Skip to content

Interviu.  Cristian Ilea, capitanul primei expeditii fluvio-maritime a unui echipaj romanesc in jurul Europei.  „Expeditiile filmate sunt nevoia de a impartasi, a povesti si a arata celor din jur lucrurile asa cum le simt eu, pur si simplu”

Circumeuropa, prima expeditie fluvio-maritima a unui echipaj romanesc in jurul Europei, va pleca de pe Bega in aprilie anul viitor si va face opriri in peste 20 foste si actuale capitale culturale pentru promovarea Timisoarei. Initiativa apartine lui Cristian Ilea, director de imagine TVR Timisoara, iar echipajul care ii va fi alaturi este format din Mihai Patrascu – director de imagine la TVR, Cosmin Jitariuc – jurnalist la TVR Timisoara, biologul Oana Gavriliuc, Doru Cret – presedintele West Yacht Club si omul de afaceri Ovidiu Badina.

„Timisoara, port la Marea Nordului“ – este o afirmatie care devine realitate. Povestea echipajului Circumeuropa va incepe pe vaporul Pelican, o emblema a Timisoarei, recent restaurat, inaugurand astfel navigatia internationala pe Bega, inchisa la sfarsitul anilor ’50.

Urban.ro a stat de vorba cu Cristian Ilea despre aceasta expeditie, dar si despre pasiunea pentru viata salbatica.

Ce inseamna SEA 2023 Circumeuropa?

Ideea a inceput aproximativ acum 15 ani, chiar din momentul in care am auzit ca Timisoara este port la Marea Nordului, o informatie ciudata, dar am cautat sa vad ca inseamna si am inteles de ce. Am inteles ca Timisoara este legata de o retea hidrografica foarte importanta, avem in mijlocul orasului un canal navigabil, singurul din Romania – pana la momentul in care s-a facut canalul Dunare-Marea Neagra, pe un intreg sistem gandit de Imperiul Austro-Ungar, o bogatie si un patrimoniu hidrografic uitat. Este un element care ar putea sa fie atat de important pentru Timisoara, dar care a fost uitat de foarte mult timp si acum vrem sa il readucem la viata.

Cu Circumeuropa, incercam sa le readucem aminte timisorenilor si romanilor ca pe canalul Bega se poate naviga oriunde in lume, dar o sa incepem in aceasta etapa sa demonstram ca putem sa facem inconjurul Europei doar pe apa.

Cum te-ai apucat de sailing?

Eu practic sailing de peste 20 de ani. In anii 2000, unul dintre prietenii mei, care este si membru in echipajul Circumeuropa, Mihai Patrascu, a venit sa imi propuna sa merg cu el pana la Odessa cu ambarcatiunea lui cu vele, ceva ce mi s-a parut extraordinar. Insa ceva nu se lega – cum un director de imagine a televiziunii publice are un yaht, insa l-am descusut si am aflat ca tatal sau, Alexandru Patrascu, instrumentist al Operei din Cluj, construise in curtea casei lor din Cluj, timp de trei ani, aceasta ambarcatiune. Circularul l-a improvizat dintr-un motor de la o masina de spalat, a avut o masina de gaurit, ciocan, dalta si asa a aparut Allegro, un vis frumos, din lemn, imbracat in fibra de sticla, un vis pe care noi l-am dus multi ani mai departe.

Din pacate, Alexandru Patrascu a murit inainte sa ajung eu pe Allegro. Dar prietenul meu m-a influentat si mi-a insuflat pasiunea pentru sailing, iar din 2001, in fiecare an am fost pe mare cel putin 30 de zile.

Ce s-a intamplat cu Allegro?

Inca exista, cu Allegro am inceput sa calatorim in arhipelagul Marii Egee in fiecare an, am inceput sa participam la regate, si in 2006 am fost prima ambarcatiune romaneasca care a castigat vreodata o regata internationala, o experienta extraordinara.

Cum se intretine o pasiune pentru sailing?

Am venit in Bucuresti ca sa imi fac studiile, am terminat Imagine de Film si Televiziune, am lucrat si lucrez la Televiziunea Romana, insa sunt acasa de peste 12 ani, si evident ca am cautat oameni cu care sa impartasesc aceasta pasiune pentru mare si pentru sailing. Si am gasit chiar si la Timisoara.

Incet-incet, cu o idee pe care am avut-o in perioadele lungi in care stateam cu Allegro in ancora prin golfurile Marii Egee si visam cu Mihai cum ar fi sa facem inconjurul lumii pe apa, dar mai intai am vrut sa facem inconjurul Europei. Aceasta idee a fost discutata atunci si iata ca dupa 15 ani, ne pregatim intens sa o punem in practica.

