Skip to content

Corul Madrigal anunta primul concert pentru bebelusi de pana la un an si femei insarcinate. Spectacolul este bazat pe studiile recente cu privire la efectului muzicii asupra mamelor si nou-nascutilor.

Corul National de Camera „Madrigal – Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan va sustine in curand primul concert dedicat celor mai mici spectatori – bebelusilor (0-12 luni) si femeilor insarcinate. 

Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internationale a Copilului si are loc sambata, 3 iunie 2023, incepand cu orele 11:00, la Circul Metropolitan Bucuresti (Aleea Circului 15).  

Bazat pe studii aprofundate cu privire la efectului muzicii asupra copiilor intre 0 si 12 luni, precum si asupra femeilor insarcinate, concertul ofera parintilor ocazia sa cante alaturi de Corul Madrigal melodii cu efecte benefice asupra celor mici. 

Organizatorii au ales special cantece care stimuleaza limbajul, abilitatile de ascultare si memorie, capteaza atentia bebelusului, il invita la joaca, sau il linistesc si il pregatesc pentru somn.

Concertul, dirijat de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Madrigal, face parte dintr-un proiect mai amplu, realizat in colaborare cu pianista si muzicoterapeuta Angelica Postu, presedinta Asociatiei Romane de Muzicoterapie, specialist muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charité din Berlin, doctoranda a Universitatii de Arte din Berlin, subiectul cercetarii ei fiind muzicoterapia.

In programul „Madrigal for Babies” se regasesc lucrari precum „Somewhere Over the Rainbow”, „Greensleeves”, „Moon River”, „Cantec de leagan” si alte piese recomandate pentru o buna dezvoltare a bebelusilor. 

Cercetarile in domeniul muzicoterapiei arata cum fredonatul muzicii contribuie la cresterea starii de bine, atat a bebelusului cat si a parintelui. Fie ca este vorba de cantat sau ascultat impreuna cu cel mic, muzica recomandata de muzicoterapeut are efect de calmare, de reglare a emotiilor si de conectare intre parinte si copil.

La crearea unei atmosferei blande, va contribui si punerea in scena a evenimentului, cu un design de lumini colorate, proiectii simple si elemente de percutie, adecvate pentru copii. De asemenea, spatii separate pentru alaptarea si schimbarea bebelusilor vor sta la dispozitia spectatorilor. 

Regia evenimentului este semnata de Emil Pantelimon, design-ul de lumini apartine lui Alin Popa, iar Dorin Popovici creeaza proiectiile video.

Proiectul se inscrie in programul aniversar „MADRIGAL 60” care marcheaza cei 60 de ani de activitate neintrerupta ai grupului. Programul include o serie ampla de peste 30 de evenimente speciale, ce se desfasoara pe tot parcursul anului 2023. 

Biletele la eveniment pot fi achizitionate online, pe platforma Bilete.ro

Citește în continuare