Skip to content

Fotografie, gatit, arte martiale sau picturi, cursuri pe care le puteti face in vacantele prin toata lumea

Pe langa privelisti de vis, oameni si culturi diferite, vacantele pot fi si despre acele lucruri pe care le invatam sau pe care ni le perfectionam in timpul unor calatorii care ne pot aduce mai aproape de adevaratele noastre pasiuni.

Puteti pune urmatoarele 5 experiente pe lista lucrurilor de incercat  in vacantele viitoare.

Puteti sa faceti cursuri de fotografie direct in safari in Kenia

Viata salbatica este intotdeauna fascinanta, iar odata aventurati in safariul kenian va veti dori sa faceti cat mai multe fotografii reusite. Adrenalina, doza de pericol, abilitatile de fotograf, dar si peisajele exotice sunt ingredientele principale ale cursului de fotografie oferit de Paul Goldstein, un fotograf profesionist, rezident in Kenia.

Acesta organizeaza excursii de 7 zile in care accentul cade pe arta fotografica. Tururile incep dimineata devreme, inca dinainte de rasaritul soarelui: pe langa informatiile tehnice legate de fotografie, veti putea surprinde cele mai frumoase si spectaculoase cadre cu elefanti, lei, hipopotami si girafe in mediul lor natural.

O experienta asemanatoare ofera si Lindblad Expeditions, cei care propun tururi in locuri precum Alaska, Amazon sau Insulele Galapagos. Cursurile de fotografie sunt sustinute de catre fotografii National Geographic, ceea ce face experienta si mai interesanta.

Va puteti initia in Kendo, o arta martiala care implica sabia, cu un curs in Japonia

Daca ajungeti la Tokio, puteti incerca cursul de Kendo, o arta martiala japoneza asemanatoare scrimei. Cursul este tinut de maestrul Kenshi Nagamatsu,  o sedinta dureaza 2 ore si este disponibila doar pentru grupuri mici. Mai intai veti invata detalii despre eticheta Kendo, apoi vor avea loc cateva demonstratii, dupa care se va trece propriu zis la antrenamente. Numita si “calea sabiei”, Kendo era practicat in trecut cu sabii de bambus, folosind tehnici similare cu cele ale razboinicilor samurai. Kendo imbina valorile artelor martiale cu elemente fizice ale sportului, dar pentru cursul din Tokio nu este nevoie sa aveti abilitati de luptator, ci doar sa va doriti sa invatati mai multe despre o arta martiala foarte populara in Japonia. 

Puteti incerca sa deprindeti abilitati de pictor in Proventa, Franta

Pentru pictura avem nevoie de timp, liniste si inspiratie, iar cursul conceput de  Keiko Tanabe le include pe toate. Artista organizeaza periodic vacante dedicate picturii peste tot in lume, iar Proventa este o zona foarte ofertanta pentru aceasta arta. Cursantii vor invata tehnici de la pictorita nascuta in Tokio si isi vor exersa indemanarea pictand satele din regiunea Luberon, cum ar fi Gordes, Roussillon, Cucuron, Lourmarin si Goult. Urmatorul curs va fi organizat in primavara acestui an, intre 16 si 23 aprilie.

Puteti incerca sa vedeti cum este sa fii pilot de masini de curse in cadrul scolii din Arizona, Statele Unite ale Americii

Pasionatilor de condus le-ar placea in Arizona, acolo unde Bondurant School of High Performance Driving are cursuri dedicate soferilor amatory, indifferent de  nivelul de condus. Cele mai populare sunt cursurile de condus masina de curse, mai ales ca va puteti alege automobilul dorit, iar multe dintre ele sunt cu adevarat spectaculoase. Aceeasi scoala le permite vizitatorilor sa se antreneze sau sa se ia la intrecere in masini de curse, existand si sesiuni speciale care sa ii ajute pe adolescenti sa conduca mai sigur.

Daca ajungeti in Toscana, puteti incerca un curs de gatit

Un vin bun, o mancare delicioasa si o companie placuta pot fi un moment memorabil in orice vacanta, iar un curs de gatit cu specific Italian poate aduce savoare in viata voastra pe termen mai lung. Daca ajungeti in Florenta, regiunea Toscana din Italia puteti merge la Accademia Italiana di Cucina Pandolfini care este renumita pentru cursul sau de gatit cu secrete ale bucatariei italiene traditionale, realizat cu acel aer de “dolce far niente”, dar si pentru excursiile culturale si artistice in imprejurimi.

Citește în continuare