Un fragment în premieră din volumul Mazel. Secretul ancestral al norocului de Francesc Miralles, în traducerea Cameliei Dinică, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția Practic.

După Ganbatte. Arta japoneză de a depăși dificultățile și Maneki Neko. Cartea japoneză a norocului, semnate Nobuo Suzuki, și Namaste. Calea hindusă spre fericire, împlinire și succes, semnat împreună cu Héctor García, Francesc Miralles revine cu Mazel. Secretul ancestral al norocului, în care își îndreaptă atenția spre alt spațiu cultural, de unde încearcă să extragă importante lecții de viață.

Mazel tov este o urare ebraică însemnând „Noroc!“ Dacă însă vom explora semnificațiile profunde ale cuvântului mazel, vom descoperi adevăratul secret al prosperității, și anume că norocul nu vine „de sus“, ci depinde de efortul și strădania fiecăruia.

Pornind de la o emoționantă poveste de viață, Francesc Miralles ne oferă o călătorie fascinantă, presărată cu sfaturi practice, către reușita personală.

După ce a eșuat în repetate rânduri în carieră, Saul, eroul poveștii, acceptă o ofertă misterioasă de muncă și se mută din Brooklyn, tocmai la Cracovia, un oraș necunoscut și atât de îndepărtat de lumea lui. Va întâlni aici o serie de personaje care îi vor oferi pe rând experiențe de viață neprețuite, învățăminte valoroase și îi vor desluși puterea ascunsă în cuvântul mazel, care ne poate schimba norocul pentru totdeauna dacă avem curajul să acționăm.

Scriitor, jurnalist și muzician, FRANCESC MIRALLES s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat inițial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunțat după terminarea anului trei pentru a călători, și astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croația și Slovenia în timpul războiului iugoslav, experiență redată în Café Balcanic (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. A coordonat colecții de dezvoltare personală, semnând și câteva lucrări sub pseudonim, experiență reflectată în primul său roman, Barcelona Blues (2005). După ce a obținut Premiul Gran Angular 2001–2002 cu romanul pentru tineret Un haiku per a l’Alícia, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficțiune și non-ficțiune – romane, cărți de dezvoltare personală, cărți pentru copii și tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate și traduse în 50 de țări. În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. Publicat în 2008, romanul Cel mai frumos loc din lume e chiar aici (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de țări. În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul Última respuesta. Cei doi au mai semnat câteva cărți vândute în sute de mii de exemplare și traduse în peste 15 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat numeroase bestselleruri, între care Ikigai: Secrete japoneze pentru o viață lungă și fericită (Humanitas, 2017), Metoda ikigai: Secrete japoneze pentru a-ți descoperi adevărata pasiune și a-ți atinge țelurile în viață (Humanitas, 2019, volum tradus în peste 60 de limbi și care a ajuns bestseller în Statele Unite, Anglia, India, Olanda, Turcia etc.) și Ichigo-ichie: Arta japoneză de a te bucura de fiecare clipă (Humanitas, 2020). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat Iubire cu „i“ mic (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în 27 de limbi, și continuarea sa din 2014, Wabi-Sabi (Humanitas Fiction, 2018), precum și Biblioteca de pe Lună (La biblioteca de la Luna, 2019; Humanitas Fiction, 2020). În 2021 a publicat romanul Un ceai la capătul lumii (Un té para curar el alma; Humanitas Fiction, 2022), semnat împreună cu Ángeles Doñate. Francesc Miralles colaborează cu El País Semanal, MenteSana și Radioul Național Spaniol și susține ateliere de dezvoltare personală în toată lumea.

FRAGMENT

Cele cinci secrete

Din ultima mea călătorie în Israel, îmi amintesc ceva straniu care mi s‑a întâmplat pe unul dintre bulevardele din Tel Aviv. Mă consider o persoană destul de austeră în ceea ce privește cumpărăturile și nu obișnuiesc să achiziționez nimic neplanificat.

