Skip to content

Gavril Grama, profesorul de fizica care, la 84 de ani, a rezolvat “problema cu probleme” aratand ca solutia de pana acum era gresita. “Prezint o curiozitate pentru a afla adevarul si nu iau lucrurile pe care le aud enuntate ca fiind neaparat corecte.”

Fotografie generala, credit foto: photolisticlife.com

Gavril Grama are 84 de ani si din 1976 pana in 2003 a fost profesor la Colegiul National Ferdinand I din Bacau. In urma cu cateva saptamani, descopera.ro a publicat o demonstratie a domnului profesor pentru “problema cu probleme”, numita si Problema lui Cioroianu.

Dincolo de rezolvarea problemei care arata greselile facute pana acum (o gasiti aici), activitatea domnului profesor Gavril Grama spune o poveste de viata emotionanta: cum sa-ti pastrezi curiozitatea si sa ramai tanar, independent de anii din buletin.

Urban.ro a vorbit cu domnul profesor Grama, dialogul il gasiti mai jos

E mai greu acum de predat fizica, fata de acum 20 de ani? Simtiti ca s-a schimbat mintea copiilor?

Da. Eu sunt convins ca sunt schimbari, schimbari care depind si de programa generala a scolii, de modul de organizare a scolii. Inainte, cand eu lucram la liceu, era un examen de treapta. La acel examen de treapta, copiii trebuiau sa stie foarte bine materia de a IX a si a zecea. Va dati seama ca, in conditiile astea, ei trebuiau sa invete fizica de a IX a si a zecea pentru ca sa ia examenul, pentru ca in treapta a II a, numarul de locuri era mai mic decat erau la candidati la intrare.

Deci obligatoriu ei invatau fizica, chiar daca, in fine, unora nu le placea la inceput.

Noi insa, profesorii ne straduiam sa ii ajutam sa invete.

Deci, din acest punct de vedere, pana la urma, elevul era cumva interesat sa invete ca sa promoveze in treapta a doua.

Din treapta a doua, din clasele a XI a si a douasprezecea, erau elevi foarte bine pregatiti, aveau deja materia din IX-a si X-a cunoscuta si, evident, puteau sa inteleaga mai bine materia din clasa XI si XIII. Si invatau pentru ca trebuiau neaparat sa faca o facultate, sa aiba o calificare superioara pentru ca sa obtina un loc de munca convenabil.

Astazi credeti ca mai e acelasi interes pentru fizica, fie el si obligatoriu, sa il numim?

Numai exista obligatie si interesul a scazut foarte mult. In primul rand, nu exista examenul de treapta. In al doilea rand, stiu eu, exigentele la scoala nu mai sunt acelea care erau. Elevul stie ca va trece. La Bacalaureat, exigenta lasa de dorit fata de ce era inainte.

Copiii de astazi, uneori chiar si parintii, se apara impotriva multelor lectii si teme pentru acasa spunand “La ce o sa-mi foloseasca mie asta? De ce sa invat eu asta?” Din aceasta perspectiva pentru ce credeti ca e buna fizica in viata unui om?

Fizica este foarte importanta, ne invata sa cunoastem mai bine lumea in care traim. Daca inveti la fizica, obligatoriu trebuie sa mergi la un laborator. Acolo vezi cateva lucruri practice care sunt necesare toata viata oricarui om, nu numai unuia care urmeaza scoala. Oricine trebuie sa aiba niste cunostinte elementare fizica. Ma refer de exemplu, pur si simplu, la a folosi reteaua electrica, sa pui o siguranta, sa stii sa faci un circuit electric. Asta in primul rand. Fizica dezvolta gandirea, ca si matematica, de altfel. Evident ca pentru ca sa lucrezi la fizica trebuie sa stii si matematica, fara asta nu faci mare lucru in fizica.

 Dar, dumneavoastra mai predati astazi?

 Nu ma mai predau de multa vreme elevilor, dar predau nepotilor.

 Si cum le captati atentia ca sa le faceti fizica atractiva?

 Desigur, ma straduiesc sa ma fac inteles. Si pentru asta, mai intai o sa invete ei niste legi si eu ma straduiesc sa ii fac sa stie cum sa le aplice, de exemplu, in rezolvarea problemelor.

Multi elevi v-au trecut prin mana, ca sa zic asa.

 Multi si foarte multi s-au bucurat sa lucreze cu mine, au invatat mult pentru ca au reusit fara alte ajutoare la Politehnica, la Medicina.

 Toate activitatile cu elevii m-au impresionat pentru ca am putut constata ca elevii erau interesati sa invete. Si asta m-a bucurat si m-a si stimulat sa fiu foarte bine pregatit pentru lectiile teoretice si pentru laborator. Lectiile mele erau insotite de demonstratii practice in laborator, cel putin experimentele fundamentale, foarte importante pentru intelegerea continutului.

