Skip to content

V/H/S – o antologie horror terifianta (redband trailer)

Publicul de filme horror e din ce in ce mai pretentios iar cineastii trebuie sa recurga la tot felul de metode neortodoxe pentru a-l satisface. Trailerul de astazi este redband, deci nerecomandat minorilor, iar dupa vizionarea lui veti intelege de ce.

Filmul se numeste V/H/S si este o antologie formata din mai multe filmulete horror regizate de cineasti diferiti. Filmul a fost prezentat anul acesta la doua festivale de film importante – Sundance si South By Southwest (SXSW) iar criticii au cazut de comun acord ca este un film tulburator si intens care nu trebuie sa lipseasca din filmografia niciunui pasionat al genului.

Cei 6 cineasti care semneaza regia filmelor sunt  Adam Wingard A Horrible Way to Die ; You\’re Next), Glenn McQuaid (I sell the dead), Radio Silence, David Bruckner (The Signal), Joe Swanberg and Ti West (The Innkeepers).

Filmul urmareste un grup de infractori care intra intr-o casa parasita de unde vor sa fure o anumita caseta video. Si pentru ca nu stiu exact care este caseta pe care o cauta, ei se apuca sa vizioneze pe rand casetele din colectia uriasa pe care au gasit-o. Fiecare caseta contine o poveste diferita si din ce in ce mai terifianta. Alaturi de casete se afla si un cadavru.

Cum spuneam, trailerul e destul de dur, deci daca stati mai prost cu inima nu dati play:

 

Cele 6 filmulete sunt realizate in stilul found-footage movie, un gen de care s-a cam abuzat in ultima vreme, dar care folosit cum trebuie poate avea farmecul lui. Aveti aici topul celor mai reusite filme tip found footage.

Eu una, d-abia astept sa vad filmul V/H/S!

Alta antologie horror pe care o astept cu nerabdare este THE ABC’s OF DEATH, un proiect mult mai complex la care au participat 26 de regizori din toata lumea.

Citește în continuare