Skip to content

La Damburi Fest

Noile tendințe în materie de festivaluri sunt rezultanta expansiunii artelor, a creativității și a dorinței de a antrena un public cât mai mare în cadrul unor activități dintre cele mai diverse,  desfășurate într-un cadru cât mai nonconformist. În acest scenariu dorește să se înscrie și festivalul independent „La Dâmburi”, ce va avea loc în perioada 25-26 iulie, în Satu Mare. 
 
Festivalul „La Dâmburi” este structurat pe mai multe seturi de activități, astfel, pe parcursul celor două zile de festival, vă invităm să luați parte la:
 
King of the Hills – Live music contest. Ne propunem să promovăm tinerele talente din domeniul muzical. Astfel, cel mai talentat artist din cadrul concursului va primi un premiu în valoare de 200$.  
 
Streetball Contest. Tinerii sătmăreni sunt provocați la socializare prin mișcare, în cadrul unei competiții de Streetball @La Dâmburi, în data de 26 iulie. Evenimentul va cuprinde și un concurs pe echipe – 3 vs. 3 – dar și un concurs individual – aruncări de 3 puncte. 
 
Reprezentații de artă stradală. Evenimentul va aduce în Satu Mare o serie de artiști stradali  – grafferi – precum și un artist de space painting.  Aceștia vor avea ca sarcină să se exprime creativ asupra unei teme precum multiculturalismul, cultura sau tineretul.
 
Concerte. Scopul principal al acestei secțiuni a festivalului este divertismentul, dar și promovarea tinerelor talente locale. Astfel, pregătim 2 zile de concerte care să aducă La Dâmburi cât mai mulți tineri, prieteni ai muzicii Rock, Reggae, Punk și Electro.  
 
În data de 25 Iulie avem un Line-up mai light cu Soft Rock și Reggae, astfel, îi vom urmări pe: The Amsterdams / Pistol cu Capse / We Singing Colors / One Lion (Live band) / Straight up.
 
Iar în 26 Iulie vor concerta trupe de Rock, Metal, Punk și Surf Rock pe scena La Dâmburi. Trupele prezente sunt: The Idoru / Dots / Grave for Sale / Flare / Untold Faith / Blackhoney.
 
Vă invităm să luați parte și la cele două afterparty-uri, organizate în fiecare dintre cele două seri, unde vor întreține atmosfera DJ recunoscuți la nivel local, regional sau național, cum ar fi Vlad Bretan, MadLiquid, DJ Sauce și alții.

Citește în continuare

Grimus live @ Papa la Şoni Vama Veche

 Anul acesta Papa la Şoni Vama Veche împlineşte 10 ani de activitate gastro-eco-etno-cultural-muzicală, iar primul eveniment al verii va fi un concert al prietenilor de la Grimus. Când spui Transilvania,…

Citeste mai mult