Skip to content

Delia anunta spectacolul „Analog Simfonic” la Palatul Parlamentului, pe 4 decembrie. Va canta cu peste 100 de muzicieni si artisti, inclusiv Orchestra Simfonica Bucuresti, dirijata de Andrei Tudor.

Delia pregateste un nou spectacol live, „Analog Simfonic”, programat pe 4 decembrie, in Sala Unirii din Palatul Parlamentului. Artista isi reorchestraza cele mai cunoscute piese pentru o formula ampla, alaturi de Andrei Tudor, Orchestra Simfonica Bucuresti, trupa sa, invitati speciali si peste 100 de muzicieni si artisti.

Spectacolul este construit in jurul muzicii cantate live, cu orchestra, instrumente si voce, iar repertoriul Deliei a fost adaptat special pentru aceasta seara. Unele piese vor primi aranjamente ample, in timp ce altele vor fi prezentate in formule mai intime, gandite exclusiv pentru „Analog Simfonic”.

Peste 100 de muzicieni si artisti vor urca pe scena.

Pregatirea spectacolului se desfasoara de mai multe luni si include muzica, scenografie, lumini si performance. Delia, orchestra si trupa sa vor imparti scena cu invitatii speciali ai serii, intr-o productie conceputa special pentru Sala Unirii.

„Analog Simfonic” porneste de la ideea de muzica live in forma ei cea mai directa: voce, instrumente si oameni aflati in acelasi spatiu, in fata publicului. Conceptul continua directia lansata de Delia prin single-ul „Analog”, centrat pe emotiile si imperfectiunile unei interpretari live.

Scena va avea mai multe niveluri, astfel incat orchestra, trupa, Delia si invitatii sa faca parte din acelasi ansamblu vizual. Pregatirile vor incepe cu cateva zile inainte de eveniment, iar elementele de scenografie vor schimba temporar configuratia Salii Unirii.

Publicul va avea acces si in Sala I.C. Bratianu si Sala Take Ionescu, care vor face parte din parcursul serii prin Palatul Parlamentului. Aici vor fi amenajate instalatii, decoruri si alte experiente pregatite pentru eveniment, inclusiv impreuna cu partenerii proiectului.

Seara va continua cu un afterparty organizat tot in Palatul Parlamentului.

Hiturile Deliei vor fi reinterpretate in formula orchestrala pregatita de Andrei Tudor si Orchestra Simfonica Bucuresti.

„Analog Simfonic” continua seria proiectelor prin care Delia a transformat concertele in productii cu o identitate vizuala proprie. In ultimii ani, artista a sustinut show-uri precum „Pe aripi de vant”, „Deliria” si „Acadelia”, la Sala Palatului, „Delia’s Winter Wonderland”, la Teatrul National Bucuresti, „Cum era”, la Verde Stop Arena, precum si lansarea albumului „Flex”, la MINA Museum.

Cu o cariera de peste doua decenii, Delia este una dintre artistele importante ale muzicii pop din Romania. Repertoriul sau include piese precum „Pe aripi de vant”, „Da, mama!”, „Gura ta”, „Ramai cu mine” si „Cum ne noi”, iar spectacolele live si proiectele vizuale au devenit o parte importanta din felul in care isi prezinta muzica.

Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.

Citește în continuare