Skip to content

La Familia, super show la UNTOLD Festival

La Familia a urcat pe scena de la UNTOLD Festival pentru prima data de cand trupa s-a reunit. Hituri precum “Probleme de familie”, dar si piese de pe noul album au bucurat fanii veniti sa ii vada pe artistii lor preferati la unul dintre cele mai mari evenimente din Romania, Best Major European Festival – Untold.

“Recunosc, am avut amandoi emotii inainte de a urca pe scena de la Untold. Dar cand am vazut marea aia de oameni care striga La Familia, sutele de telefoane aprinse atunci cand am cantat ‘Probleme de familie’, pe cei din primul rand care stiau toate versurile, uneori mai bine decat mine, steagurile tricolore ridicate in aer la ‘American Dream” Am rasuflat usurat, m-am simtit ca acasa, desi eram la 500 de km de ea. As fi ipocrit sa spun ca La Familia a facut un show tare, mai degraba spun ca La Familia si toti cei care au simtit ca noi si au fost alaturi de noi in seara aia au facut un show tare”, a spus Puya.

“A fost seara in care Balta Alba a fost pe scena, adica noi si Macanache, iar Clujul a fost la inaltime. Desi era sa imi rup piciorul, am fost cel mai fericit si am cautat sa fiu la inaltimea publicului”, a mai spus Sisu.

Pe langa momentele unice traite pe scena, Puya a avut ocazia si sa il intalneasca personal pe unul dintre rapperi pe care ii admira, copil fiind: Jeru The Damaja.

“Unul dintre artistii pe care ii pandeam cand eram pusti sa il vad la 2 noaptea la YO MTV RAPS cu mana pe butonul rec de la telecomanda video-ului Jeru The Damaja a facut warm up ul inainte de intrarea noastra. Cand a terminat, l-am oprit si I am zis: ‘Salut! Te stiu din anii 90 de la MTV RAPS, eu sunt pustiul ala din cealalta parte a televizorului’. A ras si mi a strans mana’, a mai adaugat Puya.

La 11 ani de la lansarea ultimului album lansat sub titulatura „La Familia”, trupa bucuresteana de hip-hop vine cu noul album Codul bunelor maniere.

„La Familia” s-a format ca trupa in 1996. Cei doi membri Dragos „Puya” Gardescu si Tudor Sisu, au avut o ascensiune rapida, cucerind publicul din Romania prin atitudine si stilul lor original de a face muzica. Albume ca „Nicaieri nu-i ca acasa”, „Bine ai venit in paradis” sau „Familiarizeaza-te” le-au adus aprecierea fanilor si criticilor de gen, „La Familia” devenind un punct de referinta in Hip-Hop-ul romanesc. De curand, La Familia a lansat single-ul Portret de politician featuring Rashid, impreuna cu videoclip oficial, piesa inclusa pe albumul Codul bunelor maniere.

La 20 de ani de la aparitia oficiala a trupei, odata cu lansarea primului album in anul 1997, Baieti de cartier, La Familia se alatura grupului Global Records. Dupa vestea ca Sisu si Puya vor canta din nou impreuna, cei doi anunta noua colaborare cu Global Records pe partea de management, imagine si booking.

Voi i-ati vazut live la Untold?

Citește în continuare