Skip to content

Forest Library la AWAKE Festival

Organizat pe domeniul celui mai frumos castel in stil baroc din Transilvania, AWAKE si-a dorit inca de la inceput sa includa in conceptul de festival si un crampei de istorie, pornind de la frumoasa poveste a gazdei sale, castelul familiei Teleki din Gornesti.

In acest sens, prima editie a festivalului va avea amenajata o impresionanta biblioteca in aer liber, gandita ca un simbol al primei biblioteci publice din Transilvania, fondata de contele Samuel Teleki la inceputul secolului 19.

Biblioteca Telekiana din Tirgu Mures, numita si Biblioteca Teleki-Bolyai, isi deschide portile in 1802, fiind prima biblioteca publica din Transilvania. Fondatorul sau, Samuel Teleki, a inceput colectionarea cartilor in timpul studiilor din strainatate, unde a vizitat biblioteci publice si particulare renumite. Pasionat de bibliofilie, contele Teleki a achizitionat carti din numeroasele sale calatorii si a dotat biblioteca Telekiana cu 40.000 de volume, printre care se numara exemplare de o valoare inestimabila precum manuscrise, incunabule, editii princeps si prime editii provenind din mari case de editura europene. In prezent, Biblioteca Telekiana este un adevarat muzeu la cartii, pastrand mobilierul original si aranjarea initiala a volumelor.

Dragostea pentru carti a fost transmisa din generatie in generatie in familia Teleki, castelul din Gornesti gazduind de asemenea o biblioteca impresionanta, care la inceputul secolului XX cuprindea peste 6000 de exemplare. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, castelul a fost devastat si mii de volume au fost distruse, insa parte dintre ele au fost salvate si donate mai apoi Bibliotecii Telekiana din Tirgu Mures.

In amintirea acestor impresionante biblioteci, organizatorii AWAKE impreuna cu Editura Litera, vor recrea in cadrul festivalului o biblioteca in aer liber pe malul helesteului de la poalele castelului, la umbra unui palc de cedri seculari. Aceasta va avea un design arhitectural special, inspirat dintr-un cub de bibilioteca supradimensionat si va cuprinde peste 400 de volume. Printre acestea se vor regasi:

– cele mai bune carti de fictiune, nonfictiune, serii autobiografice si de marturii, precum:
o celebra serie autobiografica a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård: “Lupta mea”,
o cartile-marturie ale laureatei Premiului Nobel pentru Literatura, Svetlana Aleksievici: “Razboiul nu are chip de femeie”, “Ultimii martori” si “Soldatii de zinc”,
o romane distinse cu Premiul Man Booker: „Scurta istorie a sapte crime”, de Marlon James, „Io contra Statele Unite ale Americii”, de Paul Beatty, „O cale ingusta spre nordul indepartat”, de Richard Flanagan;
– carti ecranizate recent precum “Tony & Susan”, de Austin Wright (“Animale de noapte”, in regia lui Tom Ford), “Inainte sa te cunosc”, de Jojo Moyes sau “Carol”, de Patricia Highsmith;
– romane ale unor autori contemporani, dar si clasici, precum Agatha Christie, Richard Yates, James Joyce, E.L. Doctorow, William Saroyan, F.Scott Fitzgerald s.a;
– carti de spiritualitate si dezvoltare personala precum “Cum sa iubesti”, „Cum sa te relaxezi”, „Cum sa mergi” de Thich Nhat Hanh, „15 lucruri la care trebuie sa renunti pentru a fi fericit”, de Luminita Saviuc, sau „Jurnal de mindfulness”, de Corinne Sweet; – carti de calatorie, de colorat si terapie antistres, precum „Padurea fermecata” si „Gradina secreta” ale renumitei ilustratoare Johanna Basford.

Spectatorii AWAKE vor avea posibilitatea sa rasfoiasca sau chiar sa imprumute carti pe durata festivalului, urmand ca la finalul evenimentului, toate cartile sa fie donate unei biblioteci din judetul Mures.

Marin Vidrascu, Director Executiv Editura Litera: „Lectura unei carti bune pe un fundal muzical ales, intr-un loc de poveste precum domeniul Teleki este o combinatie ce trebuie incercata! Peste 400 de carti Litera din diverse domenii de interes vor fi la dispozitia cititorilor pe toata perioada festivalului, si ne bucura enorm faptul ca ulterior acestea vor ramâne in comunitate.”

Laura Coroianu, CEO Emagic, Directorul Festivalului Awake: “Domeniul Teleki nu reprezinta doar un cadru natural spectaculos, cu un monument architectural impresionant, ci este si un spatiu incarcat de istorie si un centru cultural important al Muresului si Transilvaniei de odinioara. Prin urmare, sa construim o biblioteca reala, in aer liber, cu o multitudine de carti pe care spectatorii AWAKE sa le poata rasfoi stand la umbra copacilor seculari, pentru noi nu a fost o provocare, ci un vis”.

Designul bibliotecii va fi unul cu adevarat special, centrat in jurul unui cub cu carti. Intreaga idee este sugerata printr-un ansamblu de cuburi supradimensionate, designul architectural fiind realizat de Monograf Studio sub coordonarea cunoscutului arhitect Attila Kim.

Festivalul AWAKE va avea loc in weekendul 1-3 septembrie, biletele disponibile la pretul de 181 de lei, respectiv 205 lei cu camping putand fi achizitionate in continuare de pe www.eventim.ro. Detalii suplimentare despre prima editie sunt disponibile pe site si pe pagina oficiala de facebook, noi activitati precum si programul detaliat pe scene urmand a fi comunicat in perioada urmatoare.

 

Citește în continuare