Skip to content

Jeremy Irons va prezida juriul celei de-a 70-a editii a Festivalului International de Film de la Berlin

Unul dintre cele mai asteptate festivaluri de film din lume, alaturi de cel de la Venetia si Cannes, este Festivalul International de Film de la Berlin ajuns la cea de-a 70-a editie si se va desfasura anul acesta intre 20 februarie si 1 martie 2020, avandul ca presedinte al juriului pe Jeremy Irons.

Jeremy Irons, in varsta de 71 de ani, a declarat ca se simte onorat  si foarte fericit sa preia rolul de presedinte al juriului

„Cu sentimente de mare placere şi onoare incredibila imi asum rolul de presedinte al juriului international pentru Berlinala 2020, un festival pe care l-am admirat atat de mult timp si la care mi-a placut intotdeauna sa particip”, a declarat Jeremy Irons.

Actorul a fost invitat pentru prima data la Berlinala in anul 2011. El a avut rolul principal in filmul “Margin Call” al lui J.C.Chandor, selectat atunci in competitie. In 2013 a revenit cu “Night Train to Lisabon” al lui Bille August, care a fost prezentat in afara competitiei.

Jeremy Irons a fost recompensat cu numeroase premii de-a lungul carierei. In 1991 primit un Glob de Aur si un trofeu Oscar, pentru Cel mai bun actor, pentru rolul Claus von Buelow din filmul „Misterul familiei Von Bulow/ Reversal of Fortune” regizat de Barbet Schroeder

Jeremy Irons este actor de teatru, film si televiziune. Recunoasterea sa internationala a venit in 1981, odata cu rolul din serialul “Brideshead Revisited” si  cel din “Iubita locotenentului francez”, regizat de Karel Reisz, in care a jucat alaturi de Meryl Streep.

Inainte de lansarea carierei cinematografice, el a jucat in spectacole la Londra, pe West End, iar ca membru al Royal Shakespeare Company a ramas fidel scenei. In 1984 a debutat pe Broadway, in “The Real Thing” al lui Tom Stoppard si a primit un premiu Tony pentru acest rol.

A lucrat cu regizori renumiti – David Lynch (“Inland Empire”, 2006), Ridley Scott (“Kingdom of Heaven”, 2005), Volker Schlondorff (“Swann in Love”, 1984), Louis Malle (‘Damage”, 1992) sau Bernardo Bertolucci (“Stealing Beauty”, 1996).

S-a remarcat in multe alte filme, precum: “Casa spiritelor”, “Lolita”, “Callas Forever”, “Negutatorul din Venetia”, “Regatul Cerului”, „Panica pe Wall Street” si in serialul de televiziune “Familia Borgia”. Cea mai recenta productie tv a sa este serialul “Watchmen” de la HBO.

Romania e de foarte multi ani una dintre tarile vedeta la Berlinala gratie filmelor care au luat aici numeroase premii

Filmele romanesti au avut succes la public si au fost appreciate de critica de specialitate, fie ca au fost nominalizate la Ursul de Aur, “Comedia fantastica” (1975, r. Ion-Popescu Gopo), “Patul conjugal” (1993, r. Mircea Danieluc) sau castigatoare in cadrul aceluiasi festival “Pas in doi” – Ursul de Agrint (1985, r. Dan Pita), “Un cartus de Kent si un pachet de cafea” – scurt metraj – Ursul de Aur (2014, r. Cristi Puiu), “O zi buna de plaja” – scurt metraj – Ursul de Aur (2008, r. Bogdan Mustata), “Eu cand vreau sa fluier, fluier” – Ursul de Argint (2010, r. Florin Serban), “Pozitia copilului” – Ursul de Aur (2013, r. Calin Peter Netzer), “Aferim!” – Ursul de Argint (2015, r. Radu Jude) si “Tocuh Me Not” – Ursul de Aur (2018, r. Adina Pintilie).

Citește în continuare