Joi, 11 iunie 2026, David Hockney a murit la locuinta sa din Londra, cu o luna inainte de a implini 89 de ani. Publicista sa, Erica Bolton, a confirmat ca artistul „a trecut in nefiinta in pace, acasa”. Pana in ultimele luni a lucrat fara intrerupere, iar la Serpentine North din Londra poate fi vazuta in continuare o expozitie cu lucrari noi, programata pana pe 23 august. 

Din familia sa au ramas partenerul de viata Jean-Pierre Goncalves de Lima, nepotul Richard – care i-a fost asistent in ultimii ani –, fratii Philip si John si numerosi nepoti.

Regele Charles l-a descris drept „un gigant al lumii artei si picturii, un yorkshireman convins si un prieten drag si o sursa de inspiratie pentru multi.”

David Hockney s-a nascut pe 9 iulie 1937, in Bradford, West Yorkshire, fiind al patrulea dintre cei cinci copii ai unei familii pe care el insusi o descria drept „radical muncitoreasca”. De mic, parintii i-au incurajat talentul, iar primul sau succes public a venit in 1957, cand la Yorkshire Artists Exhibition din Leeds a vandut cu 10 lire sterline un portret al tatalui sau — in timp, seria de portrete dedicate familiei sale a devenit una dintre cele mai iconice din opera sa.

Inainte de inscrierea in 1959, la Royal College of Art (RCA) din Londra, si-a efectuat serviciul militar si a lucrat intr-un spital. La RCA, unde l-a intalnit pe Francis Bacon si s-a imprietenit cu R.B. Kitaj si Peter Blake, a dat dovada de o fire nonconformista: la ora de desen dupa natura a refuzat sa deseneze un model feminin si a prezentat in schimb o figura masculina decupata dintr-o revista americana, iar pentru examenul final a refuzat sa scrie lucrarea ceruta, socotind ca ar trebui judecat exclusiv dupa operele sale. Institutia, dandu-si seama de talentul lui Hockney, si-a schimbat regulile si i-a acordat diploma.

A recunoscut ca este un barbat gay in jurul varstei de 20 ani, cu aproape 10 ani inainte ca homosexualitatea sa devina legala in Marea Britanie, in 1967. A inceput sa faca referire la acest aspect in pictura, intr-o vreme cand acest lucru era nu doar stigmatizat, ci si pedepsit penal. 

„Cand eram la Royal College, homosexualitatea era ilegala, dar nu aveam de gand sa ma las intimidat de asta”, a spus el pentru Tate in 2017. Tabloul „We Two Boys Together Clinging” (1961), al carui titlu vine dintr-un poem al lui Walt Whitman din „Leaves of Grass”, a ramas una dintre primele reprezentari deschise ale dorintei queer in arta britanica. Mai tarziu, Hockney l-a descris drept „partial propaganda” pentru homosexualitate, spunand ca era un subiect care „nu fusese propagandizat” in cultura vremii. Au urmat „Cleaning Teeth, Early Evening (10pm) W11″ (1962), cu tuburile sale falice de pasta de dinti si cu lanturile sale, si „Domestic Scene, Los Angeles” (1963) – lucrari care redau viata gay cu o franchete aproape fara precedent in arta britanica a epocii.

In 1964, s-a mutat in California si a inceput o noua etapa. 

La Los Angeles a gasit o atmosfera de eliberare sexuala, cu totul diferita de Anglia unde homosexualitatea ramanea o infractiune. A intrat in cercurile lui Andy Warhol, Ossie Clark si Dennis Hopper si a capatat reputatia unui boem si a unui flaneur. Dincolo de viata mondena, a ramas insa disciplinat si muncitor, a renuntat la tehnica in ulei in favoarea acrilicului, pentru a obtine culori mai vii, si a inceput seria picturilor cu piscine care aveau sa-l consacre in istoria artei.

Vreme de sapte decenii, arta lui Hockney a fost marcata de experiment. A lucrat in acrilic, acuarela, foto-colaj, gravura, desen si cu instrumente digitale, fara sa se lase intimidat vreodata de noile tehnologii. Fotocolajele – „joiners”, cum le spunea – au aparut din intamplare, in timp ce fotografia cu o camera Polaroid pentru o lucrare, si au deschis o noua directie de cercetare a perspectivei, cu influente cubiste vizibile si cu comparatii inevitabile cu idolul sau, Picasso. 

A explorat apoi posibilitatile faxului, ale fotocopiatorului si ale tabletei iPad, pe care o numea simplu „inca un mod de a desena”: „Poti lucra dimineata, tiparesti si dupa-amiaza pui pe perete.” 

In lockdown-ul petrecut in Normandia, a realizat pe iPad compozitii cu tente plate juxtapuse si accente pop, urmarind efectele luminii si ale schimbarilor climatice de-a lungul anotimpurilor. „Ma intereseaza cu adevarat doar tehnologia care are legatura cu imaginile. Ma intereseaza orice face o imagine.”, spunea el in 2013 pentru revista Interview.

