Skip to content

Eu Sunt se joaca la Teatrul de Arta Bucuresti

Duminica, 15 iunie, de la ora 19:30, la Teatrul de Arta Bucuresti va avea loc spectacolul Eu sunt.

Spectacolul Eu sunt este un spectacol de teatru-dans despre a fi sau mai bine zis povestea sufletului in pasi de dans. Si fara sa va dati seama veti fi parte din spectacol, fiecare in parte.
 
Abordăm cu modestie cizelarea individualităţii, trecând prin însufleţire, conturarea personalităţii, trăirea naturii duale, conştientizare şi integrare, care se reflectă în conştiinţa colectivă.
 
Fiecare din membrii grupului parcurge în prezent propriul proces de creştere, aducând, în acest proiect, propriul său bagaj de experiente, trăiri şi acumulări. 
 
Avem în comun convingeri filosofice care ne permit să pornim de la premisa că părţi disociate ale sinelui nostru sunt apte să atragă experienţe de viaţă distincte, potrivite cu propria evoluţie. În acelaşi timp, aderăm la postulatul că, oricare ar fi procesul transformaţional prin care trecem, nu putem descoperi ceva ce nu aveam dintotdeauna, ceva ce nu există deja în noi. 
 
De aceea, suntem determinaţi ca drumul pe care ne-am angajat să îl parcurgem împreună pentru crearea acestui performance şi să îl împărtăşim cu sinceritate şi autenticitate cu publicul nostru nu este altceva decât un drum spre noi înşine.
 
Pentru rezervări, sunaţi la 0727.02.08.89.
Va asteptam cu drag!

Citește în continuare