Skip to content

Desenele secrete ale lui Michelangelo vor fi expuse pentru prima data in public. Au fost descoperite sub o biserica din Florenta si realizate cand artistul se ascundea de o condamnare la moarte venita din partea familiei Medici.

Desi se cunosc multe despre opera si viata lui Michelangelo, geniul italian ramane in continuare un personaj misterios. Recent, specialistii au descoperit in subsolul Bazilicii San Lorenzo din Florenta o camera cu pereti desenati de Michelangelo, autorul unora dintre cele mai celebre opere de arta, printre care si sculptura David. Incaperea a fost inaccesibila pana acum din cauza unei intrari ascunse, iar desenele secrete vor putea fi vazute pentru prima data de publicul larg. 

Cercetatorii sustin ca Michelangelo s-ar fi ascuns sub Capela Medici din bazilica pentru a scapa de oamenii Papei Clement al VII-lea, care l-a condamnat la moarte pe fondul unor neintelegeri cu familia Medici — din care Clement facea parte, fiind nascut sub numele Giulio de Medici. Se presupune ca geniul renascentist ar fi locuit pentru cel putin doua luni in subsolul capelei in 1530, intr-o mica incapere pe care a umplut-o cu zeci de desene si schite, dintre care o mare parte s-au pastrat pe pereti pana astazi. 

Camera a ramas secreta pana in 1975 cand unul dintre directorii muzeului Capelelor Medici a demarat un proiect de construire a unei noi iesiri din spatii. Atunci a fost descoperita o trapa care ducea spre fosta ascunzatoare a lui Michelangelo. 

In 1975, directorul Paolo Dal Poggetto a descoperit o mica parte din desenele in carbune si creta din subsolul capelei. Sub un dulap, acesta a gasit o trapa care ducea printr-un tunel la o camera de 10 metri lungime si 3 metri latime, cu o singura sursa de lumina. Initial peretii au fost acoperiti aproape in totalitate, deoarece incaperea a fost la un moment dat un depozit de carbune, insa in urma lucrarilor de curatare s-au descoperit lucrarile lui Michelangelo. Majoritatea desenelor reprezinta personaje si subiecte realizate de maestru pana la momentul respectiv. 

Potrivit lui Paola D’Agostino, directoarea Muzeelor Bargello — din care face parte si muzeul Capelelor Medici —, Michelangelo ar fi vrut sa realizeze un catalog informal al operelor sale, fara sa stie daca va mai iesi din subsolul bazilicii viu sau mort. Aceasta a declarat ca „a desenat lucruri din trecut, ca si cum ar fi facut o calatorie pe calea amintirilor… a fost ca si cum ar fi creat un album cu operele sale.”

Alte desene din camera secreta aminstesc de figurile nud — Ignudi — pe care Michelangelo le-a pictat pe plafonul Capelei Sixtine. O alta schita reprezinta celebra sa sculptura, David, iar altele fac referinta la figurile alegorice sculptate de artist care decoreaza mormintele familiei Medici din Noua Sacristie de la Bazilica San Lorenzo.

Istoricii de arta sunt de parere ca Michelangelo s-ar fi retras in incaperea din subsol pentru a se ascunde de familia Medici, fostii lui patroni impotriva carora artistul s-ar fi intors la un moment dat. 

Familia Medici a fost exilata din Florenta in 1527 in urma unei revolte populare la care a participat si Michelangelo. In lipsa influentei Medici, autoritatile au stabilit un guvern republican in cadrul caruia artistul a fost desemnat sa supravegheze fortificarea orasului. In urma deloialitatii lui Michelangelo fata de Medici, Papa Clement al VII-lea, furios pe artist, a ordonat moartea acestuia.

In cele din urma, maestrul a reintrat in gratiile familiei Medici si a fost gratiat de Papa pentru a putea finaliza lucrarile la Capela Sixtina si la mormantul familiei Medici din Noua Sacristie. 

Incaperea secreta a fost accesibila pana acum numai specialistilor si cercetatorilor din domeniul artei. Aceasta va fi deschisa publicului pe 15 noiembrie. 

Din cauza dimensiunilor reduse a camerei si a fragilitatii desenelor, accesul publicului va fi limitat la un numar de patru vizitatori in acelasi timp. Procesul de pregatire si conservare a incaperii a durat cateva luni, perioada in care au fost implicati mai multi profesionisti, de la restauratori si conservatori pana la istorici de arta si specialisti in Michelangelo.

D’Agostino spera ca vizitatorii sa fie la fel de impresionati ca si ea de experienta descoperirii acestor desene: „Chiar daca am fost in camera de atatea ori, de fiecare data sunt uimita de acest set hipnotizant de desene.”

AICI veti gasi un tur virtual gratuit prin Capela Sixtina care va permite sa priviti mai indeaproape capodopera.

Michelangelo Buonarroti, cunoscut ca Michelangelo, a fost una dintre figurile emblematice ale perioadei de sfarsit a Renasterii Italiene si unul dintre cei mai desavarsiti maestri ai secolului al XVI-lea.

A fost atat sculptor, cat si pictor, desenator si arhitect, si chiar poet, producand in decursul vietii sale unele dintre cele mai celebre opere, printre care sculptura David, frescele de pe plafonul Capelei Sixtine si Bazilica Sfantul Petru din Vatican. 

Desi Michelangelo a murit in urma cu aproape 460 de ani, geniul sau artistic a supravietuit prin capodoperele sale, devenind in decursul ultimelor secole unul dintre cei mai influenti si faimosi artisti din toate timpurile. Maestrul a fost activ pe parcursul a aproape sapte decenii, iar cele mai uimitoare opere ale sale, considerate de unii ca fiind cele care ating perfectiunea, sunt sculpturile, Michelangelo considerandu-se intai de toate sculptor, mai degraba decat pictor sau arhitect. 

Va invitam sa descoperiti geniul lui Michelangelo prin sase dintre cele mai cunoscute sculpturi ale sale, unele dintre ele continua si astazi sa influenteze si sa inspire artisti de pe tot globul. Intalnirile cu opera  celui pe care Giorgio Vasari l-a numit „Il Divino Michelangelo” (Divinul Michelangelo) sunt momente cheie care schimba de obicei traiectoria lor artistica.

Citește în continuare