Skip to content

Directia 5 a filmat alaturi de Adrian Sina videoclipul piesei Sa-i iert pacate

Cu mai putin de o saptamana inainte de concertul „Live in Bucuresti“, Directia 5 le-a pregatit fanilor o noua surpriza: a filmat videoclipul piesei „Sa-i iert pacate“, o super colaborare cu Adrian Sina.

Filmarile clipului au avut loc intr-un hotel luxos din Bucuresti, in regia lui Alex Ceausu, si au durat aproximativ 12 ore. Surpriza placuta din timpul filmarilor a fost aparitia catelusei Maya, un husky in varsta de doar 9 luni ce ii apartine lui Carmin, fiul lui Marian Ionescu si totodata basistul trupei Directia 5.

„Maya este cu mine tot timpul, indiferent unde ma aflu. Nu era planificat sa apara in clip, insa totul s-a intamplat natural, ea fiind deja pe platoul de filmare“, a spus Carmin Ionescu.

Tot pe 15 noiembrie va fi lansat si albumul „Happy day“, care va putea fi achizitionat in ziua concertului chiar de la Sala Palatului. Pe cel mai recent material discografic semnat Directia 5 se regasesc 13 piese, printre care „Pulbere de stele“, „Te cunosc de undeva“, „Rogvaiv“ si „Tu m-ai cucerit“, dar si „Sa-i iert pacate“.

„Le pregatim multe suprize fanilor care vor veni la concertul «Live in Bucuresti», iar una dintre ele este piesa interpretata alaturi de Adrian Sina, care va urca alaturi de noi pe scena“, a spus Marian Ionescu. Biletele pentru concertul „Live in Bucuresti“ sunt disponibile pe www.directia5official.ro, www.eventim.ro, www.bilete.ro si in retelele Eventim si Bilete.ro.

Formata in prezent din Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Marius Keseri, Carmin Ionescu si Alina Crisan, trupa Directia 5 s-a infiintat in anul 1991, iar un an mai tarziu baietii lansau primul album: „La vulturul de mare cu pestele in gheare“. A urmat apoi o lunga istorie muzicala, cu peste 20 de albume si sute de piese lansate. De-a lungul timpului, Directia 5 a colaborat cu artisti precum Delia, Loredana Groza, Lidia Buble, Andreea Banica si Nicoleta Nuca.

Curiosi sa vedeti noul lor videoclip?

Citește în continuare