Skip to content

Interviu exclusiv. Eric Emmanuel Schmitt „In loc sa-mi spun Nu esti in stare de nimic, imi spun Bravo, ai facut atatea greseli si ai pierdut atata timp, incat o sa-ti iasa bine.”

Strabatand secolele, noul ciclu romanesc al lui Eric-Emmanuel Schmitt proiectat in opt volume, poveste de dragoste nemuritoare si ampla panorama a istoriei umanitatii, a fost inaugurat de Paradisuri pierdute.

Intre timp au mai aparut in Romania, toate la Editura Humanitas, Poarta cerului si Soare intunecat.

Scriitorul francez in varsta de 64 de ani, doctor in filosofie, dramaturg, eseist si romancier, a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu despre aceasta serie spectaculoasa de romane, o poveste epica de iubire pe fundalul istoriei umanitatii.

Ati visat sa scrieti aceasta serie romanesca de cand aveati 25 de ani. De ce ati asteptat atat ? Si cum ati gasit curajul de a porni sa asterneti pe hartie o poveste atat de ampla si de complexa ?

O, dar nu am asteptat pasiv, ci am lucrat! In zeci de ani am acumulat toate cunostintele necesare unui asemenea proiect si am incercat sa capat incredere in puterile mele, scriind celelalte carti. Am elaborat, putin cate putin, un plan imens, care stabilea epocile, personajele, reimprospata relatiile intre personajele principale – Noam, Noura, Derek, Tibor. In mai multe randuri, am crezut ca sunt gata si am inceput sa scriu, dar nu a mers, era caznit, un rod al vointei, si nu al inspiratiei. Asa ca ajungeam sa rup paginile scrise. Trebuie sa arunci mult ca sa realizezi o opera. Cosul de gunoi merge mana in mana cu progresele. Dar intr-o zi, povestea a inceput sa curga ca un parau de munte. E un proiect nebunesc, stiu. Am stiut-o de la bun inceput, si mi-am pus toata ratiunea in slujba acestei nebunii.

Strabatand secolele este o saga spectaculoasa, in care Noam isi cauta iubita – pe Noura – in diferite epoci si civilizatii. Sunt dragostea si cautarea iubirii o posibila definitie a umanitatii sau o posibila solutie – care il ajuta pe fiecare individ sa devina mai bun ?

Cred ca dragostea rezolva multe probleme. Daca relatiile intre oameni, grupuri, popoare ar fi guvernate de iubire, nu ar mai exista crime si razboaie. Dar noi ne ridicam arareori la inaltimea iubirii. Iubirea este exigenta. Noi asteptam ceva de la iubire, dar de fapt ea cere ceva de la noi : sa renuntam la egoism, sa ne consacram celuilalt, sa punem fericirea persoanei iubite mai presus de fericirea noastra.

In romanul meu, Noam si Noura se iubesc, dar se iubesc prost, in contratimp. Ei nu se afla niciodata impreuna in aceeasi etapa a povestii lor. Fug unul de altul tot atat pe cat se cauta. Se adora si se detesta patimas. Si atunci incearca sa iubeasca in alta parte…

Soare intunecat, cel de-al treilea volum al ciclului, este o calatorie in Egiptul faraonilor, o civilizatie despre care avem multe surse istoriografice. Dar al doilea volum, Poarta cerului, ne transporta in Mesopotamia — o civilizatie despre care stim foarte putine. Cat de importanta este documentarea in procesul scrierii acestor romane?

Ma documentez mult, serios, ca si cum m-as pregati sa-mi dau diploma. Pentru a descrie neoliticul, in Paradisuri pierdute, am recurs la lucrari de paleoistorie, dar si la cartile de etnologie care studiaza societati din prezent care nu cunosc inca scrierea. Pentru al doilea volum, Poarta cerului, care se petrece in Mesopotamia, am profitat de lucrari recente, pentru ca, paradoxal, cea mai veche civilizatie care avea o scriere a inceput sa fie studiata din anii 50 ai secolului trecut, cand sapaturile din Irak au scos la iveala tablite de lut ars pline de informatii pretioase. Egiptul, desigur, a facut obiectul studiilor istorice inca din perioada romantica, iar bibliografia este foarte bogata, poate prea bogata… Pentru fiecare epoca, recurg la ajutorul specialistilor, care imi raspund la intrebari si citesc apoi manuscrisul. Chiar daca scriu fictiune si ma bazez pe imaginatie, toate detaliile istorice sunt exacte.

De ce credeti ca a disparut civilizatia egipteana ? Putem trage invataminte din asta?

Civilizatia egipteana este o paranteza de trei mii de ani, o oaza istorica si geografica. Nici o alta civilizatie nu a durat atat, si ar fi putut sa mai supravietuiasca daca nu ar fi fost distrusa de forte exterioare. Cu toate acestea, ea avea ceva care o rodea din interior, ca un vierme intr-un fruct: era o civilizatie intoarsa spre trecut. Se raporta mereu la origini. Astfel ea refuza progresul si nu valoriza inovatia. De altfel, in limba egipeana veche nu exista termenul a inventa, ci doar a gasi, ceea ce arata ca, in mentalitatea egipteana, nu poti crea, nu poti descoperi decat ceea ce exista deja. Din cauza acestui imobilism programatic, aceasta civilizatie nu s-a dezvoltat tehnic, spre deosebire de vecinii sai, care au avut arme perfectionate si au cucerit-o.

