Skip to content

LEMN – filmul despre taierile ilegale din padurile Romaniei – va avea premiera internationala pe 23 martie, la Festivalul de film documentar de la Copenhaga

Semnat de Monica Lazurean-Gorgan, Michaela Kirst si Ebba Sinzinger, documentarul prezinta fenomenul taierilor ilegale si al comertului cu lemn din Romania, Peru, Rusia si China. Pelicula va avea premiera internationala pe 23 martie 2020, in cadrul Festivalului International de Film Documentar Copenhaga, unul dintre cele mai importante festivaluri de profil din Europa, care se va desfasura intre 18 si 29 martie. 

Lungmetrajul „Lemn”/„Wood” urmareste investigatiile realizate cu ajutorul camerei ascunse si initiate de Alexander Von Bismarck – unul dintre urmasii lui Otto Von Bismarck si actualul director al organizatiei non-guvernamentale Environmental Investigation Agency – si echipa acestuia, urmand traseul lemnului din padure pana la companii importante din intreaga lume, pentru a documenta modul in care acestea produc si vand lemn taiat ilegal.

Documentarul trage un semnal de alarma asupra legislatiei deficitare in privinta protejarii padurilor, precum si asupra impactului pe care defrisarile masive le au asupra mediului.

Regizoarea si producatoarea Monica Lazurean-Gorgan a realizat acum 10 ani un scurtmetraj pe tema taierilor abuzive si ilegale de lemn si tot ea a fost cea care a semnalat insistent in urma cu aproximativ sapte ani ONG-ului american Environmental Investigation Agency (EIA) problema exploatarii ilegale a padurilor, unde metodele mafiei merg mana in mana cu marile afaceri. Prin intermediul acestui proiect documentar, Alexander von Bismarck a venit prima oara in Romania, iar Monica a participat activ la documentarea activistilor de mediu de la EIA, filmand alaturi de echipele din Austria si Germania, dorind sa inteleaga intregul proces al taierilor de lemn.

Alexander von Bismarck a inceput acest documentar deoarece in Romania exista cea mai mare intindere de padure cu valoare unica in lume si cea mai grava problema legata de taierile contrar legii.

In fiecare an, 20 de milioane de metri cubi de cherestea sunt taiate clandestin din padurile din Romania. O investigatie realizata cu camera ascunsa de catre EIA in Romania, prin care se arata cum o companie austriaca accepta sa cumpere lemn de provenienta ilegala, a fost prezentata in cadrul unei conferinte de presa la Bucuresti, in 2015, urmata de proteste ample ale societatii civile in mai multe orase din tara.

„Lemn” va putea fi vizionat in aceasta vara in cateva proiectii speciale in Romania, iar lansarea filmului in cinematografe va fi anuntata in cursul lunilor viitoare.

Filmul prezinta, de asemenea, cum padurile din regiunile sarace ale Europei si pana in Asia si America de Sud sunt defrisate necorespunzator, iar oamenii corupti castiga sume imense de bani din productia ilicitara de cherestea.

 „Doar o rasuflare”, documentarul de lungmetraj in regia Monicai Lazurean-Gorgan, a fost premiat la Festivalul International de Film Sarajevo in 2016 cu Premiul pentru Cel mai bun film documentar.

De asemenea, pentru acest film regizoarea a primit premiul Gopo pentru Cel mai bun film documentar romanesc in 2017, premiul pentru Cel mai bun film documentar la LET’S CEE Film Festival din Austria in 2017 si premiul pentru Cel mai bun film documentar romanesc in cadrul Festivalului International de Film Documentar ASTRA de la Sibiu in 2016.

Filmul prezinta sapte ani din viata familiei Sicrea, cu provocarile si incercarile prin care trec Dobrin, sotia lui, Lia, si cei trei copii ai lor. Dobrin spera sa se intample o minune care sa o faca pe fiica lui cea mica sa se ridice din scaunul cu rotile si sa poata sa mearga.

Monica Lazurean-Gorgan a regizat documentarele de lungmetraj „Doar o rasuflare”, „Dacii liberi” si „Lemn” si a produs, co-produs sau a fost producator delegat pentru mai multe lungmetraje de fictiune si documentare – „Acasa”, „Chuck Norris vs. Communism”, „Domestic”, „Colivia” , „Timebox”-care au fost selectate si premiate la cele mai importante festivaluri de film internationale.

Michaela Kirst este regizoare de film documentar si producatoare din Germania, iar ultimul ei film „Between the lines” a fost difuzat pe mai multe canale TV europene.

A studiat Istoria, psihologia si limba germana la Universitatea din Koln si regia la New York Film Academy si in 2008 a co-regizat documentarul observational „Jesus loves you”. Impreuna cu Robert Cibis si Lilian Franck a produs serialele documentare „Disgustingly Healthy” si „The Crusade Against Evil”, iar in prezent lucreaza frecvent cu televiziuni precum ARTE si ZDF.

Ebba Sinzinger este producatoare in Austria. Are in portofoliu filme precum „Pianomania” (2009), „Refugee Lullaby” (2019) sau „Boomerang” (2018).

Citește în continuare