Lana Del Rey a lansat piesa „White Feather Hawk Tail Deer Hunter” dedicata casniciei sale si anunta noul album „Stove”. Single-ul a fost compus impreuna cu sotul si cumnatii ei, marcand cea mai personala directie muzicala de pana acum.

Lana Del Rey a lansat piesa „White Feather Hawk Tail Deer Hunter”, primul single oficial de pe viitorul sau album intitulat „Stove”.
Artista si-a anuntat fanii prin intermediul retelelor de socializare ca aceasta este melodia ei preferata de pe noul disc, dezvaluind totodata ca a finalizat deja si filmarile pentru videoclipul aferent. Productia piesei este semnata de Jack Antonoff, vechiul sau colaborator si creatorul unora dintre cele mai mari hituri din ultimii ani — pentru Sabrina Carpenter si Taylor Swift —, si include aranjamente de corzi spectaculoase realizate de Drew Erickson.
Compozitia este rezultatul unei colaborari inedite in familie, versurile fiind scrise de Lana Del Rey impreuna cu sotul ei, Jeremy Dufrene, sora sa, Chuck Grant, si cumnatul Jason Pickens.
In noua melodie, solista abordeaza teme precum devotamentul absolut si sentimentul de „voodoo” din cadrul casniciei sale, comparand intalnirea cu partenerul ei cu o sageata care i-a strapuns inima. Versurile subliniaza o conexiune profunda, artista cantand despre faptul ca sotul ei este „in maduva oaselor” sale si despre cum s-a indragostit pe parcursul unei veri petrecute impreuna.
Melodia pare sa fie o dedicatie directa pentru Jeremy Dufrene, capitanul de hidroglisor din Louisiana specializat in tururi cu aligatori, cu care cantareata s-a casatorit in toamna anului 2024. Cei doi s-au intalnit pentru prima data in 2019, insa relatia lor a devenit publica si s-a oficializat mult mai tarziu, licenta de casatorie fiind eliberata in septembrie 2024.
Lansarea acestui single marcheaza sfarsitul unei perioade lungi de incertitudine privind directia muzicala a artistei, care anuntase initial ca pregateste un album country.

Desi titlul initial al proiectului a fost „Lasso”, urmat de „The Right Person Will Stay”, piesa „White Feather Hawk Tail Deer Hunter” pastreaza stilul de balada retro care a consacrat-o pe Lana, fara sa faca trecerea definitiva catre sonoritatile country traditionale.
Intarzierea noului disc a fost cauzata de procesul laborios de imprimare a variantelor pe vinil, care necesita un timp de asteptare de aproximativ trei luni dupa finalizarea masterizarii pieselor.
De altfel, intregul istoric al lansarii acestui album este unul sinuos, data initiala de aparitie fiind programata pentru septembrie 2024, inainte de a fi mutata succesiv pentru mai 2025 si ulterior pentru ianuarie 2026. In prezent, Lana Del Rey estimeaza ca intreg materialul discografic va fi disponibil in aproximativ trei luni si jumatate, luand in calcul si cele doua saptamani suplimentare necesare pentru distributia fizica a vinilurilor.
Succesul acestui nou demers muzical vine dupa ce albumul sau din 2023, „Did You Know That There’s a Tunnel Under Ocean Blvd”, a debutat pe pozitia a treia in clasamentul Billboard 200. Asa cum a obisnuit, discul este autobiografic si reflecta schimbarile majore din viata sa privata, in special ideea vietii domestice — o abordare specifica muzicii country.
Lana Del Rey (Elizabeth Grant) a devenit cunoscuta la inceputul anilor 2010, prin stilul ei boem cu influente retro si o linie melodica mult mai lenta fata de ce era pe piata muzicala in acea vreme.
A debutat in 2012 cu albumul „Born to Die”, un succes international care cuprinde piesele „Summertime Sadness”, „Blue Jeans” si „Born to Die”, clasate in primele pozitii ale topurilor mondiale.
Del Rey s-a aventurat si in lumea filmului, scriind si jucand in scurtmetrajul muzical „Tropico” si a lansat „Young and Beautiful” ca single principalul pentru drama romantica „The Great Gatsby” (2013).
In perioada 2013-2014, a revitalizat moda festivalurilor reusind sa aduca din nou in tendinte celebrele coronite de flori purtate pe cap in anii ’70.
S-a reinventat cu fiecare lansare, indepartandu-se de muzica pop si trecand la un soft rock apreciat de specialistii din industria muzicala.
In 2019, Del Rey a lansat single-urile „Doin’ Time ” si „ Don’t Call Me Angel ” – o colaborare cu Ariana Grande si Miley Cyrus pentru coloana sonora a filmului „Charlie’s Angels” (2019).
„Stove” va fi al zecelea album din cariera.