Skip to content

Delia feat. Kaira – Pe aripi de vant (videoclip si piesa noua)

Delia vine cu o noua piesa de dragoste si un videoclip foarte reusit scos din lumea circului. Jongleri, dansatori si mimi, toti intr-un decor intunecat sunt ingredientele noului material vizual al Deliei, Pe aripi de vant feat. Kaira.

Piesa a fost produsa de Kazibo si suna foarte bine, fiind inca o melodie diferita fata de trendul dance pe care il tot auzim. Delia a tot venit cu genul acesta de single-uri si au prins foarte bine pe radio dar mai ales in online, unde cantareata are un fan base urias.

Pe aripi de vant este compusa de catre Alexandru Pelin si Ovidiu Baciu (muzica si text), o orchestratie Alex Antonescu si Johann Elliot si evidentiaza intr-un pop clasic, antiteza tristete-fericire, doua trairi ale aceleiasi povesti de dragoste. Tristetea ce se regaseste in spatele versurilor este subliniata prin tinutele alese de catre Andra Moga, prin machiajul senzational realizat de catre Ana Mironescu si prin locatia ce ne duce cu gandul la o poveste cinematografica impresionanta, asemenea tematicii din filmul Water for Elephants.

Colaborarea a avut loc prin intermediul managerilor si producatorilor mei de la Kazibo Music. M-am regasit 100%, atat in versurile mele, cat si in ale Deliei. Cred ca oricine a simtit, la un moment dat, acest sentiment de… fericire trista. Cat despre colaborarea cu Delia, nu pot spune decat faptul ca sunt extrem de fericita. Este cu siguranta una dintre cele mai bune voci din Romania, de la care am si voi avea foarte multe de invatat. Ca sa nu mai mentionez faptul ca o admir de cand am auzit pentru prima data Vino la mine, vreau sa fiu iar cu tine. Kaira

Pe aripi de vant este o piesa care transmite foarte mult, e profunda si ma regasesc total in ea. Am primit bucuroasa propunerea casei mele de discuri Cat Music de a inregistra single-ul si de a colabora cu o artista tanara si talentata ca si Kaira. Videoclipul a iesit exact cum mi-am imaginat si cred ca reuseste sa emotioneze inca din primele secunde. Am lucrat cu o echipa minunata, sunt extraordinar de incantata de rezultatul final, a declarat Delia despre clipul regizat de echipa Ceva de Vis.

 

In ultima perioada am auzit-o pe Delia la radio cu Ipotecat, un featuring cu Uddi care a ajuns foarte aproape de prima pozitie in topul celor mai difuzate piese romanesti. In plus, recent a colaborat si cu unul dintre colegii din juriul X Factor, Horia Brenciu pentru Inima nu vrea, dupa ce vara asta am ascultat-o pe A lu\’ Mamaia, imnul statiunii de pe litoral realizat de gasca HaHaha.

Va place piesa? De clip ce ziceti?

Citește în continuare