Skip to content

Marius Constantinescu, despre cartea Luminitei Constantinescu „Va place opera?”: “Cred in opera si in povestea de dragoste cu ea, cu acest element al capitularii imediate si al unui veritabil “coupe de foudre”.

In urma cu cateva zile Editura nemira a lansat cartea „Va place opera?” de Luminita Constantinescu, o istorie a operei romane prin interpreții ei.

Luminita Constantinescu a fost unul dintre cei mai important promotori romani ai muzicii de Opera. A fost redactor la Radiodifuziunea Romana si redactor-sef adjunct si producător la Televiziunea Română. A semnat în presă și la radio reportaje, cronici muzicale, interviuri și anchete. A realizat concerte cu public, filme artistice, cicluri radiofonice promovand unele dintre cele mai importante voci de opera din Romania (Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Angela Gheorghiu, Leontina Vaduva, Iolanda Marculescu, Ruxandra Donose, Nicolae Herlea, Serban Tassian )

Un fragment din cartea “Va place opera?” poate fi citit aici

Cartea “Va place opera?” este o aparitie postuma si e un document care pastreaza memoria acestor muzicieni pentru generatiile viitoare. Urban.ro a incercat sa intre in intimitatea realizarii acestei carti alaturi de Marius Constantinescu, fiul Luminitei Costantinescu, care este scriitor, eseist, realizator de programe culturale si, la fel ca parintii sai, un promotor al muzicii clasice. (tatal sau a fost baritonul Nicolae Constantinescu)

Cat de mult te-a influentat sa cresti intr-o familie in care muzica era prezenta 24 de ore din 24? Cu mama critic de muzica clasica si cu tata bariton.

A fost ca in orice alta familie. Si trebuie sa spun ca, desi profesiile amandurora s-au desfasurat, o buna parte din copilaria mea, cu mine de fata, fie in televiziune, pe platourile de filmare sau in grupul de montaj, fie la Opera, cu tata in culise sau in salile de repetitie, sa stii ca muzica nu venea atat de des, acasa, dupa noi.

Pentru ca, probabil, fiecare dintre ei, la un moment dat, simtea nevoia ca acasa sa fie doar acasa. Nu pot sa spun ca, in momentul in care se terminau repetitiile tatalui meu sau emisiunile mamei, ascultam in disperare muzica clasica si acasa. Ba dimpotriva, tata, sambata si duminica dimineata, pe o durata buna a copilariei mele, punea la magnetofon benzi cu muzica rock, cu muzica pop.

Desigur ca ascultam si foarte multa muzica clasica. De multe ori tata trebuia sa studieze roluri noi. Atunci evident ca il ascultam in primul rand pe el, lucrand pe partitura.

Dupa ce am mai crescut, eram cred in ultimele clase de liceu, tata si-a reluat acest obicei al auditiilor de weekend, sambata si duminica dimineata. Mai mult duminica, in care intr-adevar asculta dintr-o discoteca foarte bogata  – care s-a tot imbogatit – o integrala de opera, si doua ore, trei ore, statea, cu partitura in fata, si o dirija.

Asta era marea lui placere, timp in care mama in bucatarie pregatea ceva bun, iar eu eram la mine in camera.

Cartea aceasta care a iesit acum pe piata – Va place opera? – care cumva e titlul emisiunii mamei tale de la televiziunea nationala e ca o marturie peste ani.

Este titlul unei serii de concerte pe care mama a initiat-o in 1984. Concerte care aveau loc la Sala Radio, Studioul de Concerte al Radiodifuziunii. Sa tinem cont de faptul ca in momentul in care ea a inceput aceasta serie de concerte, vorbeam despre radio- televiziune, o institutie cu doua entitati cumva unite.

Ea a inceput aceasta serie in 1984 pe care a dus o fara intrerupere pana in 1994. Cred ca erau doua, poate chiar trei concerte pe an, in care fie erau omagiati marii maestri ai artei lirice de la acel moment, din generatiile trecute, fie erau prezentati publicului tineri si foarte tineri care in momentul acela aveau statutul de sperante de care se legau asteptarile melomanilor din Romania. Printre ei, astazi numele cele mai cunoscute de cantareti romani din strainatate, de la Leontina Vaduva si Angela Gheorghiu, pana la Alexandru Agache, pana la Ruxandra Donose.

