Skip to content

EXCLUSIV! Interviu cu BITZA

Dupa cum multi dintre voi ati ghicit deja, interviul exclusiv pe care vi l-am pregatit azi este cu … BITZA! Este unul dintre artistii mei favoriti de hip-hop din Romania, a scos pana acum 3 albume foarte apreciate si se pregateste sa-i faca premiera celui de-al 4-lea… Ca sa aflati mai multe despre planurile si gandurile lui Bitza… va invit sa cititi interviul de mai jos! De asemenea, nu uitati ca pana pe 20 decembrie puteti castiga albumul nou semnat de el, 3 invitatii la lansarea sa (de pe 8 februarie) si o sticla de Bailey’s :X daca participati la concursul organizat de noi! Grabiti-va, mai e putin pana duminica 🙂 Sper sa va placa interviul… Enjoy!

1. Salut Bitza! In urma cu cateva luni, cand ne-am cunoscut, spuneai ca e ~80% gata videoclipul la „Din Bara’n Bara”… Intre timp, ai lansat noul clip la piesa „Sufletul Orasului”, care poarta numele celui de-al 4-lea album al tau. Ce s-a intamplat, de ce te-ai razgandit si ai hotarat sa scoti alt videoclip?

Bitza: Videoclipul piesei „Din Bara’n Bara” este aproape gata, o sa ii dau drumul, probabil, undeva prin primavara. Piesa „Sufletul orasului” mi s-a parut mult mai potrivita pentru a anunta noul album. Videoclipul il puteti gasi atat pe Bitza.ro, cat si pe YouTube.com.

2. Ai fost unul dintre artistii care au avut cel mai mare succes la videochaturile eOk! Pentru mine, asta nu este decat o confirmare ca publicul consumator de hip-hop romanesc se afla majoritar online. Ai lansat cateva piese si chiar si noul videoclip online, iar acum te pregatesti de o noua intalnire cu fanii online… Cum vei continua sa folosesti Internetul in promovarea ta?

Bitza: Tot ce tine de internet este limitat doar de imaginatia ta. Mi-am facut inclusiv un id de messenger, bitzaonline , pe care mai intru din cand in cand. Pe Internet esti mai aproape de oameni, de fani, acum au ocazia sa te cunoasca, nu doar prin intermediul muzicii, e un altfel de continut. Tot la acest capitol, m-am hotarat sa scriu pe site-ul meu, ma gasiti la blog.bitza.ro , intr-o cu totul alta lume.

Labelurile majore sint in picaj direct!

3. De ce te-ai hotarat sa renunti sa colaborezi cu o casa de discuri? Consideri ca in 2008 mai ai nevoie de o casa de discuri pentru a avea succes in muzica?

Bitza: Habar nu am, pentru asta ar trebui sa intrebam vreun specialist in marketing… Pentru mine, oferta caselor de discuri si desfasurarea discutiilor in acest sens nu mi s-a parut deloc atragatoare in acest moment. Labelurile majore sint in picaj direct si, practic, nu sint multe lucruri pe care le mai pot face, nu mai au vanzari mai deloc si, de aici, evident, nu mai sint bani. Casele de discuri au ca unic scop banii, daca acestia dispar, nu mai exista interes, iar fara interes nu poate fi calitate. Pe viitor, ramane sa vedem ce se va intampla.In afara de asta, exact cum am spus mai sus, internetul iti ofera posibilitati nelimitate, toata lumea care s-a acrit de tot circul si porceala din showbiz s-a mutat pe internet.

4. Te pregatesti sa lansezi un nou album… Care sunt subiectele pe care le-ai abordat in piesele de pe „Sufletul Orasului”?

Bitza: Lucruri care se intampla intr-un oras… Teme sociale, politice, dar si zona umana a orasului, cea legata de intamplari personale, introspectii si necesitati. In afara de astea am o piesa cu Loredana care continua, cumva, „Vorbeste Vinu” si „Take Me Slow” cu Vanessa S. Pe album, alaturi de mine, o sa ii gasiti pe Adrian Despot, Raku, Dj Faibo X, Junky, Grasu XXL, Aforic, Carbon, Cedry2k si Guess Who. Albumul are 17 trackuri si insumeaza un total de 55 de minute.

