Skip to content

Interviu Cezar Grumazescu, profesorul de scrima din serialul Wednesday (Netflix) „E foarte important sa stii ce sa faci in timpul in care nu ai proiecte. Cum folosesti acel timp sa nu fie … pierdut.”

Urban.ro continua seria interviurilor legate de unul dintre cele mai de succes seriale ale ultimilor ani, Wednesday, o productie filmata in Romania, cu participarea creativa a lui Tim Burton care a si regizat 4 dintre cele 8 episoade. Netflix a anuntat productia sezonului 2, fara sa dea detalii despre cand vor incepe filmarile si care va fi parcursul personajului principal, Wednesday, fiica familiei Addams.

Din serie mai fac parte interviuri exclusive cu regizorul Tim Burton, Colleen Atwood (creatoarea costumelor, 12 nominalizari la Oscar, 4 statuete castigate) si Victor Dorobantu, magician, interpretul lui The Thing

Cezar Grumazescu are 34 de ani si este actor la Teatrul Mic din Bucuresti. Anul trecut l-ati vazut in rolul profesorului de scrima din Wednesday, dar si in Costea, din „Imaculat”, filmul pe care Romania l-a desemant sa fie in cursa filmelor straine pentru un Oscar.

E unul dintre tinerii actori care au lucrat cel mai mult pentru productii straine, in special docudrame ale Channel 5, “Eva and Hitler : Love and War” regia Ben Reid, „Britain’s Bloody Crown” regia Nick Green, “The Plantagenets” regia James Tovell, “Metropolis” regia James Tovell.

S-a nascut la Iasi, a facut facultatea la Bucuresti, este un bun vorbitor de limba franceza si engleza. A facut parte din proiectul TIFF, „10 pentru film” in 2016, un proiect care, in urma unei selectii nationale, expune tinerii actori din teatru catre directori de casting, producatori de film etc.

In teatru il puteti vedea in „Medeea’s Boys” regia Andrei Majeri – la Apollo 111 , „Locotenentul din Inishmore”, regia Vlad Massaci, „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare, regia și adaptarea Nona Ciobanu, „Tinutul din miezul verii” regia Vlad Massaci sau „Legaturi primejdioase” regia Cristi Juncu – toate la Teatrul Mic.

Parcursul lui Cezar Grumazescu ar trebui studiat de cei care vor sa dea la actorie, interviul de mai jos e un foarte bun prilej pentru a intelege ce inseamna munca din spatele unui nume pe un generic sau afis, chiar si munca de dincolo de un rol. L-am rugat sa ne povesteasca cat mai in detaliu igiena muncii lui, felul in care isi construieste pasii urmatori in meserie.

2022 a fost un an in care ai avut filmul Imaculat, care a fost propunerea Romaniei la Oscar, si serialul Wednesday. Cum s-a vazut pentru tine anul care se incheie?

A fost un an foarte bun pentru mine, dar toate proiectele care au iesit nu au fost realizate in 2022. Ele, de fapt, sunt rodul a mai multor ani de treaba, pentru ca Imaculat, a iesit la doi ani de la momentul filmarii. Mi-aduc aminte ca aveam dubii daca o sa mai iasa filmul. S-a nimerit sa fie in 2022, odata cu productia domnului Tim Burton…

In plus, odata cu terminarea situatici COVID, am inceput din nou la teatru sa lucram mai mult.  Si s-au potrivit frumos toate. In 2022, am castigat foarte, foarte, foarte multa vizibilitate, iar asta e un lucru care se intampla foarte greu.

Eu sunt totusi de mai bine de 10, poate chiar 15 ani daca iau si anii de facultate, in meserie, pentru ca am inceput sa lucrez din timpul facultatii. In realitate, momentul asta a venit dupa foarte multe proiecte, foarte multi ani de asteptare, foarte multi ani de acceptare a oricarui lucru care imi veneau in fata. Era important doar sa lucrez, sa cunosc cat mai multi oameni, asa m-am gandit eu. Asa am ajuns la anul in care am vizibilitate pe partea cu Netflix si pe partea cu Imaculat si cu faptul ca filmul e propunerea Romaniei la Oscar.

Dar tu ai mai lucrat inainte la nivel international, sigur nu cu atat de multa expunere, pentru ca nu erau proiecte de amploarea unui serial regizat de Tim Barton.

