Skip to content

Iris, primul concert in noua formula in Centrul Istoric al Capitalei!

 Legendara trupă rock Iris va urca pe scenă în noua formulă pentru prima oară în București,  la deschiderea unui nou pub în Centrul Vechi al Capitalei, situat chiar în piața Sf. Anton, vineri 13 septembrie, începând cu ora 21.00. Veteranii formației rock vor fi protagoniștii unei atmosfere incendiare și de neuitat ce nu trebuie ratată.

 
Formația Iris a suferit câteva modificări în ultimul an. După plecarea lui Cristi Minculescu, solistul trupei a fost Toni Șeicărescu, însă la sfârșitul lunii iunie formula s-a schimbat din nou, locul acestuia fiind luat de tânărul Rafael,  ei ducând astfel mai departe cei 36 de ani de activitate ai trupei.
 

 
Astfel, rockerii vor da la Anton Pub startul concertelor în noua formulă, făcând să răsune câteva din mega-hiturile lor precum “Cine mă strigă în noapte”, “Trenul fără Naș”, “Pe ape”, “Strada ta”, “Tot zbor”, “Baby”, “Somn bizar”, “Mirage”, “De vei pleca, ”Să nu crezi nimic“ sau ”Ultimul mic dejun al lui Bon“ sau ”Casino“.
 

 
Anton Pub este singurul pub din Piața Sfîntul Anton, unica piață din Centrul Vechi, străjuită de Biserica Domnească Sf. Anton, Curtea Veche și Hanul lui Manuc. În acest decor cu rădăcini adînci în istoria Bucureștiului și a neamului românesc, Anton Pub oferă o viziune modernă, arty, pentru ceea ce înseamnă un loc de relaxare și distracție, un spațiu ideal pentru a servi băuturi sau a lua masa, precum și un club atent amenajat pentru a organiza petreceri de neuitat.
 
Anton Pub, al patrulea membru al familiei Club A, alături de Club Antiqum și Panic! Club, vizează la fel ca și frații săi o clientelă aleasă, cu spirit intelectul, atrasă de muzică de calitate și de evenimente artistice de toate categoriile, fie că este vorba de carte, literatură, pictură, teatru sau film. Este un loc în care mai demult se cînta live, pe nișe de jazz, blues sau rock, și acest fapt se va regăsi și în atmosfera pubului, chiar dacă muzica va fi mult mai variată și potrivită serilor de dans.
 
Design-ul este nonconformist, cu accente postmoderne, pereții sunt decorați cu opere de artă conceptuală și picturi cu influențe avangardiste sau neoexpresioniste, ceea ce produce un efect de relaxare îmbogățit de calitatea spațiului înconjurător, la care se adaugă oferta variată de băuturi, cocktailuri, specialități pe bază de cafea sau meniul variat al bucătăriei. Mai mult, aparteneța Anton Pub la familia Club A este reflectată în mod special prin prețuri, oferta fiind potrivită oricărui tip de buzunar.
 
IRIS și noua voce, Rafael, au repetat deja toate piesele vechi, cît și piesele de pe viitorul album, așa că spectacolul de la ANTON PUB va și unul de poveste. Va asteptam la concert in Anton Pub din Bucuresti.
 

Citește în continuare