Skip to content

Duminica la 21:00, Harry Styles lanseaza primul concert dupa trei ani pe Netflix. Va interpreta cele 12 piese noi ale albumului „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”.

Harry Style isi lanseaza noul album, intitulat „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”, printr-un show grandios care va fi transmis pe Netflix. Concertul va avea loc vineri, 6 martie, la Manchester, dar va fi disponibil pe platforma duminica, pe 8 martie, de la ora 21:00.

Va fi primul spectacol sustinut de Styles in aproape trei ani si vine la cateva zile dupa showul impresionant pe care artistul l-a sustinut in weekend la Brit Awards 2026 unde a deschis gala muzicii britanice.

Intitulat „Harry Styles. One Night in Manchester”, concertul este produs de Fulwell Entertainment, compania care a semnat majoritatea videoclipurilor One Direction dar si numeroase evenimente de anvergura.

Intr-un clip de prezentare lansat odata cu marele anunt, Styles apare alaturi de trupa sa in timpul repetitiilor si imita zambind celebrul sunet „tudum” specific platformei Netflix in timp ce isi acordeaza instrumentele. 

Spectacolul programat pe 6 martie la arena Co-op Live din Manchester marcheaza debutul live al celor 12 piese noi de pe albumul „Kiss All the Time. Disco, Occasionally”. Noul disc a fost descris de criticii care l-au ascultat in avanpremiera drept o schimbare majora de stil pentru Styles, un artist pop, pe alocuri pop-rock. Fiind puternic influentat de David Bowie in aparitiile publice dar mai ales in prestatiile scenice, Styles pare sa se apropie tot mai mult de muza lui cu acest nou material, al treilea din cariera solo.

Dupa concertul din Manchester, Harry va porni intr-un turneu mondial de anvergura care cuprinde rezidente de mai multe nopti in sapte orase mari ale lumii. Sub numele „Together, Together”, turneul va debuta pe 16 mai cu o serie de 10 spectacole in Amsterdam si va continua cu 12 nopti in Londra, ocazie cu care artistul va dobori doua recorduri pe stadionul Wembley. Itinerariul mai include patru concerte in São Paulo, sase nopti in Mexico City, o rezidenta impresionanta de 30 de show-uri la Madison Square Garden din New York, precum si cinci reprezentatii in Australia, impartite intre Melbourne si Sydney.

Inregistrarea concertului de pe 8 martie nu reprezinta singura aparitie televizata a starului, acesta urmand sa indeplineasca dublu rol, de gazda si invitat muzical, in cadrul emisiunii „Saturday Night Live” pe data de 14 martie. 

Noul material discografic pune capat unei absente prelungite de pe scena, dupa incheierea turneului sau mondial din 2023.

Artistul a marturisit intr-un interviu recent ca ideea de a lua o pauza i s-a parut initial nebuneasca, insa a realizat ca era momentul sa se opreasca pentru o perioada si sa acorde atentie altor aspecte ale vietii sale.

Vara anului 2024 a fost petrecuta de interpretul hitului „As It Was” in Italia, unde acesta a cautat linistea departe de ritmul alert al industriei muzicale. Styles a povestit pentru The London Times ca experienta din Italia a devenit fundamentala pentru el, obisnuind sa petreaca timpul pur si simplu stand la o cafenea, lucru pe care nu si-l amintea sa il fi facut vreodata in trecut. Aceasta perioada de refacere a precedat lucrul la noul album, descris ca fiind o declaratie profund personala si experimentala, realizata alaturi de Kid Harpoon, care ii este producator inca de la inceputurile carierei solo.

Revenirea lui Harry a generat un entuziasm urias in randul fanilor sai, dupa un turneu vandut pana la epuizare — Love on Tour (2021-2023) — si dupa o campanie de teasing care a anuntat noul lui disc in cele mai mari orase ale lumii. Insa punerea in vanzare a biletelor pentru turneul „Together, Together” la sfarsitul lunii ianuarie a starnit si numeroase critici in mediul online. Multi admiratori au fost dezamagiti de preturile considerate astronomice, in special in cazul pachetelor VIP pentru concertele din New York, care au ajuns sa coste pana la 1.667 de dolari. 

Cu toate acestea, cererea ramane ridicata, avand in vedere ca proiectul anterior, „Harry’s House”, a fost un fenomen cultural care a dominat topurile in 28 de tari si a castigat premiul Grammy pentru „Albumul Anului” in 2023.

Cariera solo a lui Harry Styles a sfidat constant cliseele industriei inca de la debutul din 2017 si continuand cu succesul „Fine Line” din 2019. 

Melodiile sale sunt accesibile dar au un substrat aparte pentru fanii care il cunosteau din One Direction si care au crescut cu el. Punctul culminant atins pana acum a fost cu hitul „As It Was”, devenit unul dintre cele mai mari succese din istoria clasamentului american Billboard, cu 15 saptamani petrecute pe prima pozitie. 

Noul album „Kiss All the Time. Disco, Occasionally” este privit ca o evolutie fireasca a unui artist care refuza sa fie repetitiv si care mizeaza pe un sound extravagant si original. Desi primul single, „Aperture”, nu s-a bucurat nici de 10% din succesul “As It Was”, avand influente mult mai experimentale, fanii artistului apreciaza directia aventuroasa pe care Styles o exploreaza. 

Harry ramane unul dintre cei mai influenti artisti muzicali in viata, avand si una dintre cele mai puternice echipa de manageri din Hollywood: Jeff Azoff si Full Stop Management alaturi de CAA si Columbia Records.

Compania care ii produce concertul de pe Netflix — Fulwell Entertainment — are in portofoliu proiecte de renume mondial, fiind responsabila pentru realizarea galei Premiilor Grammy din 2021, a documentarului „Ed Sheeran: The Sum of It All”, a showului „Adele: One Night Only” si ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024. Portofoliul lor mai cuprinde productii dedicate unor nume mari din muzica, printre care se numara Take That, The Rolling Stones, Stormzy sau spectacolul sustinut de Delta la celebra locatie The Sphere.

Citește în continuare