Toate lucrurile acestea s-au tot adaugat de-a lungul timpului in CV ul meu si probabil au contat in proiectele pe care le-am avut recent. Am avut deja contactul cu productiile straine, dar ele au fost niste intamplari, Am avut vreo trei ani la rand in care am prins cate ceva, un rol mai mic, mai mare in cate o docudrama, dar nu am castigat atunci atat de multa vizibilitate. De exemplu, acum cand a iesit Wednesday pe Netflix, am primit 4 credite pe IMDB, m-am trezit dupa premiera ca am credite si fotografie.

Lucrezi sustinut pentru a fi vizibil international, in interiorul industriei, la oamenii de casting in special?

E un lucru la care ma gandesc constant si pentru care lucrez de mult timp. Pentru ca, odata cu angajarea la teatru, care s-a intamplat acum vreo cinci ani, care era un obiectiv foarte important pentru mine, am inceput sa ma canalizez foarte mult pe ideea de film in mod special. De asta incerc intr-un fel sa patrund in alte piete, in alte industrii decat Romania, sa ies un pic din tara. Nu pentru ca mi-as dori sa plec din tara, ci pur si simplu sa incep sa am contact cu industriile din afara. Eu am si un agent, un lucru care s-a intamplat foarte natural si neobisnuit in acelasi timp.

Pentru ca am participat la acele docu drama, am lucrat cu un actor, Darren Bradford, care e si regizor, e si scriitor, dar e are si o agentie cu sediu si in Polonia, si in Anglia. Ne-am inteles foarte bine pe platou; el juca Richard, eram mana lui dreapta, Buckingham, si stateam tot timpul langa el, in toate scenele.

I-am aratat un pic Bucurestiul si am ramas in relatii foarte bune, iar acum sunt la agentia lui; am dat cateva probe dar, din pacate, cu pandemia si cu faptul ca nu sunt stabilit in Londra sau intr-un oras mai aproape de aceste industrii, nu am reusit momentan sa iau vreun casting prin el.

Stiu ca ai jucat cu Serban Pavlu la o productie olandeza care s-a filmat la Praga si urmeaza sa aiba premiera anul acesta.

La acest casting am ajuns prin Domnica Circiumaru. Pentru mine a fost prima oara cand am iesit din tara efectiv pentru un proiect de film. Restul le-am facut in Romania, chiar daca erau productii straine.

Si se schimba dinamica, mentalul tau, abordarea pentru munca atunci cand muncesti in strainatate? Sigur ca pe set faci niste lucruri pe care le-ai invatat sa le faci cat ai facut scoala.

Pentru mine a fost un sentiment extraordinar sa stiu ca am bilete de avion pentru Praga si urmeaza trei zile de filmare acolo si ma intorc inapoi in Romania sa joc spectacolele de la teatru. Fiind prima oara cand am facut lucrul asta, sunt foarte entuziasmat cand se intampla chestia asta si mi-o doresc. Probabil daca as avea 10 ani de astfel de drumuri in spate, m-as simti altfel, m-as gandi ca e mai greu, ca pierzi mult timp. Pentru nu poti sa te duci joi si tot joi sa filmezi, mai stai o zi sa te obisnuiesti, filmez vineri, pleci sambata.

E destul de mult timp ocupat real pentru o zi de filmare, dar momentan nu pot decat sa imi doresc cat mai multe astfel de experiente.

Cum a fost la Wednesday?

A fost foarte, foarte, foarte misto, pentru ca s-au purtat foarte frumos cu noi. La orice filmare la care am fost oamenii s-au purtat frumos, dar s-a simtit faptul ca era un buget foarte mare si au stiut sa ne protejeze, sa aiba grija de noi. In esenta muncii nu sunt chiar definitorii detaliile de confort, am participat la filmari unde nu am avut nici masina, nici cabina, au fost filmari foarte ok si nu le regret nicio secunda.

Aici insa s-a simtit intr-un fel faptul ca ma lua un Mercedes de acasa in fiecare zi, ca aveam rulota mea, ca era cineva dupa mine. La orice pas aveam nevoie de ceva, cineva avea grija de mine. Nu existau, timpi morti, lucrurile mergeau foarte bine.

