuie marcat cum se cuvine, The Mono Jacks a lansat un nou single ‘Tablou’.‘ Tablou’ este o poveste despre iubire și șanse ratate, inspirată dintr-o întâmplare adevărată.

https://www.youtube.com/watch?v=1fAyQyBZJVA

✎ The Mono Jacks:

Doru Trăscău (voce, chitară)

Dragoș Strat (chitară)

Alex ‘Grim’ Tomescu (bas)

Mihai Popescu (tobe)

✎ Deschidem ușile la ora 20:30

✎ Bilete disponibile pe Eventbook – http://bit.ly/TMJ-Ctrl-191215

Prețul biletului este de 25 lei în pre-sale (04 Dec – 13 Dec), 30 lei după 14 Dec.

✎ Website: www.themonojacks.com

Citește în continuare