Mi‑e greu îndeosebi să cumpăr haine. Îmi este atât de lene, încât pot să umblu ani de zile cu pantaloni vechi doar ca să evit deranjul de a intra într‑un magazin, de a alege mai multe obiecte vestimentare, de a merge la cabina de probă etc. Este un timp pe care prefer să‑l investesc altfel, motiv pentru care, spre deosebire de Saul când s‑a întors de la Cracovia, adeseori mă îmbrac mai prost decât ar trebui.

Spun asta ca să se înțeleagă importanța celor petrecute pe bulevardul pe care mă plimbam dezorientat, în drum spre un muzeu.

Un bărbat slab, mai în vârstă, a ieșit dintr‑un magazin de cămăși și m‑a întrebat:

— Sunteți actor?

— Cred că mă confundați, i‑am spus surprins.

— Haideți, nu fiți discret… Dumneavoastră sunteți actor, v‑am văzut într‑un film artistic și în două seriale. Intrați, vă rog, aș vrea să‑mi fac o fotografie cu dumneavoastră.

Ca să nu‑l dezamăgesc, am intrat în cele din urmă în maga­zinul lui de cămăși. Acolo și‑a făcut două poze cu mine, apoi mi‑a spus că vinde o marcă locală cu denumirea semnificativă Made in Hell. A insistat să probez măcar una, căci nu avusese încă ocazia să vadă un actor faimos ca mine purtând hainele acelea.

Nu‑mi amintesc cum s‑au petrecut lucrurile mai departe, dar știu că am plecat de acolo după ce am cumpărat una sau două cămăși. Poate că din vanitate, cine știe, căzusem pradă unui truc pe care, fără îndoială, acel omuleț îl folosea tot tim­pul pentru a încuraja vânzările în rândul turiștilor.

Dincolo de problema dacă este moral să recurgi la înșelă­torie pentru a vinde ceva, în această întâmplare sunt două as­pecte care completează ceea ce am văzut pe parcursul cărții.

1. Vânzarea nu trebuie făcută niciodată la început, ci la sfârșit

Orice persoană care încearcă să vândă încă de la început, fără să fi stabilit în prealabil o relație, va eșua în 99 la sută dintre cazuri. Când ne aflăm într‑un oraș exotic în care „recrutorii“ încearcă să te facă să intri în magazine sau se străduiesc să‑ți vândă suveniruri sau excursii, reacția noastră este una de fugă.

Cum bine știu agenții de vânzări experimentați, primul pas pentru a încheia, poate, o vânzare este să stabilești o relație personală. Iar asta necesită să te interesezi de situația posibilului client, chiar dacă ne povestește lucruri care nu au nici o legătură cu ceea ce dorim să oferim. Oferindu‑i atenția noastră sinceră, punându‑i întrebările pertinente pentru ca el să vorbească pe larg, deja îi oferim ceva de valoare. Asta va mări posibilitățile ca în final el sau ea să ne ofere nouă ceva de valoare.

În cele din urmă, relațiile între oameni, nu doar cele comer­ciale, se bazează pe schimb, iar cine are nevoie să creeze le­gătura va trebui să dea mai mult la început, fără să aștepte ca celălalt să vrea să primească ceea ce i se oferă.

• Întotdeauna ai de câștigat când îi faci pe ceilalți să se simtă bine.

Probabil că subtilitatea vânzătorului de cămăși nu este un exemplu bun, dar în orice caz procurarea stării de bine a ce­lorlalți este o afacere bună.

Cred că multă lume subestimează puterea adevăratei ama­bilități în succesul unei companii. Noi, oamenii, suntem înainte de toate emoționali, motiv pentru care ne întoarcem mereu în locurile și la persoanele care ne‑au făcut să ne simțim bine.

Pot să dau un exemplu practic în legătură cu hotelurile. Da­torită tipului meu de activitate, mă văd nevoit să mă cazez în sute de hoteluri. Autorii și cei care țin conferințe obișnuiesc să opteze pentru locuri de cazare de cinci stele unde, dincolo de calitatea facilităților, modul lor de a se purta este de regulă impersonal sau, cel mult, politicos. Sunt locuri de cazare cu multe camere în care, oricât de scumpe ar fi, ești doar un număr în plus care trebuie gestionat.