Ce invataminte putem trage ? Trecutul trebuie cunoscut, dar nu trebuie sa il luam drept etalon. E mai bine sa concepem timpul linear pentru a progresa, nu ciclic, dupa modelul succesiunii anotimpurilor.

Care a fost primul dumneavoastra contact cu civilizatia egipteana ?

Egiptul m-a impresionat de la o varsta frageda. In copilarie, mergeam adesea la birou la tatal meu, care conducea Scoala de kinetoterapie din cadrul Facultatii de Medicina din Lyon. Acolo se gasea o fascinanta colectie de mumii, sarcofage deschise, sarcofage inchise, bandaje, bijuterii, si o extraordinara colectie de instrumente medicale din toate epocile istorice. Doar de curand am facut legatura cu faptul ca am facut din Noam un vindecator si un scrib. Cred ca francezii sunt pasionati de Egipt inca de pe vremea lui Napoleon si Champollion pentru ca reprezinta un model anti-cartezian si cultiva misterul. Avem nevoie sa contabalansam rationalismul nostru exacerbat. Egiptul este un oximoron: combina ceea ce vor separa filozofia greaca si gandirea evreiasca. In Egiptul antic, totul este legat. Viata si moartea: fiinta fizica exista si dupa moarte. Oamenii si animalele: zeii sunt pe jumatate oameni si pe jumatate animale. Masculinul si femininul: Nilul este hermafrodit, puternic ca un barbat, hranitor ca o femeie ! Pe scurt, Egiptul opune categoriilor rationale poezia.

Strabatand secolele se citeste cu sufletul la gura, povestea e alerta si captivanta. Ar putea fi ecranizata cu usurinta. Ce parere aveti ?

Am fost deja contactat pentru un serie inspirata din aceste romane. Le-am multumit celor care au venit cu propunerea, dar i-am rugat sa astepte pana termin tot ciclul. Stiu foarte bine cum se petrec lucrurile in domeniul audiovizual: imi vor pune o suta de intrebari pe zi si nu as mai avea timp de scris… Toate la timpul lor. Dar seria are, intr-adevar, toate elementele unui spectacol fascinant: personaje diverse, puternice, decoruri originale, dialog, secvente memorabile, rasturnari de situatie. Si ar fi ceva ce nu s-a mai facut niciodata!

Stim deja ca urmatorul volum se va petrece in Grecia antica. Teatrul este marea dumneavoastra iubire. Vom face cunostinta acolo cu marea dramaturgie greceasca?

Desigur! La Atena Noam va asista pentru prima oara la o reprezentatie teatrala. Va fi uluit! Pana in acel moment, nu intalnise decat barzi, poeti ratacitori care recitau mistere sau epopei. Aici va descoperi personaje interpretate de actori diferiti, decoruri, muzica, dans. Relatarea inlocuita de actiune! In greaca, de altfel, drama inseamna actiune.

Mai mult, Noam va adora tragedia, aceasta viziune asupra existentei care nu opune binele si raul, pec el bun si cel rau, ci doua conceptii ale binelui, pe Antigona care sustine ratiunile inimii si pe Creon care apara ratiunile de stat.

Scrieti cu disciplina unui atlet, dar si cu sensibilitatea unui mare romantic. De unde aveti aceasta imensa energie ? Cine/ce va sustine ?

Parintii mei erau amandoi atleti: mama, campioaa nationala la sprint, tata, campion universitar la box. De la ei am mostenit gustul provocarilor si mentalitatea potrivit careia trebuie sa te depasesti mai degraba pe tine insuti decat pe ceilalti. Si tot ce fac, fac cu bucurie. Cred ca de aici si energia mea. Bucuria sporeste puterea de a intreprinde si de a realiza: faci mai mult si mai bine. Savurez fiecare moment al procesului scrierii: si cand caut, si cand gasesc, si cand ma intorc si reiau, si cand corectez, si cand tai si arunc. In loc sa-mi spun Nu esti in stare de nimic, imi spun Bravo, ai facut atatea greseli si ai pierdut atata timp, incat o sa-ti iasa bine.

De fiecare data cand ploua, imi aduc aminte de povestirea O frumoasa zi cu ploaie din volumul Cea mai frumoasa carte din lume… De unde vine optimisul dumneavoastra ? De la parinti ? Cum de vi-l pastrati, fiind in acelasi timp perfectionist ?

Cred ca sa fii in viata este un dar, poate pentru ca am pierdut fiinte dragi de tinere. Sa faci ceea ce-ti place este alt dar, pentru ca iti poti folosi calitatile. Si sa-ti perfectionezi aceste calitati prin munca este alt dar. Iar nerabdarea cititorilor si spectatorilor care asteapta lucruri noi de la mine imi da aripi…

Sunteti foarte iubit in Romania, unde ati venit adesea, in ciuda programului dumneavoastra incarcat, Ce va place aici?

Umorul extraordinar si ireverentios, in spatele caruia se ascunde o mare sensibilitate.

Citește în continuare