Skip to content

David Guetta, Tinie Tempah, Sum 41 si multi altii in ziua 3 la Sziget Festival (GALERIE FOTO)

Dupa concertele din noapte, ne-am trezit artisti, asa ca dis-de-dimineata (bine, nu chiar atat de devreme) am dat o tura pe la Zona de Arte de la Sziget Festival, unde cei care se simt talentati isi puteau exersa creativitatea. 

 

La Scena OTP Bank – A38 ne-a intampinat Oscar and the Wolf (Belgia), un tanar artist care ne-a incantat cu synth-foniile si cu beat-urile sale down tempo. Spectacolul lui a ilustrat perfect modul in care vede el muzica, how I see my music – a balance between light and dark.

De altfel, si numele sau de artist defineste ideea de imbinare a luminii cu intunericul, potrivit propriilor lui declaratii: Oscar, e un nume care chiar imi place.

E poetic si luminos in timp ce lupul simbolizeaza animalul misterios si intunecat care isi face aparitia doar noaptea si urla la luna, iar luna ramane insensibila, intr-o singuratate inghetata si luminoasa. Este intunecat si luminos, in acelasi timp

 

Dupa ce ne-am intrat in ritm cu Oscar, am vizitat Scena Dan Panaitescu, unde am vazut concertul Sum 41, o cunoscuta trupa de punk care a depasit de mult granitele genului lor, dezvoltand colaborari cu artisti ca: Iggy Pop, Ludacris, Tommy Lee sau  Tenacious D.

Extrem de energici pe scena, Sum41 au reusit sa ridice publicul in picioare si sa se simta, din nou, ca in liceu. De altfel, asta e lucrul pe care il si afirma artistii despre ei: suntem foarte buni prieteni, ne place foarte mult sa compunem muzica si se intampla sa fim… idioti.

La fel ca in liceu. Nu ne-am schimbat deloc. Intr-un cuvant, a fost un concert plin de viata si de pasiune pentru distractie. De vazut, daca nu ati avut inca ocazia.

 

Si, cum tot ne-am reintors la atmosfera de liceu, am ramas la Scena Principala pentru un alt moment simpatic: the Pom Pom Party. In romana, Petrecerea Pampoanelor, unde publicul primea pampoane colorate de la organizatori si asculta instructiunile MC-ului pentru a intra in coregrafie.  

Intr-un cuvant, o campie intreaga a dansat in acelasi ritm si cu aceleasi miscari, pe sound-uri antrenante, inarmati cu pampoane. High school reloaded, nu ca intr-un videoclip Britney Spears, ci cu mult mai misto.

 

Ramanand tot la Dan Panaitescu Stage, am urmarit spectacolul Tinie Tempah (Marea Britanie), care a electrizat la propriu multimea.

Ritmuri alerte, voci convingatoare si o multime foarte receptiva si super talentata la dansat. 

 

Punctul culminant al serii a apartinut, bineinteles, lui David Guetta, care a oferit un show electrizant multimii neincapatoare.

Pe langa piesele arhi-cunoscute si spectacolul senzational de lumini, energia lui Guetta a tinut campia de oameni in priza si a facut-o sa sara si sa aplaude in continuu pentru aproape doua ore.

 

Dupa highlight-ul serii de la Main Stage, ne-am mutat la scena OTP Bank -A38, unde Block Party (UK) a oferit un show cu ritmuri alerte multimii de-a dreptul neincapatoare care a venit sa ii vada.

Vocea intensa, schimbarile rapide de tempo si sound-urile antrenante au facut lumea prezenta sa reactioneze imediat la mesajele trupei.

 

Iar lucrurile au continuat din ce in ce mai bine la A38 Stage, unde Wilkinson au avut un show de exceptie. Pe langa mixurile intense si instrumentistii super energici, vocile puternice ale celor 3 cantareti au inviorat multimea, in ciuda orei inaintate din noapte.

Mai multe fotografii gasiti in galeria foto de mai jos!

Text: Bianca Damian / Foto: Ceriza Zagrean

Citește în continuare