În momentul evaluării calității unor locuri, încă de la înce­put, este ușor să te lași convins de categorii precum stelele unui hotel sau stelele Michelin ale unui restaurant. Totuși, pe mă­sură ce devii un nomad expert, descoperi că adevărata valoare stă în alte lucruri.

Am mâncat în câteva dintre restaurantele cele mai premiate din lume, dar mâncarea care aproape că m‑a făcut să plâng de fericire am găsit‑o într‑un mic local din Barcelona care nu are nici un fel de distincție. În fiecare farfurie puteai să simți iubi­rea bucătarului, pe lângă faptul că personalul care te servea te trata cu căldură.

Cel mai prost hotel din lume în opinia mea este unul de cinci stele care se află în Budapesta și pe care nu‑l voi numi ca să nu‑i afectez pe cei care lucrează acolo. După ce am rezervat o cameră pentru patru nopți ce a trebuit plătită în avans, când am ajuns în capitala maghiară, la miezul nopții, am constatat că hotelul era închis pentru renovare de câteva luni. Nimeni nu ne informase despre asta și, în final, după mai multe telefoane, ne‑au dus într‑un loc de cazare inferior și ostil.

Cel mai bun hotel din lume, tot în opinia mea, se află la Fort Cochin, în sudul Indiei, și de acolo scriu aceste rânduri. Fort Bridge View este un hostel simplu care costă de zece ori mai puțin decât escrocheria din Budapesta, iar serviciile și iubirea pe care le primești sunt infinit superioare: nu au preț. Îl gesti­onează două surori tibetane, Rinzin și Pema, și orice persoană care intră este tratată ca o cunoștință sau ca un bun prieten. Este imposibil să intri aici și să nu‑ți dorești să revii.

3. Iubirea este piatra filozofală

Cer iertare dacă m‑am extins prea mult cu aceste două exem­ple, dar cred că ilustrează aspecte pe care le uită manualele de vânzări, ce se concentrează de obicei pe procese, nu pe conținut.

Odată încheiată întâmplarea cu vânzătorul de cămăși, voi mai adăuga trei puncte.

Acum câteva luni, discutând cu un prieten care era foarte interesat de vânzarea online a unui produs, ceea ce‑l obliga să investească în mod constant pentru atingerea impactului, i‑am spus: va sosi un moment în care va trebui să iei o decizie. Ori ești vânzător și va trebui mereu să introduci lemne în foc, de­dicându‑ți cea mai mare parte a timpului marketingului, ori creezi ceva atât de valoros, încât lumea să vină la tine pentru a se bucura de el.

Ca fost editor și specialist în cărți de dezvoltare personală – da, prietenul scriitor despre care vorbește Madame Kohan sunt chiar eu –, am constatat că cititorii și nu marketingul sunt cei care decid succesul unei cărți.

Poți să investești zeci de mii de dolari sau euro în anunțuri publicitare. Poți să acoperi și autobuzele și metrourile cu imaginea copertei unei cărți, dar dacă cititorii nu o percep utilă și valo­roasă, vânzările vor cădea de îndată ce publicitatea va înceta.

În schimb, aș putea să citez zeci de cărți de marcă mai mare sau mai mică care se reeditează constant, fără ca editura să fi investit un cent. Transmiterea informației prin viu grai se rea­lizează așa: Un cititor se îndrăgostește de o carte și, după ce o termină, simte nevoia să o dăruiască altora pentru a împărtăși fericirea pe care i‑a adus‑o.

Nu există campanie de marketing care să poată să obțină acest lucru, motiv pentru care vom deduce că iubirea este in­gredientul definitoriu, piatra filozofală ce poate transforma în aur tot ceea ce atinge.