De ce ai recomanda cuiva sa se apuce de sailing?

Pot spune ca in Romania sailingul a fost tratat cu indiferenta, insa yahtingul este un sport care se bucura de foarte multa popularitate in strainatate. Yahtingul are practicanti din toate clasele sociale, este un mijloc de transport nepoluant si mai este un element foarte important – spiritul de solidaritate care apare pe barca atunci cand esti in mijlocul furtunii, increderea pe care inveti sa o ai in coechipierii tai, sunt lucruri care te pot ajuta dupa aceea si in viata de zi cu zi. Mai mult, sailingul iti  aminteste ca atunci cand esti pe o coaja de lemn, in mijlocul apelor, nu esti stapanul lumii si nu poti cuceri/stapani natura, ci doar te poti ajuta de forta naturii pentru a-ti petrece timpul liber, pentru a te conecta cu ea, pentru a trai si a iesi din bulele noastre de beton sau mai nou, de internet.

De ce este nevoie sa schimbati ambarcatiunile si cum ati gandit tot traseul?

Visul nostru a fost sa facem acest traseu cu o singura ambarcatiune, doar ca o astfel de ambarcatiune este foarte speciala pentru ca ar trebui sa poata intra si la adancime mica, dar sa reziste si la vanturile si curentii din Oceanul Atlantic. O astfel de barca e foarte scumpa si pana vom avea aceasta barca, am hotarat sa mergem pe traseu cu ambarcatiuni care sunt construite pentru mari si oceane, si altele pentru rauri interioare.

Vom plecat din Timisoara cu vaporul Pelicanul, acesta este un simbol al orasului si al Begai, un vapor cu care toti locuitorii orasului au facut agrement, un loc care a adapostit in timpul revolutiei romane o parte dintre conducatorii manifestaților de atunci in Timisoara, o barca care a ars, a fost recuperata de niste arhitecti din Timisoara, apoi reconditionata si repusa pe Bega de un an de zile. Intentionam sa ajungem cu Pelicanul cat de departe putem inspre Bazias. Urmeaza sa plecam in curand in inspectie sa vedem care sunt obstacolele pe care le vom intalni.

De la Bazias urmeaza sa luam o alta ambarcatiune pana la Sulina, pe intreg cursul Dunarii, mai apoi de la Sulina ne vom imbarca pe vasul coechiperului nostru Ovidiu Badina, nava B, care are dimensiuni mai mari si poate sa gazduiasca si invitati – artisti, jurnalisti, sustinatori, pe care sa-i luam impreuna cu noi in diferite etape ale expeditiei noastre.

Cu B vom traversa Marea Neagra, Marea Marmara, Marea Egee, Mediterana, vom iesi prin Gibraltar, Canalul Manecii, Marea Nordului, pana la Rotterdam sau Amsterdam, urmeaza sa vedem unde ne vom opri. Acolo vom cobori de pe B si vom lua o alta ambarcatiune, cu care vom veni pe Rin – Main – Dunare, iar de la Novi Sad o s-o luam in sus spre Tisa si inapoi pe canalul Bega, acasa, in Timisoara. Cam acesta este traseul, vom folosi in jur de 4 sau 5 ambarcatiuni, in functie de obstacolele  pe care le vom intalni pe drum.

Ce ne dorim pentru urmatorul Circumeuropa, care va fi in 2025, este sa construim noi o ambarcatiune care sa indeplineasca toate conditiile de navigatie, inclusiv cele in apa foarte mica, asa cum este canalul Bega, dar si sa fie rezistenta furtunilor si curentilor marilor si oceanelor. Pot spune ca Circumeuropa 2025 a inceput sa prinda contur.

Cand plecati?

Vrem sa plecam in jurul datei de 15 aprilie 2023 si sa ne intoarcem dupa aproximativ 6 luni acasa. Traseul cuprinde peste 20 de foste si actuale capitale culturale europene, ne dorim sa putem sa promovam Timisoara Capitala Culturala Europeana, sa ducem cu noi artisti romani locali pe care sa ii promovam in aceste foste capitale culturale, sa reusim sa organizam expozitii, spectacole, concerte, lansari de carte – este in constructie si in pregatire programul cultural.

