Skip to content

Interviu Ruben Östlund, regizorul Triangle of Sadness, Palme d’Or la Cannes 2022. „Ma intereseaza modul in care reactionam atunci cand suntem privilegiati.” Filmul este o spumoasa satira despre ipocrizie, lacomie si putere, cu influenceri, miliardari in jacuzzi si foarte multa sampanie.

Triunghiul tristetii / Triangle of Sadness este o spumoasa satira despre ipocrizie, lacomie si putere, regizata Ruben Östlund, regizorul The Square si Force Majeure.

Filmul ein cinematografe din 11 noiembrie si va spune o poveste cu influenceri, miliardari in jacuzzi si foarte multa sampanie, care a castigat Palme d’Or la Cannes 2022, avandu-i in distributie pe Woody Harrelson, Harris Dickinson, Charlbi Dean si Zlatko Burić

Prin amabilitatea distribuitorului in Romania al acestui film, Independenta Film, va prezentam un interviu cu regizorul Ruben Östlund, al carui precedent film – The Square – a fost nominalizat la Oscar si a fost si el castigator al marelui premiu la Cannes in 2017;

Sa incepem cu titlul: ce inseamna „Triunghiul tristetii” la ce se refera?

Este un termen folosit in industria frumusetii. O prietena a stat langa un chirurg plastician la o petrecere si, dupa o privire rapida la fata ei, acesta a spus: „Oh, aveti un triunghi de tristete destul de adanc tristete… dar pot rezolva asta cu Botox in 15 minute”.

Se referea la un rid dintre sprancene. In limba suedeza se numeste „rid de necaz” si sugereaza ca ai avut multe lupte in viata. Am crezut ca spune ceva despre obsesia epocii noastre cu privire la aspectul fizic si ca bunastarea interioara este, in unele privinte, secundara.

FORCE MAJEURE a avut loc intr-o statiune de schi, iar THE SQUARE in lumea artei contemporane. De ce ati decis sa plasati TRIANGLE OF SADNESS in lumea modei?

Am facut cateva cercetari in lumea modei in 2018, cand am colaborat cu prietenul meu Per Andersson si am dezvoltat o mica linie de imbracaminte pentru brandul sau suedez de imbracaminte pentru barbati Velour. Am obtinut, de asemenea, o perspectiva detaliata din interior asupra industriei prin intermediul partenerei mele, Sina, care este fotograf de moda. Cand ne-am intalnit, mi-a povestit multe despre marketingul strategiile de marketing ale diferitelor branduri de moda si, de asemenea, despre conditiile de munca pentru modele. De exemplu, un model masculin castiga, in general, doar o treime din ceea ce castiga un model feminin.

M-am gandit ca ar fi interesant sa analizam aceste diferente prin intermediul personajelor principale, pe nume Carl si Yaya.

Cand am inceput sa ma documentez pentru film, multe modele masculine mi-au spus ca deseori sunt nevoiti sa treaca pe langa barbatii homosexuali puternici din industrie care vor sa se culce cu ei, uneori cu promisiunea unei relatii mai bune, o cariera de succes mai mare. In unele privinte, a fi model masculin oglindeste ceea ce trebuie sa infrunte femeile intr-un mediu patriarchal, intr-o societate patriarhala.

Asadar, va intereseaza modul in care frumusetea are valoare economica, fie in lumea modei, fie in lumea „normala”?

Da. Aceasta a fost ideea initiala. Aspectul nostru este unul dintre lucrurile fundamentale cu care trebuie sa ne confruntam ca fiinte umane. Felul in care aratam afecteaza fiecare intalnire sociala. Faptul ca aspectul joaca un rol atat de important in societate este ceva de o inegalitate universala, dar, pe de alta parte, poti fi nascut frumos, indiferent de unde vii, iar aceasta frumusete poate fi folosita pentru a urca pe scara socio-economica intr-o societate bazata pe clase.

O gluma des intalnita intre modelele feminine este ca atunci cand cariera de model se termina, ele se pot casatori intotdeauna cu barbati bogati, sa devina sotii trofeu – lucru care nu este cu adevarat posibil pentru modelele masculine.

