Skip to content

EVENT: Premiera oficiala la ARCUB: Am iubit, am purtat, am pierdut

Am iubit, am purtat, am pierdut, spectacolului care vorbește despre nenumăratele mistere ale feminității, se joacă în premieră oficială la ARCUB, pe strada Lipscani nr. 84-90 – pe 5 și 6 martie (avanpremieră și premieră oficială) de la ora 20:00. Noua producție ARCUB, este o adaptare după Love, loss and what I wore de Nora & Delia Ephron, în regia lui Emil Hoștină.

Ce iubim, ce pierdem, toate emoțiile, trăirile, durerea, bucuria, toate se leagă cu fire nevăzute de obiecte, parfumuri, rochii, pantofi, genți și ne regăsim bătrâne și obosite, înconjurate de o pânză ca de păianjen, dar atât de bogată și plină de culori, istorii ce merită, probabil să fie publicate pentru fiecare în parte…; poveștile prind viață aproape de spectator, senzația de acum și aici e copleșitoare, nu poți rămâne indiferent sau rece, pentru că ce se întâmplă la un metru de tine arde, amuză, bântuie, atrage, tulbură.

Spectacolul se foloseste de elemente de vestimentație, de accesorii și de amintirile pe care le stârnesc acestea fiecăreia dintre personajele feminine, pentru a picta o imagine a unei feminități vii, amuzante și puternice, reușind să creeze astfel o experiență teatrală solidă și memorabilă.

Traducere: Bianca Oana

Cu: Elvira Deatcu, Laura Creț, Anca Androne, Iulia Lumânare, Ioana Abur

Regia: Emil Hoștină

Coregrafia: Florin Fieroiu

Costume: Cristina Milea

Durata: 1h30 min

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/bilete-online/ și din rețeaua de bilete EVENTIM.

Preţuri: 37,80 lei (Categoria I) și 27 lei (Categoria II).

Citește în continuare