Skip to content

Actrita Kate Hudson lanseaza Talk About Love, primul single din cariera muzicala. Va fi urmat de un album la finalul anului. Anterior, a mai cantat in filmul „Nine” si serialul „Glee”.

Dupa aproape trei decenii de actorie, Kate Hudson isi intoarce atentia catre o alta pasiune din viata ei si lanseaza single-ul de debut „Talk About Love”.

Cantecul care oscileaza intre stilurile pop-rock si dance a fost scris impreuna cu logodnicul actritei, cantaretul si chitaristul Danny Fujikawa, si Linda Perry, solista si compozitoarea trupei 4 Non Blondes.

„Talk About Love” face parte dintr-un album deja inregistrat pe care Hudson il va lansa spre finalul acestui an.

In varsta de 44 de ani, Hudson este recunoscuta pentru filmul “Almost Famous” care i-a adus nominalizari pentru cele mai importante premii din Hollywood: Oscar, Globurile de Aur, Critic’s Choice Awards, BAFTA si Screen Actors Guild Awards. La mai bine de 20 de ani de la lansarea peliculei, Kate a declarat ca anul 2024 este momentul potrivit pentru a lansa in sfarsit muzica, dupa ce a asteptat atat de mult timp.

Relatia ei cu muzica a inceput inca din copilarie, fiind fiica cantaretului Bill Hudson si a actritei Goldie Hawn. Tatal ei a fost solistul trupei The Hudson Brothers pe care a format-o alaturi de fratii lui in anii 1960. 

Pe Kate o stiti din filme precum „How To Lose a Guy in 10 Days”, „Glass Onion” dar si-a mai etalat anterior talentul muzical in in filmul Nine (2009) cu melodia “Cinema Italiano” care a fost nominalizata la Globurile de Aur si pe parcursul a cinci episoade din serialul muzical „Glee”, intre 2012 si 2013.

Hudson a cantat, de asemenea, o interpretare doo-wop a piesei „7 Rings” a Arianei Grande intr-un episod din 2022 al emisiunii „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”. Criticii de specialitate au fost impresionati de fiecare data de abilitatile ei vocale si s-au intrebat daca se va aventura pana la urma in industria muzicala. Raspunsul il puteti asculta mai jos in single-ul „Talk About Love”.

Hudson a explicat intr-un comunicat de presa ca si-a dorit ca primul ei single sa fie „ceva delicios si sexy si toate lucrurile in care cred”.

“In viata ai un singur single de debut. Si am vrut sa fie ceva delicios si sexy si toate lucrurile in care cred. Am vrut sa fie deschis si sa incerce, sa caute si sa gaseasca ceva puternic. Dar am vrut, de asemenea, ca muzica sa fie rock, pop, muzica dance si chiar si un pic din discurile alternative pe care le iubesc. A fost mult de pus intr-un singur cantec, dar, din fericire, am avut niste oameni minunati care au lucrat cu mine. Si astfel, iata-ne aici!”, a declarat Hudson despre debutul ei muzical intr-un comunicat de presa.

Artista nu este semnata la o casa de discuri, a lucrat ca artist independent cu producatorul Johan Carlsson si Fujikawa pentru a-si gasi un stil muzical care sa i se potriveasca. Colaborarea cu ei s-a transformat intr-un album pe care il va lansa in curand.

Inaintea debutului muzical, Hudson a postat pe Instagram un videoclip cu ea inregistrand noul cantec in studio, in timp ce vorbea despre faptul ca trebuie sa ramana autentica in muzica pe care o creeaza: “De cand am inceput sa locuiesc singura in casa, am avut intotdeauna o camera numai pentru pianul meu. Si am fost prinsa scriind si marturisindu-mi viata in cantece inca de cand eram copil. Dar, stiti, totul se reduce intotdeauna la moment si la capacitatea de a te asigura ca poti fi acolo pentru muzica pe care o creezi. Si asta a fost foarte important pentru mine. Sa vina dintr-un loc autentic din mine si sa fie centrat. Asa ca, in cele din urma, pentru mine, acel moment este acum.”

Spre deosebire de alti actori din Hollywood, Kate Hudson nu obisnuieste sa filmeze mai mult de 1-2 productii pe an, fiind preocupata sa-si creasca familia —  are trei copiii facuti cu muzicieni: Chris Robinson, solistul Black Crowes, Matt Bellamy, solistul Muse si cu actualul logodnic, Danny Fujikawa. 

In plus, este fondatoare a brandului de fitness Fabletics pe care il promoveaza intens si a brandului de vodka King St. Vodka. A scris doua carti de lifestyle: Pretty Happy: Healthy Ways to Love Your Body (2016) si Pretty Fun: Creating and Celebrating a Lifetime of Tradition (2017) si a lansat un podcast, Sibling Revelry, alaturi de fratele ei, Oliver.

Mai jos puteti asculta o alta inregistrare cu Hudson de pe coloana sonora a filmului Nine.

Citește în continuare