Skip to content

Control Day Out: Ian Brown si UNKLE Sounds la Arenele Romane

Control Day Out este un eveniment organizat de Control Club din Bucuresti care le propune amatorilor de muzica britanica o dubla intalnire, pe 10 septembrie, cu Ian Brown si cu Unkle. Alaturi de ei, pe scena de la Arenele Romane, vor mai urca Suie Paparude si alti invitati pentru o ultima mega-petrecere in aer liber, inainte ca toata distractia sa se mute inapoi in club.

Ian Brown fost lider al legendarei trupe The Stone Roses este considerat parintele brit rock-ului din era Madchester, si va sustine in premiera un concert in Romania.

…desemnat Godlike Genius de revista NME, fostul lider al legendarei formatii britanice The Stone Roses, Ian Brown va concerta in premiera in Romania, cu sprijinul adidas Originals, in cadrul Control Day Out, pe 10 septembrie, la Arenele Romane din Bucuresti.

Cunoscut publicului roman mai ales pentru colaborarile cu UNKLE (Reign, Fear, Be There), dar si pentru albumul sau ulterior, Solarized (al patrulea din cariera solo), Ian Brown a devenit celebru ca solist al legendarei formatii de rock alternativ The Stone Roses. Cariera artistului britanic se intinde de-a lungul mai multor generatii muzicale, de la punk la amestecul cultural al Angliei optzeciste, la mods, skinheads si nebunia Madchester care a deschis drumul multor formatii brit-rock de succes. De la destramarea The Stone Roses, in 1996, Ian Brown a lansat sase albume solo de studio, de pe urma carora au rezultat nu mai putin de 14 hit single-uri, sase turnee mondiale sold-out, precum si aparitii la cele mai renumite festivaluri din lume: de trei ori la Glastonbury, de cinci ori la V Festival, T in the Park sau Oxegen in Marea Britanie, patru aparitii la Fuji Festival Japan, headliner la Rocket Festival in Hong Kong, si multe altele.

In 2006, la NME Awards, lui Ian Brown i-a fost inmanat premiul Godlike Genius, iar in 2007, Q Legend Award vine ca o incununare, chiar daca impresionanta sa cariera nu se opreste aici.

Cel mai recent album Ian Brown, My Way, lansat in 2009, dovedeste ca artistul britanic mai are inca multe de spus in peisajul muzical actual: single-ul Stellify si cover-ul dupa celebra piesa In The Year 2525 au cucerit topurile si au atras aprecierile criticilor. Cu precadere autobiografic, discul este influentat atat de Thriller-ul lui Michael Jackson, a carui “matrita de succes” a fost aplicata fiecarei piese de pe album, dupa cum Brown insusi a marturisit intr-un interviu pentru NME, dar si de punk-ul distructiv marca Sex Pistols, Ian Brown fiind un admirator al lui Sid Vicious si al “tratamentului” aplicat de acesta slagarului etern My Way, facut celebru de Frank Sinatra.

 

Alaturi de Ian Brown va urca pe scena si James Lavelle aka Unkle, cu noul lui proiect :

UNKLE Sounds, noul proiect al versatilului artist britanic James Lavelle (UNKLE), este un live set electronic cu proiectii coordonate pe ecrane gigantice, un show audio-vizual de proportii ce va debuta la celebrele Reading si Leeds Festival din vara aceasta, unde UNKLE Sounds este headliner-ul Scenei Dance. Din punct de vedere muzical, spectacolul va cuprinde atat cunoscutele hit-uri UNKLE cat si piese noi, colaborari cu Ian Brown, Thom Yorke, Richard Ashcroft sau Josh Homme, si remix-uri la piese Radiohead, Queens of the Stone Age sau Metallica. Vizual, show-ul va insemna proiectii backlit coordonate live de pe scena pentru a oferi o experienta artistica unica.

 

Asa cum va spuneam, alaturi de cei doi artisti britanice pe scena vor mai urca si alti invitati. Pana in momentul de fata a fost anuntata doar prezenta celor de la Suie Paparude.

Fondata la inceputul anilor ’90, formatia Suie Paparude se numara printre pionierii muzicii electronice din Romania. Aflandu-se intr-o permanenta evolutie, trupa a trecut de-a lungul timpului atat prin schimbari de componenta, cat si de sound, activand in formula actuala – Michi, Bean si Dobrica, din 2009. Suie Paparude au la activ 8 albume si sute de concerte in tara si in strainatate, mii de fani si un statut de formatie cult pentru publicul tanar din Romania. Lansat anul trecut, cel mai nou album Suie, E suflet in aparat, cuprinde 16 piese, inclusiv hit single-urile Cea mai buna zi si Soundcheck.

Pretul unui bilet pentru Control Day Out powered by Tuborg este de 50 de lei in avans, acestea putand fi achizitionate online sau din reteaua Eventim: magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, librariile Humanitas si Carturesti, precum si din Control Club (Academiei, 19) si Shift Pub (General Eremia Grigorescu, nr 17). In seara evenimentului, la intrare biletele vor costa 65 de lei.

Pana atunci, peste doar doua saptamani va puteti face incalzirea la Summer Well. Brit, indie, rock!

Dupa parerea voastra, putem considera Control Day Out unul din evenimentele anului 2011?  

Citește în continuare