 A fost incredibil ca domnul Burton stia cum ma cheama.

In prima mea zi de filmare era episodul cu ora de scrima, cand sunt cu Jenna Ortega. Si eram terminat de emotie. Voiam in acelasi timp sa ma abtin si sa-mi spun ca sunt pe un platou de filmare, cum am mai fost, nu trebuie decat sa imi fac meseria.

Dar aveam totusi emotii pentru ca nu imi stiam daca pot sa ma duc la domnul Burton si sa ii fac o propunere pentru ce aveam eu de facut. Mi-am dat seama cat de stupid era gandul si mi-am zis “Nu se poate, de ce am venit aici?! Oamenii astia m-au vrut sa fac cu rolul asta. Trebuie sa-mi fac meseria asa cum mi-am facut-o si pana acum.”

Mi-am luat inima in dinti, m-am dus frumos la domnul Tim Burton si am zis “Uitati! Ma gandeam sa tin mainile la spate”, intr-o anumita pozitie care ma facea sa par foarte drept si mi se parea potrivit pentru un antrenor de scrima sa am o postura mai impunatoare. Si, spre surprinderea mea, a vorbit absolut normal cu mine. “Da, Cezar. Da, hai sa incercam asa. Ia sa vedem cum se vede. Da, e bine.”

Eu am filmat in doua blocuri de timp, s-au filmat serialele in patru perioade. Eu am avut cateva zile de filmare in blocul 1 si dupa aceea in blocul 4. Intre blocul 1 si blocul 4 erau vreo doua luni distanta. Eu sunt paranoic de felul meu, aveam impresia ca nu o sa ma mai cheme, imi spuneam “asta a fost. Bucura-te Cezar, cat a fost, a fost.”

Si eram in ultima zi de filmare de la primul bloc si voiam foarte mult sa ma duc la el si sa-i spun “Va multumesc ca m-ati luat aici. Sunt fericit ca am apucat sa lucrez cu dumneavoastra, E o onoare.”

 El lucra la foc continuu, nu statea o secunda ca era peste tot si eu ma gandeam sa nu il deranjez pentru asa o banalitate. Si dintr-o data a venit el pur si simplu, parca s-a oprit din ce facea si mi-a zis “Iti multumesc foarte mult. Este foarte bine ceea ce faci. Ma bucur ca esti cu noi in proiect. Abia asteptam sa te vedem in urmatorul bloc”.  Mi s-au inmuiat picioarele. Pur si simplu nu imi venea sa cred.

Iti dai seama ce atentie distributiva are si ce implicare; sa stie toti oamenii din distributie si ce are

fiecare de facut, cat de organizat este. Care a fost reactia parintilor tai cand au aflat ca o sa joci intr-un serial regizat de Tim Burton?

Ai mei m-au sustinut din primul moment si s-au bucurat foarte mult ca am reusit, in sfarsit, sa fac parte dintr-un proiect care sa garanteze, asa cred ei, un parcurs viitor la fel de bun. Nu este neaparat nicio garantie ca, daca am facut proiectul asta, o sa vina si urmatorul, dar totusi ei au fost foarte entuziasmati.

Mai ales ca a venit si dupa “Imaculat” si oarecum incep sa se linisteasca si ei ca sunt pe un drum bun, o sa reusesc sa imi fac meseria la un nivel inalt.

A fost un proiect foarte frumos, ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut parte de el, dar practic acum o iau de la capat, fara sa ma gandesc ca as avea o garantie ca o sa mai obtin alte asemenea roluri.

Dar tu ai o oarecare siguranta. Esti la Teatrul Mic, faci parte dintr-o trupa, lucrezi constant in teatru si cred ca iti da un confort.

Sunt cu o trupa foarte buna, asta e si un mare avantaj, am in jurul meu actori foarte, foarte buni. Acum lucrez la un proiect cu Radu Iacoban si, cand ma duc la repetitii si vad ce actori am in jurul meu, e o mare bucurie.  Actorii astia in orice alta tara cu un sistem mai solid in teatru, ar fi fost si ei superstaruri.

Dar, cum spui, plasa mea de siguranta e Teatrul Mic momentan.

Meseria voastra mi se pare una dintre cele presiunile psihologice mari pentru ca aveti nativ o sensibilitate si trebuie sa faceti fata razboiului intern, din mintea voastra, cand nu lucrati.

