Skip to content

Michael Bolton revine in Romania pentru doua concerte

Vara lui 2019 ne aduce inca o surpriza muzicala. La 6 ani de la concertul de pe scena Salii Palatului, Michael Bolton revine in Romania. Artistul va concerta pe 20 iulie in Cluj-Napoca, la BT Arena (Sala Polivalenta) si pe 22 iulie in Bucuresti, la Sala Palatului.

Ambele spectacole vor incepe la orele 20:00 si au preturi diferite in functie de oras si categorie. Mai multe despre bilete puteti gasi pe site-ul iabilet.ro.

Michael Bolton s-a nascut in New Haven, Statele Unite ale Americii si a inceput drumul in muzica in anii ’70 cand a infiintat o trupa de hard rock. Formatia Blackjack il insotea in turneu pe Ozzy Osbourne, insa Bolton nu a rezistat prea mult in aceasta formula, la inceputul anilor ’80 facand o schimbare de stil destul de radicala.

Inca din 1985-1987, Bolton a inceput sa se remarce drept un reprezentant al baladelor soft-rock, iar in 1989 a dat lovitura cu single-ul  “How Am I Suppose To Live Without You”, cantec care i-a adus recunoasterea internationala. Au urmat alte hituri precum  “A Love So Beautiful”, “Said I Loved You… But I Lied”, dar si “When a Man Loves a Woman”, cover cu care artistul a si castigat un Premiu Grammy.

Putina lume stie, insa, ca Michael Bolton este si un compozitor talentat, el colaborand de-a lungul timpului cu Lady Gaga, Barbara Streisand sau Cher. Ba mai mult, artistul a mai bifat si aparitii alaturi de Luciano Pavarotti, Placido Domingo sau Jose Carreras.

Cu peste 65 de milioane de albume vandute peste tot in lume, Bolton nu se opreste aici. Artistul si-a lansat cel mai recent album pe 8 februarie 2019, “A Symphony of Hits” reprezentand o compilatie a celor mai frumoase hituri, rearanjate sub indrumarea si cu participarea orchestrei West Australian Full Harmonic Orchestra.

Cu siguranta multe dintre hiturile Michael Bolton vor fi incluse in programul celor doua concerte din Romania: Cluj-Napoca pe 20 iulie si Bucuresti pe 22 iulie 2019.

Citește în continuare