Skip to content

Pana pe 22 octombrie, la Faber la Timisoara puteti vizita expozitia „Performing 89. Stari de deziluzie”. Include lucrari de Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, grupul subREAL si Ovidiu Mihaltianu, printre multi alti artisti romani si internationali.

Institutul Prezentului prezinta pana pe 22 octombrie expozitia „Performing 89. Stari de deziluzie”, gazduita de Faber in Timisoara. Este un concept care asociaza cateva dintre povestile complicate ale anilor ’90 aparute in urma schimbarilor politice si sociale de dupa 1989.

Expozitia urmareste liniile de intersectie ale unor realitati diverse care au cunoscut euforia, rebeliunea, degradarea, transformarea, razboiul si demistificarea. Proiectul vine in urma unei arii de cercetare care s-a uitat la traiectoriile istorice pe care s-au inscris tari precum Romania, Ungaria si Serbia.

Sunt expuse lucrari in medii diverse care se situeaza intre cercetarea documentara si cea artistica subiectiva. Artistii inclusi sunt cei care au avut un impact major in arta creata imediat dupa 1989 dar si in deceniul care a urmat.

Investigarea evenimentelor din 1989 si a perioadei care a urmat imediat dupa aceea pare sa devina o tendinta in industriile creative, cel mai cunoscut exemplu fiind filmul „Libertate” al lui Tudor Giurgiu care a intrat zilele trecute in cinematografe. 

In ceea ce priveste expozitia „Performing 89. Stari de deziluzie”, aceasta isi propune sa lanseze un dialog intre lucrari care au ca tema schimbarile fara precedent ale anilor 1990, evocand atmosfera si dinamica acelor vremuri, insa nedorind sa fie nici revizionista, nici nostalgica, ci incercand, mai degraba, sa inteleaga sensul a ceea ce societatea si fiecare individ a ratat, a pierdut sau a uitat in acei ani.

Contextul expozitiei investigheaza revizuirea naratiunilor care au circulat in anii 1990 ca au scos la iveala atitudini conflictuale latente care au contribuit in epoca la ascensiunea etno-nationalismului si a populismului si au favorizat un parcurs greoi si tulburator catre indelung asteptata perioada de normalizare.

Printre artistii expusi se numara Dan Perjovschi, Lia Perjovschi, grupul subREAl, Teodor Graur si Dan Mihaltianu.

Reunind deopotriva artisti romani dar si din imediata apropiere a spatiului est-european si central-european, expozitia mizeaza pe o asociere a gandirii critice, a autoorganizarii si a participarii la angajamentul social.

Curatoriata de Alina Serban, expozitia include lucrari de APSOLUTNO, Balázs Beöthy, Nikola Džafo, Miomir Grujić Fleka, FIA Art Group, Teodor Graur, Róza El-Hassan, Big Hope, Iosif Király, LED ART, LITTLE WARSAW, Dan Mihaltianu, Saša Marković Mikrob, Csaba Nemes, Vesna Pavlović, Lia Perjovschi, Dan Perjovschi, Škart, subREAL, Újlak si Sorin Vreme.

Interesul atent al artistilor fata de circumstantele timpului lor si apropierea acestora de spatiul public ocupa un loc central in expozitie.

PERFORMING 89 include concerte, proiectii de film, ateliere, tururi ghidate si o publicatie digitala ca parte a programului expozitiei. Pe pagina de Facebook Institutul Prezentului puteti afla mai multe despre ateliere, cele dedicate elevilor sunt in mod special recomandate deoarece ii familiarizeaza pe cei mici cu o perioada importanta a spatiului romanesc, intr-un mod interactiv, pe un limbaj accesibil.

Orarul de vizitare la Faber (Splaiul Penes Curcanul 4–5, Timisoara) este miercuri–duminica, 12:00–20:00.

Citește în continuare