Skip to content

Cele mai asteptate filme ale toamnei

Toamna asta ploua cu filme bune! Vor defila pe marele ecrane actori valorosi in unele dintre cele mai tari comedii, drame, SFuri sau filme de actiune ale anului.

Ne-a fost greu a alegem doar 10 dar am facut-o, si iata care au ramas pe lista celor care nu trebuie sub nicio forma ratate:

Gone Girl

David Fincher, Ben Affleck…trebuie sa spunem mai multe? Cel mai asteptat mistery al toamnei este inspirat dupa un roman de succes, scris de Gillian Flynn, care ne spune povestea lui Nick Dunne, interpretat de Ben Affleck, un barbat a carui sotie dispare intr-un mod misterios, fix in perioada cand cei doi se pregateau sa-si serbeze 5 ani de casnicie. Nick devine principalul suspect si in afara de sora lui vitrega, nimeni nu crede in nevinovatia lui.

Trailer Gone Girl

Interstellar
Candidat serios la SFul anului, Interstellar, cel mai recent film al regizorului Christopher Nolan il are ca protagonist pe Matthew McConaughey. Filmul se centreaza pe o echipa de exploratori care pleaca intr-o aventura curajoasa si fara precedent printr-un tunel al timpului in speranta ca vor depasi limitarile legate de deplasarea in spatiu si vor cuceri distantele vaste ale unei calatorii interstelare. Alaturi de Matthew ii mai avem pe Anne Hathaway, Jessica Chastain, Casey Affleck, Michael Caine, Ellen Burstyn, Wes Bentley.

Trailer Interstellar

The Maze Runner
THE MAZE RUNNER este o adaptare a unei trilogii pentru adolescenti scrisa de James Dashner, despre un grup de adolescenti prinsi in mijlocul unui spatiu viu in forma unui labirint.
Producatorii sunt atat de convinsi ca filmul va avea succes incat se vorbeste deja despre un sequel.
Distributia este formata din Dylan O\’Brien, Kaya Scodelario, Will Poulter, Patricia Clarkson, Thomas Brodie-Sangster, Jacob Latimore. Mai multe detalii gasiti aici.

Trailer The Maze Runner

Dracula Untold
Noua abordare a povestii lui Dracula e regizata de debutantul Gary Shore, care ne duce la inceputurile legendei, mai exact pe vremea lui Vlad Tepes si ne face partasi la evenimentele ce au dus la transformarea lui in cel mai popular vampir al tuturor timpurilor.
In pielea lui Dracula intra Luke Evans iar alaturi de el mai apar actorii Sarah Gadon, Dominic Cooper, Diarmaid Murtagh si Samantha Barks.

Trailer Dracula Untold

Before I go to sleep
Nicole Kidman sufera de amnezie in acest thriller psihologic, in stilul Memento. Filmul are la baza un roman de succes scris de britanicul S.J. Watson iar Nicole este Christine, o femeie care, in urma unui accident, se trezeste in fiecare dimineata fara sa-si poata aduce aminte ce a facut in trecut. Ii sunt aproape si o ajuta sa treaca peste frustare, fostul sot (Colin Firth) si un psihiatru (Mark Strong). Christine incearca sa dezlege misterul prin intermediul unui jurnal video si descopera incetul cu inceptul ca trecutul ei ascunde un mister sumbru si ca nu se mai poate increde in nimeni.

Serena
In sfarsit o vom vedea pe actrita romanca Ana Ularu alaturi de Bradley Cooper si Jennifer Lawrence. Serena este o drama a carei actiune se petrece in 1929, la inceputul marii crize economice din perioada interbelica, intr-o zona muntoasa din Carolina de Nord, si ii are ca protagonisti pe sotii Pemberton (Bradley Cooper, Jennifer Lawrence) care tocmai pun bazele unui imperiu al cherestelei. Doar ca tradarile si gelozia distrug linistea familiei si duc filmul intr-o zona dramatica. Asteptam cu nerabdrae si-un trailer.

The Secret Service
The Secret Service o sa fie super-film de actiune, condimentat cu ceva umor, ce are la baza o serie de benzi desenate, create de Mark Millar, care e responsabil pentru Kick Ass si Wanted. Proiectul a atras o multime de actori talentati si premiati precum Colin Firth, Samuel L Jackson, Michael Caine sau Mark Strong. Colin Firth intra in costumul Unchiului Jack, un super-spion MI6 care spera sa-si ajute nepotul, un pusti de cartier proaspat iesit din inchisoare, sa devina un spion de elita.

Trailer Kingsman: The Secret Service

HORNS
Horns este un thriller supranatural inspirat dupa un roman scris de fiul lui Stephen King si regizat de Alexandre Aja (Haute tension, The Hills have eyes, Mirrors). Daniel Radcliffe este Ignatius “Ig” Perrish, un barbat de 26 de ani care este acuzat ca si-a violat brutal si apoi si-a ucis prietena (Juno Temple). El se trezeste dupa o noapte de betie si constata cu stupoare ca i-a crescut o pereche de coarne de care nu poate scapa. Tot raul spre bine insa, pentru ca noile podoabe au puterea de a te face sa-ti confesezi toate pacate si te indeamna sa te lasi dus de cele mai egoiste impulsuri, asa ca ii vor fi de folos in cautarea celui care i-a ucis prietena. Sau a ucis-o chiar el?

Trailer Horns

The Hunger Games: Mockingjay
Ce se mai intampla in noul film? Revolutia este din ce in ce mai aproape, iar Katniss se afla in fruntea ei, incercand sa uneasca Panemul impotriva Capitoliului reprezentat de presedintele Snow. In acelasi timp trebuie sa-si dea seama, pana nu e prea tarziu, in cine se poate increde si care ii sunt dusmanii ascunsi. De regie se ocupa tot Francis Lawrence, care a regizat si The Hunger Games: Catching Fire, iar distributia este formata din actorii Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth, Donald Sutherland, Woody Harrelson, Sam Claflin, Juliane Moore, Jeffrey Wright, Stanley Tucci, Jena Malone s.a.

Trailer The Hunger Games: Mockingjay

Map to the stars
Pentru cinefilii pretentiosi am pus in lista si cel mai nou film al canadianului David Cronenberg, prezent anul asta in competitia de la Cannes. Map to the Stars este o incursiune in lumea complicata a Hollywood-ului si a culturii occidentale, o lume populata de celebritatile pline de orgolii, impreuna cu oamenii lor de casa. In distributie apar actori precum Julianne Moore, John Cusack, Robert Pattinson sau Mia Wasikowska.

Trailer Map to the stars

Cum spuneam, ne-am limitat doar la 10 filme cu toate ca isi meritau locul si filme precum The Equalizer, Horrible Bosses 2, The Drop, Two Days one Night, Kill the Messenger, Automata s.m.a. Despre ele, si multe altele, va povestim in detaliu in fiecare vineri, la premierele saptamanii.

Citește în continuare