 Folositi din nou perspectiva sociologica ca o modalitate de a dezbate o idee intr-un film

La fel ca in toate filmele mele, punctul meu de plecare este sa privesc oamenii, comportamentul uman. Multe dintre scenele din TRIANGLE OF SADNESS au o legatura cu un studiu sociologic sau cu o anecdota pe care o consider ca evidentiaza ceva din punct de vedere al comportamentului.

Exista un studiu care mi s-a parut a fi extrem de interesant: oamenii de stiinta care au urmarit zebrele in savana africana incercau sa-si dea seama de ce blana lor este alb-negru atunci cand traiesc in savana. Nu ar fi nu ar fi mai bine daca blana lor ar fi la fel de galbena ca nisipul din savana?

Studierea zebrelor individuale s-a dovedit aproape imposibila, deoarece dispareau in turma. Asa ca a fost pulverizat un punct rosu pe o zebra, ceea ce a facilitat urmarirea ei.

Cu toate acestea, punctul rosu a facut-o sa iasa in evidenta si a fost instant observata de lei. Oamenii de stiinta si-au dat seama rapid ca modelul alb-negru nu inseamna sa se ascunda in mediul inconjurator, ci mai degraba de a se ascunde in turma.

Apoi au facut o paralela cu noi, oamenii, si au aratat ceva fascinant despre industria modei. Noi ne folosim hainele pentru a incerca sa ne ascundem in grupul social caruia ii apartinem, suntem conectati. Hainele noastre sunt camuflajul nostru. Ganditi-vadoar  la grijile pe care le avem atunci cand mergem la o petrecere eleganta de seara; chiar nu vrem sa fim nici overdressed dar nici sa nu ne incadram la standardul evenimentului.

Daca gresim, ne simtim expusi. Din punct de vedere economic, este foarte logic ca marcile de moda creeaza mereu colectii noi. Trebuie sa ne schimbam hainele mai des si sa consumam mai mult. Nu intamplator am numit linia de moda pe care am creat-o pentru Velour „Burghezia discreta”. Una dintre piese a fost „Smokingul Lumière”, pe care l-am numit astfel in semn de omagiu pentru cinematograful din Cannes, unde am primit premiul Palme d’Or pentru „THE SQUARE” in 2017.

Puteti purta smochingul ca un fel de camuflaj in randul clasei de mijloc educate. In smochingul Lumière, te poti ascunde in turma de la Cannes foarte eficient.

Abordati, de asemenea, probleme legate de rolurile de gen si de comportament, in primul rand cu Carl si Yaya, atunci cand se cearta despre cine ar trebui sa plateasca pentru cina la inceputul filmului.

Scena de la restaurant este inspirata de propria mea experienta cu Sina. Aproape de inceputul relatiei noastre, am vrut sa o impresionez pe si am invitat-o la Cannes. Am platit nota de plata pentru cina la prima, a doua si a treia seara si apoi m-am gandit: „La naiba, trebuie sa iau taurul de coarne si sa am o discutie despre asta. Imi place prea mult de ea ca sa ma conformez rolurilor din societate in care barbatul plateste intotdeauna nota de plata”. Ce vedeti in film este ceea ce s-a intamplat intre noi: cearta a avut loc in liftul lui Martinez; ea imi baga bancnota de 50 de euro in camasa, iar eu m-am speriat si am tipat; eu stand intr-o camera singur, gandindu-ma: „Acum am distrus aceasta relatie” si apoi discutia sincera pe care am avut-o cand s-a intors in sfarsit.

Noi eram in sfarsit pregatiti sa ne expunem, sa ne facem vulnerabili si sa ne apropiem mai mult ca rezultat.

Ce ati vrut sa aratati prin punerea lui Carl si a lui Yaya pe un super iaht?

Stiam ca vreau ca ultima parte a filmului sa se desfasoare pe o insula pustie, asa ca iahtul a fost o modalitate dde a ajunge acolo si de a aduce cateva personaje interesante in acelasi context: cuplul model, niste miliardari si o femeie de serviciu.

