Cunoscuta publicului romanesc pentru spectacolele sale de comedie, Ioana State debuteaza in actorie, cu un rol intr-o comedie care va avea premiera in 2026.
 „In pielea mea” marcheaza debutul in lungmetraj al regizorului Paul Decu, dar si prima experienta cinematografica importanta a Ioanei si actorilor George Vatavu, Alexandra Raduta, Azaleea Necula si Vlad Gherman. Din distributie mai fac parte: Sergiu Costache, Oana Gherman, George Tanase, Ioana Ginghina si multi altii.

Personajul pe care-l interpreteaza in film, Georgiana, e o fata „autentica” si „dintr-o bucata”. Partenerul ei, Gigi (interpretat de George Vatavu), accepta provocarea de a fi „in pielea ei” si implicit de a face „schimb de roluri” pentru un weekend, in urma unei provocari puse la cale la un gratar cu prietenii (Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, George Tanase, Alexandra Raduta si Vlad Gherman).
Comedia „In pielea mea” intra in cinematografe din 10 februarie, fiind distribuita in Romania de T.R.I.B.E. Films.

Intre timp, Ioana isi continua munca pentru „Spitale Publice din Bani Privati” si alte proiecte ale Fundatiei Metropolis pe care le sustine cu foarte multa pasiune si implicare.

Aflam cateva detalii despre mesajele filmului „In pielea mea” cu care Ioana rezoneaza, dar si despre proiectul ei de suflet si motivatia cea mai importanta din cariera.

Daca ar fi sa alegi un moment sau o tema din filmul „In pielea mea” pe care sa o dezvolti intr-o gluma de trei minute pentru stand-up, care ar fi aceea?

Tot filmul in sine e o tema care poate fi abordata usor, in ce priveste discutiile despre diferentele dintre femei si barbati. Ce e greu pentru femei, ce e greu pentru barbati.
Eu nu m-am plans niciodata ca e greu sa fii femeie. Am fost foarte des intrebata in interviuri cum ma simt eu ca femeie intr-o lume a barbatilor, considerand ca daca sunt mai multi barbati care fac stand-up, ar fi o lume a barbatilor. Eu nu am simtit diferenta asta. Intr-adevar, am simtit ca oamenilor ii se pare cool ca o fata sa faca stand-up, dar asta a venit tocmai prin prisma faptului ca au fost intotdeauna mai multi barbati care au facut asta.
Nu-i vina barbatilor ca nu au fost mai multe femei care sa vrea sa faca chestia asta. Intotdeauna scena e libera, oricui vrea sa se manifeste artistic, indiferent de domeniu.

Din acest punct de vedere, putem spune ca filmul contribuie la un tip de mesaj care darama niste stereotipuri?

Mesajul e legat de faptul ca fix generalizarea asta, cu pozitionarea asta comparativa sau chiar pe picior de razboi de tipul „femei versus. barbati” este gresita. Mi se pare ca atat barbatii, cat si femeile au greutatile lor. Nu mi se pare corecta nici clasificarea de tipul „asta este munca de barbati”, „aceea este munca de femei”. Si cred ca totul tine de cum ne raportam la oameni, nu de cum ne impartim in tabere.
In opinia mea, filmul aduce un mesaj de egalitate, cat se poate de simplu, si vorbeste si despre cat de important e sa intelegem si ca fiecare cuplu are ritmul lui.
Sunt unele cupluri in care barbatul sau femeia face anumite lucruri pentru ca asa simte, si nu pentru ca asa trebuie si scrie la carte. Nu e o regula ca barbatul trebuie sa sparga lemne si femeia sa spele vase sau sa stea cu copilul si sa pregateasca mancarea. Cred ca oamenii s-au educat destul de mult in directia asta. Nu prea mai functioneaza lucrurile astea „pe vechi”. Poate doar la oamenii care tin foarte mult sa-ti diferentieze rolurile asa, foarte de moda veche, care considera ca asta e o „traditie”. Desi nu e. Suntem activi, cred, sper, noi cei din noile generatii, care privim lucrurile diferit si… simtim un pic diferit.

Tu esti extrem de activa, ai spectacole, filmari, dar contribui si la sustinerea unor proiecte caritabile si cauze umanitare. Care este proiectul cel mai apropiat sufletului tau in prezent?