Inca din facultate mi s-a spus “oricat de bun ai fi, vor fi perioade cand nu ai sa lucrezi si este foarte important sa iti dai seama ce faci cu timpul ala.” Mi-a luat foarte multi ani sa inteleg semnificatia profunda a acestui sfat.

M-am dat si eu cu capul de pereti de multe ori cand am avut ani cu foarte putina treaba, dar dupa mult timp mi-am dat seama ca e foarte important sa stii ce sa faci in timpul in care nu ai proiecte.

De fapt, in timpul ala poti sa faci lucrurile pe care nu faci cand ai filmari de dimineata pana seara, cand nu mai poti ‘sa rupi’ filmele sau cartile, sau sa faci sport, sau sa studiezi o limba straina.

Si tu ai o strategie pentru aceste perioade? Am citit ca ai avut obiective si in facultate sa lucrezi intr-un film macar sau intr-un spectacol.

Tot timpul mi-am pus niste obiective. Mi-am zis ca nu pot sa termin facultatea fara sa am macar un proiect in afara scolii. Apoi mi-am zis nu termin masterul fara sa nu mai am macar inca un proiect in afara scolii. De-a lungul timpului mi-am pus tot mai multe obiective, dandu-mi seama si de cati bani am nevoie ca sa traiesc sau cat de mult inseamna de fapt lucrul la un spectacol si de cate ori se joaca pentru ca, pentru mine, e important sa nu pierd antrenamentul.

Dar, de exemplu, in pandemie, cand mi-am dat seama ca nu se leaga lucrurile si ca nici la teatru nu o sa lucram, m-am focusat foarte mult pe sport, pe limba germana si limba engleza.

La un moment dat am facut cursuri de DJ, inca imi exersez aceasta aptitudine. Mi-am luat aparatura, pickup uri, mixer si viniluri si repet la mine acasa.

Sunt un fan foarte mare al muzicii electronice si ma gandesc ca nu are ce sa-mi strice. Muzica, din punctul meu de vedere, e cea mai tare arta, ma ajuta si ca actor.

Cum ai ajuns la mentalitatea de a-ti fixa niste obiective, care e o gandire foarte sportiva?

Daca e sa ma ghidez dupa un model, si mi-ai spus sportiv, tatal meu este poate cel mai muncitor om pe care l-am vazut in viata asta. Si el a fost sportiv de performanta, a facut saritura cu prajina. De-a lungul copilariei ne-a educat foarte mult in directia de a nu pierde timp, sa ne trezim dimineata si sa nu stam de pomana.

Eu, de exemplu, nu am fost un elev foarte bun in liceu si pot sa zic ca am cam pierdut timpul, dar asta si pentru ca nu faceam neaparat ceva ce imi doream cu adevarat. Si am facut o perioada sport, baschet. Nu eram cel mai bun la chestia asta, dar mi-a dat o anumita rigoare si dorinta sa de a lucra in echipa.

La inceput in facultate important era sa lucrez, orice proiect, sa nu stau degeaba si abia dupa ce am facut chestia vreo sapte opt ani de zile, am inceput sa pot sa le triez si sa nu mai fac chiar toate lucrurile care imi veneau la mana. Sa ma concentrez pe calitatea proiectelor in care urmeaza sa fiu.

Te-ai nascut si ai locuit in Iasi. De ce ai facut facultatea la Bucuresti si nu la Iasi?

De cand am vrut sa dau la actorie, m-am hotarat sa merg pe drumul asta. Nici macar nu stiam ca este facultate la Iasi. La inceput nici nu voiam sa fac in Romania, ci in Franta pentru ca, in liceu, am facut teatru in franceza si eram destul de chitit sa ma duc ori in Montpellier, ori in Lyon, sa fac facultatea acolo.

Doar ca mama mi-a spus ca ar fi mai bine sa fac ABC-ul in limba mea si apoi sa incerc in alta tara. Era foarte logic. Oricum, imi doream sa plec din Iasi, pur si simplu ca experienta de independenta.

Si-am dat la Bucuresti, dar nu am intrat. Nu am trecut de proba de monolog. A fost o deceptie foarte mare, mai ales ca pompa foarte multa lume incredere in mine. Dar, sincer, a fost unul dintre cele mai bune lucruri care a putut sa mi se intample.

