Skip to content

Goosebumps: Iti facem parul maciuca

Saptamana aceasta a intrat pe marile ecrane o comedie plina de aventuri care, iti face parul maciuca. Iata de ce credem noi ca merita o vizionare:

Marturisesc ca nu aveam asteptari prea mari de la GOOSEBUMPS, dar filmul chiar m-a luat prin surprindere. Ma asteptam la un film pentru copii, cu efecte speciale si povesti trase de par, dar am dat peste umor, ironie, protagonisti simpatici (chiar daca sunt inca in liceu), monstri ingeniosi, referinte la filme cult si aventura si actiune cat cuprinde. Mizam mult pe Jack Black (School of Rock), care culmea, n-a fost sarea si piperul acestui film, pustii fiind mult mai simpatici.
N-am citit niciun exemplar din cele peste 400 de milioane vandute in lumea intreaga din seria Goosebumps, dar imi erau cunoscute copertile si stiam ca sunt din zona fantasy pentru adolescenti, cu monstri si tot felul de creaturi desprinse din zona Halloween.
Si pentru ca producatorilor le era greu sa aleaga o singura povestire, l-au facut protagonist chiar pe autor si au adus la viata cam toate creaturile inventate de acesta, tesand in jurul lor o poveste ingenioasa.
Pe scurt aventura noastra are, asa cum au toate povestile lui R.L Stine – un inceput, un mijloc si …o rasturnare de situatii. Protagonist e adolescentul Zach Cooper (Dylan Minnette), suparat ca a trebuit sa se mute intr-un orasel, care intrevede o raza de speranta cand intalneste o vecina frumoasa, pe nume Hannah (Odeya Rush)  si leaga o noua prietenie cu Champ (Ryan Lee).  Dar fiecare lucru bun are si partea lui intunecata, asa ca Zach afla destul de repede ca misteriosul tata al lui Hannah este de fapt R.L. Stine (Jack Black),  autorul seriei de succes, Goosebumps. Stine are un secret periculos: creaturile pe care le-a creat şi cu care a populat cartile sale sunt reale, iar Stine isi protejeaza cititorii tinandu-le inchise in cartile unde au aparut fiecare.  Cand creatiile lui Stine sunt eliberate neintentionat dintre paginile manuscriselor, viata lui Zach devine de-a dreptul ciudata.  Intr-o noapte de aventuri nebunesti, Zach, Hannah, Champ si Stine isi unesc  puterile pentru a-i baga inapoi intre filele cartilor pe papusa Slappy, gnomii, calugarita uriasa, Omul-lup, si alte creaturi, care amenintau orasul.
Filmul e bine proportionat fiind in acelasi timp aventura amuzanta combinat cu fiori de groaza. La vizionare s-a ras cu pofta dar au fost si cateva scene la care unii, au sarit de pe scaun.
Un mare atu al filmului sunt creaturile imaginate de R.L. Stine, care combina acţiunea live cu animaţia pe calculator.  Vedeta e papusa Slappy, un alter ego al lui Stine, si totodata capul rautatilor. Preferatii mei insa sunt maleficii pitici de gradina si pudelul care leviteaza.
Cat despre R.L.Stine, nu ne este prezentat intr-o lumina neparat favorabila. El este laudaros si vanitos si nu suporta sa ii fie subminata autoritatea si este prea protector cu fiica sa. Pana spre final insa, personajul interpretat de Jack Black trece prin niste schimbari destul de radicale.
Remarcabili sunt si cei 3 tineri actori de care presimt ca vom mai auzi de acum incolo:  Dylan Minnette in rolul lui Zach, Odeya Rush in rolul lui Hannah si Ryan Lee in rolul lui Champ. Distributia e completata de Amy Ryan care joaca rolul lui Gail, mama lui Zach iar actrita de comedie Jillian Bell, este Lorraine, matusa lui Zach. 

Verdictul nostru: Goosebumps merita o vizionare in cinematografe, obligatoriu in 3d!
 

Citește în continuare