Un medic pasionat de starea de bine a pacienților lui va avea întotdeauna cabinetul plin, tot așa cum este foarte dificil să găsești o masă liberă la restaurantul din Barcelona pe care l‑am menționat anterior (și pe care‑l păstrez secret ca să pot lua masa acolo în continuare). Se vorbește mult despre veștile proaste, pentru că media ne bombardează cu ele în fiecare zi, dar adevărul este că și veștile bune circulă.

Nina Simone spunea: „Trebuie să înveți să te ridici de la masă când nu ți se mai oferă iubire“. Din același motiv, locul în care se lucrează și se trăiește cu iubire va fi mereu un centru de atracție pentru sufletele sensibile.

4. Caută excelența, nu rezultatul

Obsesia de a obține totul imediat, tipică celor pe care‑i numesc Generația Nespresso, are efecte colaterale fatidice. Unele dintre ele ne cufundă într‑o stare de anxietate și insatis­facție permanentă, ne purtăm mai rău cu oamenii – și, uneori, cu noi înșine –, calitatea muncii noastre este mai mică și nu mai vorbim despre delectare.

Cine trăiește obsedat de rezultate își tot schimbă strategia și chiar activitatea, bâjbâind și sperând că nimerește de data aceasta. În realitate, nu iubește ceea ce face, iar roadele sunt la fel de sărace ca ale unui agricultor pe care nu‑l pasionează munca la câmp.

Dacă obții ceva cu această abordare, premiul este de scurtă durată, pentru că nu fidelizezi pe nimeni. Nici măcar pe tine însuți. De aceea este atât de important să descoperi ceea ce‑ți place și să te ocupi trup și suflet de acel lucru.

De acolo, drumul spre excelență este mai lung, dar aduce o infinitate de satisfacții: te bucuri de proces pentru că simți că evoluezi odată cu el; motivația ta este de a te depăși, deoarece competiția este doar cu tine însuți. În plus, această perspectivă plină de răbdare îți va permite să creezi ceva care să fie cu adevărat durabil și să aducă lumii frumusețe și utilitate.

Rezultatul, atunci când vine, este doar o consecință, pentru că atunci când faci ceea ce‑ți place te simți recompensat în fiecare zi.

5. Și un ultim secret: lucrurile mici sunt la fel de dificile ca lucrurile mari.

Probabil că acest ultim secret te va uimi, dar, cel puțin în cazul meu, este un adevăr demonstrat. Orice lucru pe care te gândești să‑l faci, dragă cititorule, dragă cititoare, te sfătuiesc să‑l faci cu maximum de resurse.

Printre toate prejudecățile pe care le avem se numără aceea că scăderea exigențelor va face lucrurile mai simple.

Pot să dau ca exemplu primii mei pași ca scriitor. După ce am obținut un oarecare succes ca scriitor de literatură pentru copii și tineri, m‑am chinuit mai mulți ani să public un roman de beletristică pentru adulți. Era o carte destinată probabil unui procent de 1% din populație și nu avea vocație internațională. În cele din urmă, a apărut la o editură mică și s‑au vândut puțin peste o sută de exemplare.

Chiar dacă este greu de crezut, când mi‑am schimbat men­talitatea și am început să mă gândesc la cărți care ar putea fi utile tuturor oamenilor, ușile s‑au deschis. Am descoperit că poate fi la fel de ușor sau de greu să vinzi 100 de exemplare sau 100.000. Totul depinde de tipul de public căruia i te adresezi.

Poți să lucrezi pentru vecinii tăi, pentru cei care sunt ca tine și au gusturi similare sau pentru lumea întreagă. În cazul meu, asta a făcut diferența.

Când scriu, vreau să mă înțeleagă taximetristul din New York, birocrata din Golful Mexic, profesorul de la țară din India. Lucrez pentru ei toți.

Care este proiectul tău și unde stabilești limita? Câte per­soane intenționezi să faci fericite? Ce‑ți trebuie pentru a‑l în­deplini? Ești dispus să începi acum?

Doar tu ai răspunsul.

Mazel tov!

FRANCESC MIRALLES