Cartea era gata inainte de decesul mamei tale?

Cartea era gata inainte ca mama sa plece, intr-adevar. Ea a transcris interviurile pe care le-a facut de-a lungul anilor, fie pentru radio, fie pentru televiziune si exista si o prima editare. Eu am luat manuscrisul si am facut o selectie de nume, pentru ca initial erau mai multi. Discutand cu editura Nemira, am ajuns la concluzia ca, daca am fi lasat absolut toate numele, iesea o carte care depasea serios mii de pagini si ar fi fost mult mai anevoios si de citit si de pus in pagina. In plus, ar fi avut si un pret care s-ar fi apropiat de o limita inconfortabila pentru foarte multi dintre cititori. Mi-am asumat aceasta insarcinare foarte ingrata de a face o noua selectie si au ramas acesti 66 de protagonisti.

Printre ei este Leontina Vaduva, care are si cel mai extins capitol ca dimensiuni si care va fi punctul de plecare pentru o noua carte dedicata ei exclusiv care va purta semnatura mea. (n. red fragmentul dedicat Leontinei Vaduva, il gasiti aici)

Am citit fragmentul cu dedicat doamnei Leontina Vaduva si am remarcat generozitatea scrierii si a referintelor mamei tale. E absolut evident ca mama ta iubea totalmente Opera si ii iubea pe fiecare dintre muzicienii din carte.

Am spus si eu de mai multe ori in legatura cu aceasta carte ca este intr-adevar o carte declarativa, la nivelul unei iubiri care nu s-a stins sau nu s-a estompat niciodata. Mama a iubit opera ca nimeni alta, as putea spune. Cel putin la noi, in spatiul nostru romanesc.

Si, mai mult decat atat, si-a dorit sa propovaduiasca, daca pot sa spun asta, Opera in randul mai multor categorii de public.

La un moment dat a refuzat – si asta e o chestiune pe care am admirat o intotdeauna – sa se mai arate pe post, si asta cu niste ani buni inainte sa treaca prin niste incercari de sanatate foarte serioase. Dintr-o cochetarie absolut admirabila, a spus “Gata, este momentul sa se arate alte colege, mai tinere, mai frumoase, mai dezinvolte”.

A trecut in umbra, dar trecerea asta in umbra nu a insemnat in niciun fel ca a trecut in umbra si pasiunea ei pentru Opera si pentru cantareti de opera.

Sigur ca i-a iubit pe unii mai mult decat pe altii, iar Leontina Vaduva este unul dintre acesti cantareti. Asta nu doar pentru cariera minunata pe care a facut-o, ci si pentru omul de aur care este Leontina si care, cu niste ani buni in urma, a devenit pentru noi toti o familie. Este nasa noastra de cununie, este nasa fetitei noastre, este unul dintre acei oameni din cercul cel mai apropiat si cel mai cald pe care il avem in jur.

Privind cu mintea si cu experienta de acum, noi traim intr-un mediu in care e mai degraba vorba de ego-ul propriei persoane, oamenii isi doresc sa se afiseze cat mai mult si succesele sa fie ale lor si ale nimanui altcuiva, desi poate sunt rezultatul unei munci de echipa. Mama ta a avut inradacinat in caracterul dansei dorinta de a da mai departe, de a construi o platforma pentru ca oamenii astia care cantau dumnezeieste sa fie validati. De unde crezi ca a avut asta?

Din aceeasi iubire despre care vorbeam mai devreme.

Mai intai a fost iubirea pentru opera si pentru muzica in general, apoi faptul ca ea a avut intotdeauna acest suflet deschis, aceasta inima foarte vibranta vizavi de orice ce o emotiona.

Imi aduc aminte foarte bine ca mama a descoperit multi cantareti in deceniile trecute. Ei, cand facea o asemenea descoperire, nu se lasa pana cand nu ii aducea la televiziune sa fie vazuti. Se faceau pe vremea aceea asa numitele recitaluri de televiziune, in care erau filmate, in platourile din Dorobanti, patru cinci arii cu decoruri, cu regie. Erau prezentate in emisiuni de 30- 45 de minute. Ea nu avea liniste pana cand nu reusea sa realizeze un asemenea portret de televiziune pentru acei interpreti pe care ii aprecia foarte mult si de-a lungul timpului.