Pe insula, cand se dovedeste ca femeia de serviciu stie sa pescuiasca si sa faca un foc, vechea ierarhie este intoarsa cu susul in jos.

Am inteles ca mama dumneavoastra a fost comunista? Ce fel de valori v-a insuflat in anii de formare?

Este inca comunista. A fost invatatoare la scoala primara. Si pictorita, ca atare, a fost o mama foarte incurajatoare. Metoda ei era, in esenta, sa te sustina si sa spuna: „Wow, e minunat!” Nu conta ce desenam, era fantastic.

Cred ca m-a ajutat sa am incredere in mine atunci cand fac creatii artistice. Am crescut pe o mica insula numita Styrsö, pe o insula din coasta de vest a Suediei, si nu multi de pe insula au avut aceleasi politici de stanga ca si parintii mei. Mama avea carti de Marx si Lenin, iar cand veneau prietenii pe la noi, intorceam cartile lui Lenin, astfel incat coloanele sa fie ascunse. Am inteles ca erau controversate in ochii celorlalti.

Ati decis sa faceti capitanul navei in TRIANGLE SADNESS un marxist…

As spune ca este un idealist, un alcoolic si un marxist. In oricare ordine vrei. Am avut o idee ca capitanul ar trebui sa gazduiasca cina capitanului, o masa cu sapte feluri de mancare in aceeasi seara in care se apropie o furtuna. Pasagerii au rau de mare, iar capitanul se imbata atat de tare, incat… incepe sa citeasca din „Manifestul comunist” peste sistemul de difuzoare in timp ce oaspetii vomita. Capitanul trebuia sa fie un idealist, un alcoolic si un marxist pentru ca acest sa fie posibil.

Scenele in care sotia lui Dimitriy si ceilalti vomita copios in timpul marii inalte este, presupun, un mod de a se razbuna pentru bogatia lor obscena?

Da, dar am vrut, de asemenea, sa fie si punctul de cotitura; punctul in care spectatorii sa simta ca au suferit destul si sa si sa vrea sa fie salvati.

Ce parere aveti despre ultra-bogati?

Ma intereseaza modul in care reactionam atunci cand suntem rasfatati. Pentru ca de exemplu, atunci cand zbor la clasa business, ma comport diferit decat atunci cand zbor la clasa economica. Stau acolo si citesc mai incet si beau mai incet, in timp ce privesc pasagerii care se indreapta spre clasa economica. Este aproape imposibil sa nu fii afectat de privilegii.

Vreti sa spuneti ca este in natura umana ca cei super-bogati sa se comporte intr-un mod privilegiat si rasfatat?

Eu cred ca oamenii bogati sunt draguti. Oamenii de succes sunt adesea cu aptitudini foarte bune din punct de vedere social, altfel nu ar fi avut atat de mult succes. Exista un mit in vigoare conform caruia persoanele de success si bogatii sunt oribili, dar este o prejudecata care generalizeaza. Mi-am doritca dulcele cuplu englezesc batran sa fie cel mai simpatic. Sunt draguti si respectuosi fata de toata lumea – se intampla doar ca au facut bani din armament. Probabil ca este o descriere mai exacta a modului in care arata lumea.

Cele trei filme ale dumneavoastra FORCE MAJEURE, THE SQUARE si TRIANGLE OF SADNESS pot fi vazute ca pe o trilogie care exploreaza masculinitatea in timpurile moderne?

Da, am inceput sa ma gandesc la acest lucru atunci cand scriam TRIUNGHIUL TRISTETII. Toti barbatii din aceste filme sunt incearca sa se confrunte cu cine ar trebui sa fie si cu ceea ce se asteapta de la ei. Apoi sunt pusi intr-o capcana pentru a vedea cum se comporta. Pentru mine, aceste trei filme au fost o modalitate de a ma provoca: ce as face daca as avea de-a face cu asta?

In momentul in care raspunsul pare usor, atunci nu mai este atat de interesant. Dar daca este greu, atunci sunt interesat.

Citește în continuare