5. Urmaresti ce se discuta despre tine online, pe forumuri sau bloguri? Daca da: te enervezi, te implici in discutie, te influenteaza in vreun fel toate comentariile?

Bitza: Mai citesc, nu prea ma afecteza, marea majoritate sint niste copilarii pe care nu ai cum sa le iei in seama. Ar fi bine, totusi, ca cei care isi exprima o parere sa o argumenteze si, daca se poate, sa o scrie corect gramatical. Astea ar fi doua cerinte minime, iar la noi majoritatea nu sint nici macar aproape. De implicat in discutie nu se pune problema, doar la mine pe blog o sa intru sa mai comentez.

6. Cu ce artist / producator international ti-ar placea cel mai mult sa colaborezi?

Bitza: Cu cineva care are acelasi gusturi si viziuni asupra muzicii.

Un radio fara hip-hop romanesc este incomplet.

7. Exista foarte multi ascultatori de hip-hop in Romania si, cu toate astea, posturile de radio refuza sa difuzeze acest gen muzical (cu mici exceptii)! Care crezi ca este motivatia lor?

Bitza: Nu stiu. Oamenii tind sa respinga ceea ce nu inteleg, fara prea multa analiza sau discernamant. Asa se nasc prejudecati si idei preconcepute si asta nu duce la nimic bun. In ultima instanta, fiecare post de radio isi dezvolta propriul public, cu nivelul de inteligenta potrivit pentru radioul respectiv. Hip-hop-ul este o muzica pentru un public mai fin, nu neaparat mai cunoscator, dar, cu siguranta, cu un simt estetic si artistic mult mai dezvoltat. Parerea mea este ca un radio fara hip-hop romanesc este incomplet.

8. Cum crezi ca va evolua scena hip-hop din Romania?

Bitza: Cred ca vor aparea din ce in ce mai multi artisti. In fiecare luna sint materiale noi pe net la download si din ce in ce mai multe nume, e adevarat, pe net, dar care se imbunatatesc de la an la an. Trebuie acoperita gaura de cultura lasata de comunisti, atat la nivel de muzica cat si la nivel de concerte.

9. Care este albumul tau preferat all-times, non-hip-hop?

Bitza: Nu am facut niciodata topuri. Oricum, dupa hip-hop, rockul e cel mai apropiat gen muzical pentru mine.

10. Dintre toate piesele tale de pana acum, poti spune ca ai una favorita?

Bitza: Nu.

Cand asculti ceva ar trebui sa iti dai seama daca iti place sau nu, indiferent de categorisirea si modul in care numesc ceilalti muzica.

11. Ce parere ai de controversa underground VS comercial?

Bitza: Sincer, nu am gasit nicio definitie completa sau care sa ma lamureasca ce e comercial si/sau underground. Diferenta dintre cele doua concepte o face fiecare pentru el, intr-un mod foarte personal, caruia nimeni nu ii poate reprosa nimic, macar prin prisma faptului ca gusturile nu se discuta. Asta e o inventie, la fel cum a fost west coast vs east coast. Cand asculti ceva ar trebui sa iti dai seama daca iti place sau nu, indiferent de categorisirea si modul in care numesc ceilalti muzica.

12. Un mesaj de incheiere pentru toti fanii tai care citesc acest interviu?

Bitza: Va astept pe 25 decembrie pe www.bitza.ro , seara, la o sesiune de chat, realizata in colaborare cu Monden.info. La orele 22.00 o sa dau drumul la album, in acelasi timp cu sesiunea. Cu alte cuvinte, puteti sa dati jos albumul, sa il ascultati si, intre timp, sa imi puneti intrebari legate de piese, colaborari si o sa puteti sa imi spuneti si ce parere aveti despre album!

Multumim BITZA pentru acest interviu!

Credit poze: Bitza

ATENTIE: Copyright Monden.info! materialele prezentate ne apartin in exclusivitate, NU aveti voie sa le preluati / modificati / imprumutati fara acordul nostru scris in prealabil! Adresa contact: cristinachipurici [at] gmail.com .

Citește în continuare