Sunt bucuroasa ca am inceput construirea primei clinici de psihiatrie pediatrica a Bucurestiului, in cadrul Spitalului „Prof. Dr Alexandru Obregia”.
E un proiect putin spus de suflet, e cel mai ambitios si cel mai greu proiect al organizatiei noastre, pentru ca noi pana acum doar am renovat sectii intregi la multe spitale din tara, dar de data asta construim de la zero un spital care sa fie etalon la nivel national si international – asta ne dorim de la acest spital, daca tot il facem sa fie asa cum trebuie si sa vina in sprijinul copiilor si al tinerilor, al adolescentilor care au probleme psihice. E mare nevoie de asta. Medici extraordinari avem deja, dar din pacate lipsa unor spatii conforme pentru terapii, pentru internare si pentru tratamentele potrivite ingreuneaza procesul de vindecare, nu poti sa stai cu gratii la geamuri  intre patru pereti scorojiti… nu e tocmai un mediu in care sa gasesti vindecarea. Noi ne dorim ca pacientii sa nu mai fie internati in cladirea aia veche de 100 de ani, claie peste gramada, cu sase paturi intr-un salon si asa mai departe. Si ne implicam total.
 Atat oamenii cat si companiile pot contribui la demersul nostru si pot sustine aceasta initiativa, pentru ca noi avem mai multe mecanisme de donare: varianta prin SMS, unde se pot dona 2 sau 4 sau 10 euro, partea de redirectionare a impozitului pe venit in cazul persoanelor angajate, iar companiile pot redirectiona din impozitul pe profit. Cu cei 20% din impozitul pe profit care ar merge la stat, daca ajung catre oricare organizatie, se pot face lucruri bune. De multe ori ONG-urile au dovedit ca sunt mai eficiente decat statul, in anumite domenii.
In rest, tot anul acesta, in 2025, am lansat inca o ramura a ONG-ului nostru, un proiect important, creat sa ajute pacientii cu afectiuni grave care nu stiu incotro sa o apuce cand au o problema, se numeste Navicare si implica o divizie de navigatori medicali. Apeland la acest program, dupa ce completeaza un formular online, pacientii primesc indrumare la ce medic sa mearga, au parte de sprijin personalizat, informational, administrativ si emotional.
Este un serviciu gratuit. Pentru ca noi sa sustinem constant acesti specialisti care sa lucreze in cadrul proiectului, avem nevoie de fonduri si avem si pentru acest proiect o linie dedicata de SMS – 8835 –  la care oricine poate trimite textul „ajutor” si cu 5 euro pe luna, poate sustine aceasta initiativa.

Ce te motiveaza cel mai mult in meseria ta si in activitatile tale?

Ma motiveaza bucuria pe care simt ca reusesc sa o aduc oamenilor, ori prin arta, prin comedie, ori prin partea de charity, cand reusesc sa ajut oamenii sa isi rezolve probleme de sanatate, sa aiba o viata mai buna.

Anul asta, in 2025, am reusit sa strang bani pentru o familie careia i-a ars casa, acum casa e refacuta si cei cinci copii sunt bine. Cand ma implic in astfel de campanii, simt ca pot contribui la o schimbare in bine.

Sunt multe lucruri care ma fac sa simt ca n-am trait degeaba pe pamant, efectiv. Adica in fiecare an, daca e sa trag linie, pot sa zic: „pai stai, ca am reusit aia, am reusit aia, am reusit aia”. Si e o mare bucurie sa reusesti sa faci lucruri si pentru altii, nu doar pentru tine, chiar simti ca meriti ce ti se intampla bun, ca si dai inapoi din ceea ce vine catre tine, nu ai cum sa nu te declari fericit sau multumit cu viata ta cand atingi lucrurile astea.

Si simti altfel recunostinta.

Crezi in puterea comediei si a artei sau a culturii, in general, de a schimba lumea”? Ce poate schimba comedia, in primul rand, in fiecare?

Starea de spirit, in primul rand. Ma impresioneaza vorbele oamenilor cu care apuc sa stau de vorba dupa vreo show, fiindca multi spun: „Mi-ai facut ziua mai buna, n-am mai ras de mult asa, abia astept sa vin sa te mai vad.” Simti ca tu ai avut un impact asupra acelui om si ca ai reusit sa-i ridici nivelul de serotonina cumva. Si atunci simti ca esti cumva inzestrat. Ca si asta e o arta pana la urma. Sa poti sa schimbi starea de spirit a unui om. Si daca joci intr-un film, serial sau spectacol de drama si spectatorul a fost emotionat, si daca joci intr-o comedie si spectatorul pleaca vesel. E o chestie pe care nu o poate face oricine. Uneori simti ca ai superputeri, esti si mai motivat sa continui ceea ce faci, dupa ce cineva vine la tine si spune ca i-ai facut ziua mai buna.