Momentan, suntem in colaborare cu Casa de Cultura a Timișoarei, care si-a luat angajamentul ferm ca va sprijini demersul, asteptam si sesiunile de la centrul de proiecte de la primarie si consiliul judetean, si ne dorim foarte tare sa facem parte din programul oficial al Timisoara Capitala Culturala 2023.

Ce alte componente fac parte din aceasta deplasare?

Exista un demers jurnalistic, care inseamna 12 episoade de 24 de minute de tip travel in care sa povestim despre intamplarile de pe tot parcursul expeditiei, va exista si un documentar de 90 de minute cu toata expeditia, eu personal imi doresc sa public si un album foto cu natura salbatica pe care urmeaza sa o intalnim pe tot acest traseu, si evident prezenta pe social media – livestreaming si postari.

O alta directie la care tin foarte mult este cea ecologica si de cercetare, ne dorim sa facem o analiza a apelor pe care urmeaza sa navigam, sa stabilim cat mai multe elemente fizico-chimico-biologice astfel incat sa avem o imagine clara a nivelului de sanatate a apelor din jurul si din interiorul Europei. Este un demers care s-a facut in Europa, dar doar pe mici portiuni, iar in acest moment, daca vom reusi ce ne-am propus, vom avea o imagine de ansamblu a tot ce inseamna calitatea apei din Europa. Avem in acest sens in echipaj un cercetator si biolog, Oana Gavriliuc, este chimist si biolog si doctorand in medicina, si ea va coordona tot acest program de cercetare pe care ni-l dorim cat mai complex, insa vom vedea in functie de bugetul pe care il vom strange cat din ce ne-am propus poate fi facut.

Esti unul dintre putinii oameni – daca nu singurul, specializat in wildlife filming / viata salbatica. Cum si de unde a aparut aceasta pasiune?

Am ajuns sa fac imagine mergand prin pesteri si povestind celor apropiati ce frumos este, si ii vedeam ca se uita la mine ciudat si nu intelegeau ce ma atrage atat de tare. Dar in momentul in care am venit cu primele fotografii acasa, am vazut si in ochii lor sclipirea mea si atunci am inteles ca asta este ceea ce trebuie sa fac – sa aduc imagini din locuri greu accesibile celor care nu au ocazia sa ajunga acolo. Pe foarte scurt, asa am inteles ca asta este menirea mea, sa fac imagine, si am ajuns sa fac imagine datorita naturii si pasiunii pentru natura.

Mai apoi, am urmat o facultate de imagine de film si televiziune, lucrez in Televizunea Romana de peste 20 de ani, iar povestile de viata salbatica s-au legat mai bine din 2006, cand am fost intr-o expeditie intre Bucuresti si Dakar, „Cu papucii prin desert”, descoperind toata Africa de Vest.

In Senegal, de exemplu, nu am putut sa ratam un safari intr-un parc national si in felul acesta mi-am dat seama, in noptile petrecute in natura, in desert, ca aceasta experienta m-a facut sa inteleg ca trebuie sa ma apropii mai mult de viata salbatica si sa arat celor din jurul meu mult mai multe aspecte, pentru ca am constatat ca noi, ca oameni, in locuintele noastre din orase si sate, am uitat ce este dincolo de marginea localitatilor noastre.

In Africa de Sud, am urmat apoi o specializare de filmare a animalelor salbatice, o specializare care a fost sustinuta de Animal Planet Africa de Sud si un ONG din Cape Town, unde am invatat diferite tehnici intr-un parc national, intalniri cu producatori, editori, cameramani, de la Channel 4, National Geographic, televiziunea nationala din Africa de Sud.

Intors din Africa de Sud, am incercat sa ma implic in proiecte in care sa fie nevoie de filmari ale animalelor salbatice si am fost implicat intr-o gramada de proiecte cu cei de la Administratia Rezervatiei Biosfera Delta Dunarii, cu WWF, pur si simplu am cautat tot ce a insemnat filmare de viata salbatica.

Intre timp, am incercat sa organizez prima gradina zoologica din Romania cu animale aflata in libertate, am inceput sa instalez camere care filmeaza cuiburi, in special cuiburi de berze, care au devenit vedete in Romania, prin proiectul meu, Wildlife Romania.

La transmisiunile live cu berzele, s-a creat o comunitate tare faina si ma bucur foarte mult ca oamenii incep sa cunoasca, sa-si puna intrebari si sa inteleaga speciile care sunt alaturi de noi si in jurul nostru si cu care impartim acest habitat, pamantul.

„Am simtit cum cuvintele nu-mi sunt prietene si nici suficiente sa descrie tot ce am simtit eu in acele momente in natura.”

