Skip to content

Liber la Iarba

liber-la-iarba-macheta

Celor care prefera sa ramana sambata in Bucuresti le recomandam o iesire la iarba verde in Parcul Cismigiu. Free Act Communication organizeaza „Liber la Iarba”, un loc in care gasesti muzica, performance & happening, bike trial, expozitie de arta contemporana, atelier de creatie Ad Hoc, atelier handmade si carti la liber.

Te invitam sambata, 18 iulie, incepand cu ora 12.00, la Cetate in Cismigiu, sa aruncam impreuna vechile aviziere care ne interziceau accesul pe iarba!

Te asteapta o zi plina de cultura urbana ce se va incheia noaptea tarziu cu afterparty tematic la Fabrica, sustinut de Nigels intr-o formula de jamset.

Vor mixa Mindhacker & Pantany, Killavolt, Anitzirc si DJ Sebastian Kayn.

Marius Vancea iti va provoca imaginatia cu un performance spectaculos pictand “la fata locului”o panza de 8 pe 2 metri.

Nona Serbanescu “va paste” pe peluza din fata cetatii o turma de oi reciclate in ceea ce se numeste Project Oaia.

Asociatia Fabrica de Peisaj a pregatit impreuna cu Facultatea de Hoticultura si Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara – Bucuresti doua proiecte de arhitectura peisagistica: GARDA si “Cismigiul in detaliu”, menite sa atraga atentia asupra pericolului de a pierde monumentele Cismigiului. Fundatia Ratiu va ofera posibilitatea lecturii in aer liber alaturi de Biblioteca Metropolitana, iar fetele de la atelierele de handmade te vor invata cum sa iti faci singur/a cercei!

Momentul de suspans maxim este reprezentat de o demonstratie de bike trial oferita de FreeRider.ro. Celor pentru care statul pe iarba nu e suficient, le-am pregatit un spatiu de interactivitate plastica in cadrul caruia se vor putea manifesta artistic

Cristi Seusan & Special Guests vor construi o instalatie, spatiu unde doritorii vor avea parte de o sedinta foto.

Finalul acestui demers il veti afla numai seara dupa ora 22.00 la Club Fabrica, ascultand muzica trupei Nigels, unde lucrarile publicului vor face parte dintr-un imens colaj, iar cei pozati isi pot vedea portretele.

UPDATE:

Si mai multe surprize la “Liber la iarba”!

Proiectului “Liber la iarba” i se alatura RFB, Galeria Draft One, Bimus, Fundatia Ratiu, trupa de teatru Real Time si DJ-ul Ciubuc.

Romanian Fashion Bloggers vin in Cismigiu cu proiectul RFB Creative Party. Pregatiti-va de lectia de fashion alaturi de designeri si make-up artisti! Cauta standul RFB si vei invata sa iti faci singur hainute si accesorii!

Atelier Pinhole Photography te va aduce mai aproape de ceea ce inseamna de fapt fotografia. Vei avea parte de o experienta unica alaturi de cei de la Galeria Draft One.

Bimus va va urmari cu camera video pentru un nou episod din Videolog.

Fundatia Ratiu aduce “Bucurestiul cu legenda”, demers in care vor pune la dispozitia trecatorilor o harta de mari dimensiuni pe care vei putea „consemna” intamplari fericite din viata ta bucuresteana.

Trupa de teatru formata din Marilena Ivan, Irina Bucescu, Bogdan Iuca, Andrei Morariu, va provoaca la Real Time Composition, teatru interactiv in aer liber.

Line-up-ului i se adauga DJ Ciubuc, care va mixa techno minimal deep house.

Vino sambata la ora 12.00 in Cismigiu la Cetate si vei avea parte de o zi speciala cu muzica, arta contemporana, happening, moda, teatru, lectura, bike trial, fotografie, arhitectura si multe alte surprize placute!

Citește în continuare