A dorit sa arate si un fel de universalitate a genului si faptul ca e atat de de pacat sa ne grabim sa judecam acest gen muzical intr-un unic fel si sa spunem ca e greu, ca nu ne place, pentru ca e o alta limba, pentru ca e artificial. Ea a luptat cu aceste prejudecati ale oamenilor din jurul ei si cred ca pe unele dintre ele chiar a reusit sa le darame pe termen lung.

Dar din perspectiva acestei dedicarii a domniei sale, dar si cu dragostea ta fata de muzica pentru ca ai crescut in acest mediu cu mama si tata din acelasi domeniu, simti o presiune acum, cand tu esti la randul tau cineva care este in inima evenimentelor de muzica clasica importante din Romania?

Absolut deloc, sa stii. Absolut deloc. Si nu am simtit aceasta presiune nici macar in perioada in care am lucrat cu mama cot la cot.

Ne gandim probabil, in primul rand la Festivalul International George Enescu.Trebuie sa spun ca primele mele prezentari la asemenea evenimente au fost cu mama in calitate de producator. Deci, deloc usor s-ar zice.

 Imi aduc aminte ca primul meu direct de televiziune, in anul 2000, a fost prezentarea concertului lui José Carreras, primul concert al lui Wozzeck, care era la Ateneu cu mama in calitate de producator. Si sigur ca aveam in primul rand presiunea de a fi eu la inaltimea asteptarilor mele. Intamplarea face ca atunci, la acest concert despre care iti vorbesc, nu am fost nici pe departe la acel nivel, ba dimpotriva. Si cu toate acestea, sa stii ca niciodata in lucrul meu cu mama direct nu am avut aceasta presiune.

Cred ca amandoi am inteles destul de repede faptul ca ea este cine, eu eram cel care eram si aveam feluri foarte diferite de a aborda actul profesional, de multe ori, mai ales la nivel de conceptie si de abordare a discutiei cu un muzician. Pentru ca, slava Domnului, am facut si eu niste sute bune de interviuri mari cu muzicieni.

O spun cu toata certitudinea, fiecare a apreciat diferentele dintre noi, pentru ca mama a avut intodeauna in abordarea muzicienilor un mod mult mai tandru, daca vrei mai colocvial, mai mai prietenos.

Pentru cine te cunoaste, tu esti gentlemanul perfect… Mereu super elegant, rafinat, atent la manière… Cat de mult ai luat asta de acasa? Pentru ca, banuiesc acasa ai invatat aceste lucruri.

Multumesc pentru cuvintele frumoase, sigur nu sunt perfect. Dar am luat cel mai mult de la tata in primul rand, care pentru mine ramane acest model al elegantei absolute si atemporale in toate cele care construiesc acest concept al elegantei.

Nu ma refer doar la vestimentatie, ci ma refer la un intreg set de atitudini de a fi in lume, dar si acasa, intre cei mai apropiati dintre oameni, de a avea aceasta preocupare pentru confortul celorlalti.

Am invatat ca nimic din ceea ce fac sa nu le provoace un rau celor din jur. Ba, daca se poate, sa le faca bine, sa le dea un soi de confort, de siguranta, de plus, de incredere. Sigur ca si mama a fost pentru mine un exemplu de eleganta si de frumoasa purtare a feminitatii. Probabil ca un exemplu pe care mai mult sau mai putin constient, l-am preluat dupa aceea in felul in care apreciez si ma bucur de feminitatea unei unei femei.

Din punctul de vedere al parintelui, pentru ca tu astazi esti tatal unei fetite minunate, Maria. Ma gandeam la sotia sotia ta, Ioana, cand descriai feminitatea inspirata de mama ta, are gratia si feminitatea si asezarea in sine pe care ai descris-o ca inspiratie de acasa. Daca te uiti putin inapoi, ce crezi ca au facut parintii tai cu tine de ti-au dat aceasta incredere? Sa mergi pe drumul tau.

Am sa spun foarte direct. Mi-au dat initial o mare libertate. Am fost intr-adevar acest copil care cumva a crescut in muzica dar niciodata vreunul dintre ei nu m-a manat de la spate sa ma duc intr-o zona sau alta in care ei erau.

