Skip to content

De Ziua Mondiala a Bunatatii, Lady Gaga a lansat un documentar despre sanatatea mintala care poate fi urmarit gratuit online. „Am inceput sa imi fac rau singura de la varsta de 11 de ani”, spune artista.

Devenita unul dintre cei mai activi lideri ai noii generatii in special cand vine vorba de sanatea mintala, Lady Gaga a lansat un documentar de 30 de minute in care vorbeste cu specialisti americani despre „The Power of Kindness”, puterea pe care o are bunatatea in crearea unei stari de bine si a unui echilibru emotional.

Artista care se afla zilele acestea in turneul de promovare al filmului „House of Gucci” a ales o zi simbolica pentru lansarea documentarului pe care l-a produs prin Fundatia Born This Way pe care o conduce alaturi de mama ei. Filmul care poate fi urmarit mai jos, gratuit, a fost lansat de Ziua Mondiala a Bunatatii, pe 13 noiembrie.

Construit sub forma unei terapii de grup, Gaga incepe documentarul spunand ca nu se pozitioneaza ca un mentor si nici ca un psiholog profesionist. In schimb, artista considera ca este important sa impartaseasca o parte din ritualurile pe care le-a invatat, mai ales ca obisnuia sa isi faca singura rau inca de la varsta de 11 ani: „M-am luptat cu faptul ca mi-am facut singura rau de la varsta de 11 ani. Iar in zilele cand mi-e greu sa fiu buna cu mine insumi, imi indrept atentia spre comportamente si abilitati pe care le am.”

Alaturi de Gaga mai apar 11 tineri inspirationali care au lucrat alaturi de Fundatia Born This Way si Dr. Alfiee Breland-Noble, expert in sanatatea mintala.

„Nu sunt un terapeut, nu sunt doctor, nu sunt o autoritate in sanatatea mintala.Vreau sa stiti ca aveti un prieten in mine. Si eu am fost, sunt si voi fi mereu in propria calatorie cand vine vorba de sanatatea mintala. E important sa-mi onorez acest drum atat al meu cat si prin povestile altora. Cand vine vorba de sanatatea emotionala, cred ca bunatatea e esentiala”, a spus artista.

In documentar, Gaga povesteste cum „in unele zile, ma trezesc si ma asigur ca ma spal pe dinti, intru la dus, imi pieptan parul, ma imbrac si fac fiecare lucru foarte constient, incerc sa fiu prezenta si sa am atentia pe actiunile pe care le fac pentru a ramane prezenta si constienta tot timpul. Inclusiv faptul ca imi mut atentia pe modul in care pun fiecare soseta si ma asigur ca vor fi sosete-perechi. Pentru mine inseamna ca desi nu reusesc sa simt ca ma iubesc in fiecare zi, am grija sa ma ingrijesc intr-un mod plin de iubire si compasiune fata de mine insumi.”

In ultimul an, a lansat o carte despre sanatatea mintala prin „Channeling Kindness” si a aparut in emisiunea Printului Harry si a lui Oprah despre sanatate emotionala.

Cartea lansata tot prin intermediul fundatiei Born This Way include povesti ale unor tineri care au avut de infruntat acte de bullying, au trecut peste stigmatul asociat sanatatii mentale si au pornit importante miscari si campanii sociale. Lady Gaga a descris proiectul ca o colectie de acte de bunatate zilnice care inspira si ofera speranta fiecaruia dintre noi. “Daca aceste povestiri inspira un singur act de bunatate, atunci ne-am implinit misiunea. Nu putem face asta singuri, iar cartea aceasta arata ca nu suntem singuri.” a declarat artista. 

Pe plan profesional, Lady Gaga promoveaza intens filmul „House of Gucci” care va intra in cinematografe pe 24 noiembrie. Recent, a lansat un album de muzica jazz cu Tony Bennett si un material cu remixuri pentru a celebra 10 ani de la aparitia discului „Born This Way”.

Zilele trecute a avut o aparitie spectaculoasa la premiera mondiala a filmului „House of Gucci” unde joaca rolul principal al Patriziei Reggiani care a fost condamnata la inchisoare pentru ca a angajat criminali sa-i omoare fostul sot, pe Maurizio Gucci, mostenitorul imperiului Gucci. Filmul regizat de Ridley Scott ii mai are in distributie pe Adam Driver in rolul lui Maurizio Gucci, Al Pacino, Jeremy Irons, Salma Hayek, Jack Huston si Jared Leto. In prezent, artista se afla in Europa unde tocmai a lansat filmul in Milano acolo unde povestea familiei Gucci are o insemnatate mult mai mare, fiind unul dintre cele mai mari scandaluri ale anilor ’90.

Pe plan muzical, Lady Gaga a lansat in luna septembrie al doilea album de jazz impreuna cu Tony Bennett. Materialul numeste „Love for sale”, a debutat pe locul 8 in topul Billboard 200 si il puteti asculta mai jos. Este ultimul album inregistrat de Tony Bennett care marcheaza si retragerea acestuia din industria muzicala. Ajuns la varsta de 95 de ani, albumul Bennett a intrat in Cartea Recordurilor drept cea mai varstnica persoana care a lansat un album cu inregistrari noi. 

Fiind unul dintre putinii artisti care abordeaza si promoveaza concomitent doua stiluri muzicale complet diferite, Gaga a sarbatorit recent 10 ani de la lansarea albumului „Born This Way” printr-un material cu 6 coveruri realizate de Kylie Minogue, Big Freedia, Benn Platt, Years & Years, Orvill Peck si The Highwomen.

Citește în continuare

Interviu. Cecilia Felmeri, regizor „Spirala”: „Am inceput cu scurtmetrajele, unde am tot testat diferite lucruri, si abia apoi am avut proiectul de lungmetraj cu care am aplicat pentru finantare. Totul a fost un proces pas cu pas de invatare si cand m-am simtit pregatita, atunci am scris proiectul.”

„Spirala” este debutul in lungmetraj al regizoarei clujene Cecilia Felmeri, cu Bogdan Dumitrache, Alexandra Borbély si Diána Magdolna Kiss in distributie. Filmul este o drama psihologica intensa despre dificultatea de a lasa in urma…

Citeste mai mult