Nota: recenzia urmatoare a fost scrisa de colega mea Roxana Precu, fana inraita Guns n’ Roses. 🙂

GUNS N’ ROSES LA BUCURESTI…

Povestea a inceput cu Don’t cry, a continuat cu November rain, cu Yesterdays si Patience, cu Since I don’t have you si multe altele si apoi… s-a terminat brusc.

Am ascultat de atatea ori melodiile Guns incat stiu chiar si acordurile lui Slash la inceput de Sweet Child o’ Mine, inflexiunile lui Axl la Don’t Cry, respiratia cu care termina Patience, miscarile pe care le avea pe scena la Knockin’ on Heaven’s Door, acordurile cu care incepe Paradise City.

Dupa cum probabil ca ati inteles deja, mi-am dorit sa vad Guns in concert de cand i-am descoperit acum multi ani.

Vestea separarii lor cred ca a intristat si dezamagit pe toata lumea. Un Guns fara Slash e oarecum fad si fara farmec. Dar chiar si asa, in noua formatie, am venit multi sa-l vedem pe Axl si sa ascultam live melodiile care ne-au fost alaturi in diverse momente ale vietii.

Au fost probabil peste 20.000 de oameni pe arena din Romexpo. Multi fani vechi, multi curiosi, multi care probabil au ascultat Guns la radio si li s-a parut ‘dragut’, multi care au venit pentru ca e „cool” sa mergi la concerte.

Seara a fost deschisa de trupa Danko Jones, niste canadieni care canta un fel de heavy metal si care nu au reusit deloc sa anime atmosfera. Instrumental mi s-a parut ca suna bine. I-am ascultat de curiozitate pe YouTube inaintea concertului si au fost cateva piese care mi s-au parut ok. Vocalul trupei a incercat sa converseze cu multimea aratandu-ne cata saliva a strans intr-o sticla. Fireste, nu a fost nimeni impresionat. Cred ca toata lumea a simtit ca stau prea mult pe scena.

Dupa plecarea celor de la Danko Jones a inceput asteptarea. Personal, nu mi s-a parut exagerata. E adevarat, eram intr-o companie placuta si nu m-am uitat la ceas. Lumea a inceput sa fluiere dupa jumatate de ora de la terminarea Danko Jones si asta probabil pentru ca era in mintile tuturor ca Guns va intarzia.

Cand au aparut in cele din urma pe scena, multimea a inceput sa se agite pe acordurile Welcome to the Jungle. Axl, imbatranit si cam fara voce, nu s-a auzit mai deloc cam pana la jumatatea concertului. Si-a schimbat tinuta de cel putin cinci ori, s-a agitat pe scena, la un moment dat si-a agatat de gat steagul Romaniei.

Au cantat multe piese de pe Chinese Democracy. Cea care imi place cel mai tare e Sorry. Si-a prezentat colegii de trupa, unii dintre ei au facut si cate un solo. Sorry guys, cantati bine, dar Guns fara Slash, cum spuneam, e fara sare si piper. E trist.

Cam jumatate de concert lumea a fost probabil nedumerita si plictisita, insa cand am auzit acordurile de la Sweet Child o’ Mine am sarit cu totii. Solo-ul la pian al lui Axl a deschis November rain. A urmat Knocking on Heaven’s Door unde personal am urlat versurile pana am ramas fara voce. 😀 A doua jumatate a concertului a fost mai animata probabil pentru ca au inceput sa cante melodiile vechi pe care le asteptam cu totii.

Spre finalul concertului am ajuns in fata scenei dusa pe umeri, de unde am reusit sa-i vad mult mai aproape si sa aud mult mai bine. Acela a fost momentul meu. ;;)

Desi nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare show-ul, a fost emotionant pentru mine sa ma aflu la concert Guns, chiar si fara Slash, sa-l vad si sa-l aud pe Axl cantandu-mi Paradise City si Don’t Cry, chiar daca e cu 20 de ani mai batran.

Mai puteti citi articole despre concert si la: – Subiectiv – Florin Grozea – Elena Ciric – Manafu – HotNews – Mediafax

Credit foto: Petru Groza

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

•