Filme noi in saptamana 6- 12 februarie
Avem filme bune si foarte bune si saptamana asta! Productii de Oscar, blockbustere, filme de festival si o animatie pentru intreaga familie.
Iata cele 5 premiere din aceasta saptamana:
WHIPLASH
Whiplash are 5 nominalizari la Oscar! Filmul ne face partasi la drama unui student aflat la inceputul unei anevoioase experiente: transformarea in bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din tara. Este vorba de Andrew Neiman (Miles Teller), un baterist de jazz, care, la 19 ani, viseaza sa devina star. Intr-o seara, Terence Fletcher (J.K. Simmons), un dirijor renumit atat pentru talentul sau pedagogic cat si pentru metoda sa ciudata de predare, il aude pe Andrew exersand la tobe. In ziua urmatoare, Fletcher solicita ca el sa fie transferat in orchestra sa. Aceasta decizie va schimba viata tanarului Andrew pentru totdeauna.
JUPITER ASCENDING
SFul Jupiter Ascending al fratilor Wachowski (Matrix, Cloud Atlas) are actiunea plasata in viitor iar in prim plan o avem pe Jupiter Jones (Mila Kunis) o femeie care duce o existenta modesta si care habar nu are ca viata i-a pregatit un destin fantastic. Mai exact, ea este o emigranta din Rusia care lucreaza ca femeie de serviciu si care a fost nascuta intr-o zi in care planetele s-au aliniat intr-un fel anume avand o combinatie genetica asemanatoare cu cea a Reginei Universului, iar de aceea este considerata un pericol si cautata pentru a fi eliminata. Pe urmele ei este trimis Caine (Channing Tatum), un vanator de recompense cu ADN modificat care cand realizeaza cat de importanta este aceasta pentru omenire, sfarseste prin a o proteja.
BOYHOOD
Excelentul film al regizorului Richard Linklater a fost filmat timp de 12 ani cu aceeasi distributie (din care fac parte Ethan Hawke si Patricia Arquette). Un film despre viata in care asistam la evolutia reala a personajului Mason, interpretat de Ellar Coltrane, care la inceputul filmului avea doar 6 ani. Boyhood e emotionant si original si pe deasupra a castigat o multime de premii importante, la care probabil ca or sa se adauge si cateva nominalizari Oscar, asa ca daca nu l-ati vazut pana acum, aveti sansa s-o faceti!
SPONGEBOB: SPONGE OUT OF WATER
Sunteti familiarizati cu universul lui SpongeBob, nevertebratul din serialul de animatie “SpongeBob Squarepants” creat de Stephen Hillenburg? De data asta SpongeBob si prietenii sau Patrick, Mr. Krabs, Squidward, Sandy si Plankton pornesc intr-o aventura fara precedent, pe uscat, unde spera sa gaseasca reteta pierduta “Krabby Patties si sa-i vina de hac piratului Burger Beard care are planuri malefice. Noul film Spongebob este 3d si contine si cateva scene de live action, cu oameni reali. Antonio Banderas, Tom Kenny, Clancy Brown si SLASH vor da voce personajelor din aceasta animatie.
LE MERAVIGLIE
Drama Le Meraviglie este povestea unei familii multietnice de apicultori din zilele noastre, care incearca sa supravietuiasca in conditii de criza. Gelsomina (Alexandra Lungu, o adolescenta de origine romana care traieste in Italia), cea mai mare dintre cele patru surori, este mostenitoarea desemnata a unui “regat” ciudat, construit de tatal lor pentru a le proteja de “sfarstul lumii”. O vara extraordinara, in timpul careia regulile stricte, care pana acum au tinut familia unita, tind sa fie incalcate: in parte din cauza sosirii lui Martin, un tanar infractor pe care il gazduiesc in cadrul unui program de reabilitare pentru tineri, dar si de participarea comunitatii locale la filmarile unui concurs cu premii mari, prezentat de vedeta Milly Catena (Monica Bellucci).
Doua dintre premierele acestei saptamani au sanse mari la Oscar. Voi cine credeti ca merita sa castige anul asta?