Niciodata tata nu mi-a spus “Ce bine ar fi daca te-ai face cantaret”.

Niciodata mama nu mi-a spus “Ce bine ar fi daca te-ai face realizator de emisiuni culturale.

Pe de alta parte, am dat la un moment dat pe peste niste interviuri pe care le acordau amandoi prin anii 90, in care, la un moment dat, cred ca mama spunea ca si-ar dori sa urmez o cariera in journalism.

De asemeni, o alta forma de libertate a fost cand eu am simtit ca este mult prea multa muzica clasica in viata mea si m-am rupt aproape total de ea si m-am dus intr-o zona guvernata de alte armonii sonore. Din liceu, m-am dus foarte tare inspre zona de rock. Sunt si astazi un consumator de muzica de atat de multe feluri, incat de multe ori ii surprind chiar si pe cei mai apropiati pentru ca sunt multi care isi imagineaza ca eu traiesc si fredonez doar Mahler si Mozart in cap. Si este cum nu se poate mai fals.

Cert este ca in momentul in care eu m-am rupt total de muzica clasica, niciunul dintre ei nu a venit la mine sa faca apostolat pentru muzica si sa ma directioneze inapoi.

Cum faci sa dai mai departe asta pentru Maria?

Ne dam noi pe noi, parintii Mariei, la o parte asa cum suntem. Nu suntem eminamente diferiti acasa de cum suntem in targ.
Mie mi se pare teribil de obositor si de inutil sa pozezi intr-un anumit tip de personaj in afara casei, iar in barlogul tau sa fii cu totul altfel. Ca atare, ea ne vede pe noi acasa citind, vorbind, ascultand muzica, sugerandu-i intr-adevar lecturi, invitand-o sa ni se alature in diverse asemenea momente, dar fara sa fortam ceva.

Am respectat, cred, de cele mai multe ori pragurile ei, care cu siguranta sunt altele decat cele pe care le am eu, adult. Cand am vazut ca interesele ei se duc in alta parte, am lasat o sa mearga in alta parte, pentru ca sunt de parere ca,  daca pui cu forta precum intr-un curcan indopat inainte de Craciun, nu rezulta nimic neaparat bun pe termen lung. Ba dimpotriva, poate sa rezulte intr-un soi de respingere, mai devreme sau mai tarziu.

Ce le-ai spune parintilor sa le citeasca copiilor sau sa le puna muzica clasica, ca sa se apropie de aceasta zona?

Le-as recomanda sa inceapa mai intai cu ascultatul si abia mai apoi sa ajunga in paginile cartii, pentru ca, in general, cred ca relatia cu un gen atat de special, de particular, cum este o opera trebuie construita mai intai la prima mana cu muzica in sine si abia apoi cu produsele conexe muzicii carti, lecturi despre discutii si asa mai departe.

Eu as trimite, daca vrei, parintii cu copiii de la o anume varsta incolo direct in sala de spectacol, la Opera, rugandu ma sa aiba norocul sa prinda si un spectacol plauzibil din punct de vedere scenic.

Pentru ca e greu astazi si eu sunt primul care o spune sa primesti opera daca ea nu este credibila si daca nu ajunge sa te impresioneze nu doar la nivel de emotie audio, ci si video, o sa o primesti cu toate simturile deschise.

Si, foarte important, pentru familiile cu copii, sunt spectacolele care beneficiaza de subtitrare. Iti spun ca, de exemplu, copilul meu asta imi invoca de multe ori, atunci cand poate ca are o retinere vizavi de opera, faptul ca nu intelege ce se spune.

Si atunci subtitrarea, in cazul unei mari categorii de spectatori, este esentiala. Si daca poti sa vezi un spectacol minunat de la Metropolitan sau de la Covent Garden cu cei mai buni artisti si ai si beneficiul titlurilor, atunci, din punctul meu de vedere, cred ca poti incepe o relatie.

Si mai cred un lucru vizavi de opera: la un moment dat trebuie sa existe un declic, in care nu mai tii cont nici de faptul ca poate nu intelegi suta la suta din ceea ce s-a cantat. Forta intrinseca a muzicii si a spectacolului ajunge sa te ia pe sus. Eu cred in opera si in povestea de dragoste cu ea, cu acest element al capitularii imediate si al unui veritabil “coupe de foudre”.

Citește în continuare