Skip to content

Sambata, 30 iulie, expozitia multimedia One Night Gallery va avea loc in Constanta, la monumentul istoric Hotel Intim. Hotelul e construit la 1909 de cel care a gandit si Cazinoul Constanta

Publicul va putea experimenta un mix de natura si tehnologie in cadrul expozitiei itinerante One Night Gallery Love Les Ateliers Nomad, sambata, 30 iulie, incepand cu ora 21.00.

Inaugurat in 1909, Hotelul Intim a fost proiectat de arhitectul Daniel Renard, cel care a realizat si celebrul Cazino din Constanta. De-a lungul timpului, hotelul a fost gazda a numeroase banchete regale, cercuri literare si intalniri politice. Dupa expozitie, cladirea va intra intr-un proces de reconsolidare.

Pe locul unde este amplasat acum Hotelul Intim a fost initial hotelul d’Angleterre care fusese construit pe la 1880. D’Angleterre a devenit cunoscut datorita lui Mihai Eminescu, care a locuit aici timp de 10 zile, in iunie 1882, intr-o camera de la mansarda. De trecerea sa prin aceste locuri aminteste o placuta aflata pe fatada hotelului unde este mentionat ca, de aici, Eminescu ii scria Veronicai Micle.

Intim s-a numit initial, dupa reconstructie in 1903, Hotel Regina, care a devenit in perioada interbelica unul dintre cele mai cunoscute locuri de cazare, iar in perioada comunismului, numele i-a fost schimbat în Intim.

Fotografa Ana Dumitru a consemnat ca in ziarele centrale ale vremii erau descrise balurile care aveau loc la hotel, precum si toaletele doamnelor, care erau fastuoase. Hotelul gazduia mai ales englezii care veneau cu misiuni oficiale.

In 1925 aici apare Cercul Intim, care reunea familiile de intelectuali din Constanta care se intalneau pentru diverse serate in care se punea la punct viitorul urbei. Dupa razboi hotelul este nationalizat, dar e folosit in continuare ca hotel sub numele Intim.

Imobilul are subsol, parter, doua etaje, mansarda si 21 de camere cu baie proprie. Cladirea este realizata in stil eclectic, cu elemente predominante de Art Nouveau si structura neoclasica a fatadei principale.

Sambata spatiul din interiorul Hotelului Intim devine un loc al explorarii, jocului si interactiunii, datorita instalatiilor de arta create de artistii acestei editii, Les Ateliers Nomad. Evenimentul va avea un show de video mapping pe fatada cladirii si un live performance, care va imbina dansul contemporan si new media art, VR journey, DJ hotspot si Interactive Lightroom, un spectacol coregrafiat de lumini, Smoke Projection Tensions – o instalatie de lumini si fum, cu proiectii volumetric si Frames, tablouri ce prind viata prin animatii 3D.

Accesul la expozitie se va face in grupuri de 80 de persoane. Vizitatorii vor putea interactiona cu instalatiile expuse, care se desfasoara pe cele trei etaje, cladirea fiind explorata in 15 minute.

Aceasta este cea de-a doua editie One Night Gallery din 2022, prima avand loc in Bucuresti, pe 18 iunie.

Cu ocazia editiei din Bucuresti, One Night Gallery a redeschis publicului Casa Braikoff, o cladire beaux-arts de langa Ateneul Roman. La eveniment au participat peste 2000 de vizitatori, pentru care au amenajat in parcarea Ateneului o piateta deschisa, unde publicul a putut admira si momentul de dans contemporan al artistei Maria Mora, proiectat live pe cladire.

Citește în continuare