Imi imaginez ca aveti o pasiune foarte mare pentru fizica, daca ati simtit nevoia sa faceti o demonstratie pentru descopera.ro la o problema si sa le aratati copiilor o alta fata a problemei respective. De ce mai faceti asta, ce va motiveaza?

 Curiozitatea. Curiozitatea pentru a rezolva probleme. De exemplu, acum ma ocup de un curs de mecanica cuantica al unui student in anul intai de la Politehnica de la Electronica. De curiozitate fac asta, pentru ca altfel cursul este luat de pe internet si este foarte prost scris. Curiozitatea este sa vad ce a vrut sa faca individul acolo.

E destul de greusa fac treaba asta acum, sigur, pentru faptul ca am mai uitat multe lucruri, dar o iau de la simplu la complex si reusesc in mare sa ma descurc.

Asta ma face sa fac si probleme. Asa a fost si la Problema cu probleme. Nuvreau sa-l critic prea multe autor, dar mi s-a parut ca e fara nicio logica, tot ce s-a facut acolo. Problema era publicata si intr o culegere de Hristev (n red Anatolie Hristev), din care lucram cu elevii cand predam. Vreau sa va spun ca pe atunci nici eu n-am rezolvat- o cum trebuie. Am observat niste lucruri abia acum, cand am revazut-o am zis hai sa vad chiar cum ar putea fi rezolvata problema? Si am observat unde am gresit.drept care, vedeti, a aparut materialul.

Mi se pare foarte frumos si foarte emotionant curiozitatea de a lucra in continuare pe niste probleme si peste ani, si de a va tine minte activa. Dumneavoastra de ce ati ales fizica? Sa fiti profesor de fizica?

E cumva o continuare a activitatii din liceu ca elev. Vreau sa va spun ca n-am avut un profesor de fizica bun, ca sa nu zic mai mult. Ma rog, am terminat liceul in 1954. Si pe atunci cred ca va dati seama ca mai existau si profesori cu o pregatire precara. Dar curiozitatea m-a facut si acolo sa invat fizica. Cred ca era important si faptul ca am avut un frate mai mare cu opt ani, care mi-a spus sa invat matematica, fizica si chimie, ca astea sunt cele mai importante pentru pregatirea mea. Asa incat atat la matematica, unde am avut un profesor foarte bun, dar la fizica am invatat. La fizica autodidact.

Si de acolo sigur  mi s a parut ca ar fi interesant sa fiu profesor de fizica, pentru ca mi a placut fizica. Ma gandeam ca daca eu inteleg pot sa ii ajut si pe elevi sa inteleaga continutul disciplinei.

Dar sa stiti ca acum mai dezleg integrame, fac sudoku in timpul liber, ca sa nu stau sa ma uit pe pereti (rade).  Dar ca m-am gandit ca aceste lucruri sunt fara foarte mare insemnatate. Mai important este sa rezolv probleme la fizica si asta am facut, cum va spuneam, pentru nepoti, unde am rezolvat si probleme de fizica, in primul rand pentru tot liceul, dar si e de matematica pentru cursurile gimnaziale si o parte din liceu, pana la analiza matematica. Am incercat si am reusit, zic eu, sa ii ajut pe nepoti in pregatirea lor pentru matematica si fizica. Rezultatele se vad, pentru ca se descurca.

Dumneavoastra va mai bucurati cand stiti ca ati rezolvat o problema, cum a fost asta… Problema cu probleme? Cand v-ati dat seama ca uite, dupa atatia ani am gasit solutia buna. A fost o bucurie?

Evident ca ma bucur de fiecare data cand gasesc solutia. Solutie pe care o verific, nu asa  “a iesit ceva din calcul si gata”. Dupa ce mi-a iesit ceva din calcul verific daca e corect rezultatul, ca uneori cel care da rezultatul mai greseste. E posibil sa greseasca. In esenta ma bucur pentru fiecare reusita.

Cred ca sunteti un model pentru noi. Mi se pare atat de frumos ca mai faceti fizica si va tineti minte activa. Cand priviti in urma peste ani, pentru ce v-ati fi dumneavoastra recunoscator, pentru ceva din caracterul dumneavoastra care v-a adus in acest moment si va da bucurie?

Ce pot sa spun? Ceea ce am mai spus inainte; este faptul ca prezint o curiozitate pentru a afla adevarul. Si nu iau, ma rog, lucrurile pe care le aud enuntate ca fiind neaparat corecte. Verific daca este adevarat sau nu. Nu numai la fizica si matematica. In general.

Citește în continuare