Cel mai faimos tablou al sau a fost realizat in doua saptamani pentru a surprinde o fractiune de secunda.

Prima dintre cele cinci lucrari care ii definesc creatia este „A Bigger Splash” (1967), aflat azi in colectia permanenta a Tate Britain. Panza surprinde clipa de dupa saritura cuiva in piscina – stropii de apa, suprafata albastra si casa modernista in fundal, fara nicio figura umana vizibila. La redarea acelui strop, care in realitate dureaza o fractiune de secunda, Hockney a muncit doua saptamani. 

„Cand fotografiezi un strop, ingheti un moment si devine altceva. Un strop nu poate fi vazut niciodata asa in viata reala, se intampla prea repede.”, explica el. In 2006 lucrarea s-a vandut cu 2,9 milioane de lire sterline, pentru ca in 2020, la Sotheby’s London, sa fie cumparata din nou cu 23,1 milioane de lire sterline.

Tot din aceasta perioada vine si „Mr and Mrs Clark and Percy” (1971), un dublu portret al designerului de moda Ossie Clark si al designerului textil Celia Birtwell, surprinsi in apartamentul lor din Notting Hill Gate la scurt timp dupa nunta la care Hockney fusese nas. Pictat contre-jour, cu lumina in spate, tabloul a fost comparat deseori cu „Sotii Arnolfini” (1434) al lui Jan van Eyck, din care preia simbolistica fidelitatii conjugale si o aseaza in decorul scenei artistice londoneze din anii ’70, cu o paleta mai stinsa decat cea californiana, din care transpare o nota de melancolie.

Cea mai valoroasa lucrare a sa ramane „Portretul unui artist (piscina cu doua figuri)” (1972), adjudecata in noiembrie 2018 la Christie’s pentru 90,3 milioane de dolari – record mondial la acea vreme pentru o opera a unui artist in viata. 

Inspirata de despartirea lui Hockney de iubitul sau, panza infatiseaza o figura care inoata sub suprafata piscinei, privita de sus de un barbat in costum roz, cu o expresie greu de descifrat – nici iubire, nici amenintare, ci ceva suspendat intre cele doua. Realizarea tabloului a facut subiectul documentarului „A Bigger Splash” al lui Jack Hazan, filmat pe parcursul a trei ani in atelierul artistului. Criticul de arta Jonathan Jones o descria in 2018 drept „o distilare calma a iubirii si a durerii.”

Mai personala si mai sombra decat lucrarile californiene, „My Parents” (1977) a fost realizata intr-o vizita la Bradford, pe cand Hockney locuia la Paris. Mama sa priveste drept spre privitor, in timp ce tatal sau – care va muri la un an dupa finalizarea tabloului – sta aplecat peste o carte, cu fata partial ascunsa. Departarea dintre cei doi si privirile lor indreptate in directii diferite vorbesc despre izolare si retinere, poate si despre modul in care Hockney isi vedea acum caminul natal, dupa anii de Paris si California. 

Seria portretelor esentiale o incheie „Christopher Isherwood and Don Bachardy” (1968), un dublu portret la scara mare al scriitorului Christopher Isherwood si al artistului Don Bachardy, parteneri de viata timp de peste trei decenii. La vremea realizarii sale, reprezentarea serioasa a unui cuplu de acelasi sex era un gest aproape fara precedent in pictura occidentala.

De-a lungul vietii, Hockney a primit numeroase distinctii: Premiul Praemium Imperiale in 1989, Ordinul de Merit acordat de Regina Elisabeta a II-a in 2012 – dupa ce refuzase titlul de cavaler in 1990 –, si gradul de Ofiter al Legiunii de Onoare franceze in 2026.

A avut peste 400 de expozitii individuale, inclusiv o retrospectiva la Tate Britain in 2017, cu prilejul implinirii a 80 de ani, care a calatorit ulterior la Centre Pompidou din Paris, la Metropolitan Museum of Art din New York si la Los Angeles County Museum of Art. 

Alex Rotter, directorul departamentului de arta postbelica de la Christie’s, a explicat cresterea spectaculoasa de piata a lui Hockney prin retrospectiva de la Tate ─ care a doborat recorduri de vizitatori ─ si cele care au urmat. Expozitiile i-au ridicat cota in randul colectionarilor de top, care au inceput sa-l vada ca pe unul dintre ultimii artisti in viata cu relevanta reala in istoria artei.

In 2024-2025, Fondation Louis Vuitton din Paris i-a gazduit cea mai mare retrospectiva din viata sa, cu peste 400 de lucrari acoperind sapte decenii de creatie. Tate Britain urmeaza sa organizeze o expozitie majora a operei sale anul viitor, concomitent cu o instalatie multimedia in Turbine Hall al Tate Modern, ambele in colaborare cu echipa artistului.