Skip to content

(galerie foto) Regele Charles si Regina Consort Camilla, aparitii elegante in Germania la prima vizita de stat in calitate de monarh. Camilla a purtat bijuteriile regretatei Regine Elisabeta a II-a si diadema cu diamante a Reginei Mama.

Regele Charles al III-lea si sotia sa, Regina Consort Camilla, s-au aflat incepand de miercuri dupa-amiaza in Germania in prima vizita de stat in calitate de monarh.

Cuplul regal trebuia sa viziteze mai intai Franta, dar calatoria a fost anulata din cauza protestelor de amploare desfasurate in prezent in Paris impotriva reformei pensiilor a presedintelui Emmanuel Macron.

Au fost intampinati de presedintele german Frank-Walter Steinmeier si de sotia sa, Elke Büdenbender, la Poarta Brandenburg din Berlin, cu o ceremonie de bun venit care a inclus onoruri militare. A urmat o cina de stat somptuoasa la Palatul Bellevue, fiind primul banchet oficial al lui Charles in calitate de rege.

Vizita a avut puternice implicatii politice, presedintele Steinmeier i-a multumit lui Charles si a interpretat-o drept „un semnal important pentru relatiile germano-britanice”.

Regele Charles si Regina Camilla au aterizat pe aeroportul Brandenburg din Berlin miercuri dupa-amiaza pentru inceputul vizitei lor de trei zile. In semn de respect, aeronava regala a fost insotita de doua avioane militare de la intrarea pe teritoriul german.

Detinatorii tronului britanic au fost intampinati cu o salva de tun, in timp ce doua avioane militare au efectuat un survol. Oficialii germani i-au intampinat pe rege si pe regina consort la coborarea din avion.

A urmat ceremonia de la Poarta Brandenburg care a marcat prima ocazie cand un sef de stat a fost intampinat oficial la celebrul monument berlinez si nu la Schloss Bellevue, resedinta oficiala a presedintelui german. In momentul in care familia regala a coborat din masina, multimea a aplaudat, sustinatorii au fluturat deopotriva steaguri germane si britanice, au rasunat imnurile nationale ale ambelor natiuni, dupa care regele, insotit de presedinte, a inspectat garda de onoare inainte de a incanta multimea prezenta, indreptandu-se spre membrii publicului pentru a-i saluta.

Regele a tinut mai multe discursuri publice in care a subliniat importanta relatiei dintre Regatul Unit si Germania, afirmand ca va face tot ce ii sta in putinta pentru a consolida legaturile dintre cele doua state.

Pe parcursul vizitei, Charles si Camilla au luat parte la angajamente care reflecta problemele cu care se confrunta ambele tari, cum ar fi criza climatica sau criza din Ucraina. In acest sens, monarhul s-a intalnit cu membrii ai armatei germane si a apreciat ajutorul pe care acestia l-au acordat Ucrainei. Ulterior, a vorbit in fata unui forum pe tema sustenabilitatii, abordand subiecte de la hidrogen si surse regenerabile de energie pana la decarbonizarea industriala.

„Astazi, ma simt deosebit de mandru sa fiu din nou alaturi de voi, acum in calitate de rege, si sa reinnoiesc legatura speciala dintre cele doua tari ale noastre. Aceasta prietenie a insemnat atat de mult pentru iubita mea mama, regretata regina, care vorbea adesea despre cele 15 vizite oficiale pe care le-a facut in Germania, inclusiv cele cinci vizite de stat.”, a declarat regele.

La randul ei, Regina Consort Camilla s-a intalnit cu copii din scoli si reprezentanti ai industriilor creative din Berlin.

Cel mai spectaculos moment al vizitei a fost banchetul regal de la Palatul Schloss Bellevue, fosta resedinta regala din secolul al XVIII-lea, care serveste in prezent drept resedinta prezidentiala.

Printre invitati s-au numarat fostul cancelar Angela Merkel, dansatoarea britanica Motsi Mabuse si Canpino, solistul anglo-german al trupei punk The Dead Trousers.

Cuplul regal a avut o intrare spectaculoasa la receptia oficiala. Regina Camilla a purtat o rochie de gala impresionanta cu broderie argintie, semnata de Bruce Oldfield. Tinuta a fost completata de tiara cu diamante Boucheron in forma de fagure de miere, una dintre favoritele Reginei-mama (regretata bunica a Regelui Charles) si colierul cu diamante care a apartinut Reginei Elisabeta a II-a.

La randul sau, Regele a purtat specificul „white tie”, alaturi de Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania de clasa I, care i-a fost de asemenea inmanat de presedintele Steinmeier si medaliile sale traditionale.

Meniul banchetului de stat a inclus crap marinat si creson, pui si ciuperci cu malt de mure si un desert cu prune si ceai negru, servite alaturi de trei soiuri diferite de vinuri si cocktailuri non-alcoolice.

In cadrul banchetului, regele a tinut un discurs in care a evocat amintiri legate de cele 40 de  vizite — dintre care 28 au fost vizite oficiale —pe care le-a facut in Germania si a glumit despre berea si carnatii bavarezi. 

Monarhul i-a surprins pe toti cei prezenti cand a rostit o parte a discursului sau in germana pentru a multumi poporului german.

 A doua zi a vizitei de stat a inclus intalniri cu cancelarul Olaf Scholz si cu primarul Berlinului, Franziska Giffey si un discurs tinut in fata parlamentului german, Bundestag, devenind astfel primul monarh britanic care face acest lucru.

In decursul zilei de astazi, Regele si Regina vor calatori la Hamburg inainte de a se intoarce in Marea Britanie unde se vor pregati pentru incoronare. Ceremonia va avea loc pe 6 mai, la aproximativ opt luni de la moartea mamei sale, Regina Elisabeta a II-a.

Citește în continuare