Dar cum te-ai ridicat, te-ai remotivat sa incerci din nou?

Aici au intervenit parintii mei care, repet, m-au sustinut tot timpul si mi-au zis stai linistit, te pregatesti inca un an, ramai la Bucuresti. Am avut norocul sa ma angajez la Teatrul Metropolis care era la inceput de drum si m-am angajat baiat bun la toate, pe un salariu foarte mic. A fost important ca am fost intr-un teatru timp de un an de zile si vedeam culisele, procesul de lucru si ii cunosteam realmente, pentru ca nu cunosteam pe nimeni in lumea teatrului.

Si m-am pregatit inca un an si am intrat, intr-o generatie foarte buna din punct de vedere a profesorilor care au fost foarte aproape de noi si au lucrat si dupa program.

Cu perspectiva experientei acumulate si cu mintea ta de acum, la mai bine de 10 ani de cand ai terminat scoala, ce elemente tin de igiena muncii pe care ar trebui sa le stie un tanar care este acum student la actorie in Bucuresti sau in tara?

 Nu trebuie sa faci niste chestii asa extraordinare, ci mai degraba sa faci lucrurile marunte corect. Uitandu-ma de-a lungul timpului la comportamentul celor din jur, imi dau seama ca e important sa respecti niste lucruri de foarte bun simt, cum ar fi pur si simplu sa fii foarte punctual, sa fii serios, sa fii pregatit la repetitii, sa vii deschis la repetitie cu chef. Abia apoi iti pui foarte mult in valoare talentul.

Poti sa fii cel mai talentat dar daca, pur si simplu, intarzii la toate repetitiile, nu o sa te aprecieze lumea. Trebuie sa fii serios, trebuie sa fii la timp, trebuie sa fii cu temele facute…

Stiu ca atunci cand erati in pre productia pentru filmul “Imaculat” te-ai dus cu trei pagini de observatii despre rolul tau, Costea, pe care i le-ai spus regizoarei, Monica Stan

Cand am spus ca trebuie sa vii cu temele facute era vorba si despre asta. Ok, esti la repetitie trei ore, dar conteaza foarte mult si acasa la tine ce faci. Nu e suficient doar sa te duci la repetitii si sa fii acolo. Eu am nevoie sa stau sa ma gandesc acasa la ce vreau sa fac a doua zi. Si asta e, de exemplu, un lucru pe care l-am invatat de la Bobi Pricop. Sa vrei ceva de la fiecare repetitie in parte.

Nu vreau sa para ca sunt eu cel mai muncitor; poate nu reusesc chiar la toate repetitiile sa fac lucrul asta, dar de cele mai multe ori incerc sa-mi propun, de la repetitie la repetitie, sa mai descopar ceva. Faptul ca m-am dus cu trei pagini despre personaj e un lucru pe care l-am invatat in facultate. L-am vazut si la o colega de-a mea, Cosmina Stratan, si mi s-a parut un exercitiu foarte bun sa iti creezi un univers al personajului separat de ceea ce ai text.

Daca ar fi sa-ti multumesti tie, sa-ti fii tie recunoscator pentru ceva din caracterul tau care te-a dus pana aici, in acest moment al carierei si al vietii, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

Mi-as fi recunoscator pentru ca nu am renuntat.

Inainte de angajarea la Teatrul Mic am avut mai bine un an jumatate in care nu am lucrat nimic; eram deja obisnuit sa lucrez destul de mult si aveam o varsta la care ma simteam destul de prost sa mai stau cu mana intinsa la ai mei sa cer bani ca sa traiesc. Si atunci a fost un moment puternic, in care mi-am zis ca, din pacate, atat a fost. Nu se poate trai asa. Dar am mai avut putina rabdare.

Asa ca mi-as fi recunoscator ca am avut rabdare; mi se pare ca unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le ai in meseria asta.

Si nu mi-e rusine sa dau un sfat pentru ca situatia aceea am invatat cat de important e sa stii sa folosesti timpii morti. De fapt, eu atunci am pierdut un an stand sa-mi plang de mila in loc sa fac sport, sa citesc mult, sa invat o limba straina, sa invat orice mi-ar fi fost util in viitor in meserie. 3

Citește în continuare