As vrea sa ne intoarcem la povestea ta de inceput. Iti amintesti cand ai primit prima camera? Ce te-a atras atat de tare incat sa apesi declansatorul aparatului de fotografiat?

In primul rand, nevoia de a explica si de a arata celor din jur care nu intelegeau entuziasmul meu – sau ca mie mi se parea ca nu intelegeau entuziasmul meu: ce frumos e in pestera, cum sunt formatiunile, si muntele, si peretele pe care m-am catarat. Cumva, am simtit cum cuvintele nu-mi sunt prietene si nici suficiente sa descrie tot ce am simtit eu in acele momente in natura. Si a mai fost nevoia mea personala de a impartasi cu cei dragi lucrurile frumoase pe care le traiesc, de a-i face partasi la bucuria mea pe oamenii dragi mie.

Am primit de la un unchi de-al meu un aparat foto Smena, primul meu aparat foto pe care l-am folosit, apoi am primit bani de la parinti si mi-am cumparat un aparat Praktica, si mai apoi am evoluat o data cu tehnologia vremii.

„Tin sa multumesc mai multor profesori de la facultate care m-au indrumat, mai ales ca am apreciat foarte tare ca nu am primit retete, ci instrumente si ustensile cu care sa ma pot dezvolta si cu care sa pot sa inteleg acest fenomen al imaginii si regiei de film si de televiziune.”

Cum ai ajuns sa studiezi Imagine de Film si Televiziune?

Tin minte ca eram in anul 2 la Electrotehnica si am hotarat ca vreau sa merg sa vad cum e la o televiziune, si am ajuns la TVR Timisoara, si din acel moment, mi-am dat seama ca nu voi mai fi niciodata inginer si ca vreau sa fac televiziune. Am renuntat la inginerie si la electrotehnica si am dat examen in Bucuresti, am intrat la Imagine de Film si Televiziune si am si terminat facultatea pe care mi-am dorit-o.

La Bucuresti am ajuns pentru ca urma sa se faca o sectie dedicata de film si televiziune la Timisoara, dar nu s-a mai intamplat, asadar am venit in capitala, unde era deja prea tarziu sa dau admiterea la Academia de Teatru si Film (ATF) sau MediaPRO, si singura facultate care avea inscrierile prelungite a fost Hyperion. Aveam aceasta idee preconceputa ca la facultatile private nu se studiaza indeajuns, insa am avut o intalnire absolut extraordinara cu profesorul Nicolae Nita, el a fost si profesorul directorului de imagine de la TVR Timisoara, Gheorghe Sfaiter, cel care mi-a pus camera in mana, si cumva pentru mine am simtit ca s-a inchis un cerc. L-am iubit atat de tare pe acest profesor incat n-am mai vrut sa plec la ATF si am preferat sa raman la facultate pana la capat – el a decedat cand eram spre sfarsitul anului III si ma bucur foarte tare ca inainte sa moara, am reusit sa povestim despre lucrarea mea de licenta si mi-a dat toate sugestiile necesare, iar o data cu disparitia lui si cu incheierea facultatii mele, am simtit ca s-a inchis inca un cerc si ma bucura acest moment foarte tare ca nu am plecat. Tin sa multumesc mai multor profesori de la facultate care m-au indrumat, mai ales ca am apreciat foarte tare ca nu am primit retete, ci instrumente si ustensile cu care sa ma pot dezvolta si cu care sa pot sa inteleg acest fenomen al imaginii si regiei de film si de televiziune.

Cum te raportezi la materialele pe care le-ai creat pana acum?

Sunt pur si simplu parte din ceea ce cred eu despre lumea inconjuratoare, desi mare parte din portofoliul meu sunt proiecte de televiziune – reportaje, stiri, emisiuni de televiziune, dar in toate proiectele in care m-am angajat, mi-am pus amprenta personala si crezurile personale si absolut tot ce am facut pana acum, sunt lucruri in care eu cred foarte tare. Este nevoia de a impartasi, a povesti si a arata celor din jur lucrurile asa cum le simt eu, pur si simplu.

Pentru ce anume iti esti recunoscator?

Imi sunt recunoscator pentru dorinta de a afla din ce in ce mai mult si de a ma tine permanent in afara zonei de comfort. Mi-as multumi pentru provocarile enorme la care ma supun pentru ca aceste lucruri ma fac sa evoluez si sa devin o persoana mai buna pentru cei din jurul meu.

Citește în continuare