Skip to content

MIDEM 2009: Viitorul industriei muzicale, cu J.Y. Park

Conversatia cu J.Y. Park de la MIDEM Net 2009 a fost de departe preferata mea de la acest festival! Ne-a lasat pe toti din sala cu gura cascata. Practic, ceea ce a povestit el referitor la Asia ca s-a intamplat in urma cu 10 ani se intampla in prezent la noi… Iar ceea ce a urmat la ei se va intampla cu siguranta in viitor in industria muzicala din Europa si SUA! Invit in special artistii si casele de discuri sa citeasca urmatorul articol, au foarte multe de invatat din el 🙂

Inainte sa va povestesc cum decurg lucrurile in industria muzicala asiatica, as dori sa va spun mai multe despre J.Y. Park: este din Korea, fost coregraf, artist, producator (a produs peste 31 de single-uri #1 si 25 de albume #1 in ASIA, a produs inclusiv pentru Will Smith si Cassie). A infiintat o scoala de artisti – JYP Entertainment, pentru care organizeaza castinguri in 9 tari (printre care Korea, SUA, China, Canada etc). La fiecare casting vin peste 4000 de aplicanti. Dupa fiecare preselectie sunt alese cate 100 potentiale viitoare staruri care semneaza un contract tip 360 si urmeaza cursurile scolii sale (are 3 sedii: Seoul, Beijing si New York). La scoala iau lectii de canto, de dans, de comportament, teatru, invata cel putin 2 limbi straine etc. Stau la scoala si invata 7 zile din 7, deoarece lunar dau niste teste in urma carora pot fi dati afara daca nu evolueaza. Doar 18 ‚elevi’ au absolvit cursurile sale in cei 10 ani, dintre care 13 au acum extrem de mare succes in Asia.

In 2000, cand conexiunea la Internet de mare viteza a crescut enorm in Asia, pirateria a cauzat ‘moartea’ cd-urilor: in maxim 2 ani au scazut vanzarile de CD-uri cu 90%, iar industria a trebuit sa se adapteze. Au oprit de tot producerea de cd-uri si s-au axat pe digital.

In Europa si SUA industria muzicala trece prin aceeasi criza prin care au trecut ei cu 10 ani in urma: vanzarile de cd-uri au scazut enorm, pirateria a crescut, casele de discuri inca au impresia ca pot controla online-ul si creste vanzarile de albume!

In urma crizei, conceptul pe care s-a bazat J.Y.Park a fost sa produca staruri, nu muzica: s-a axat sa faca un produs uman, cea mai mare sursa de venit a sa devenind sponsorizarile.

The Wonder Girls’ (o trupa de 5 fete) si ‘Rain‘ (solist) au fost cei mai de succes care au absolvit scoala sa: ‘Rain‘ s-a antrenat 4 ani, ‘The Wonder Girls‘ 7 ani inainte sa fie lansati. In prezent au succes si sunt cunoscuti in toata Asia, au avut numeroase hituri, ‘Rain’ a fost votat de revista ‘Time’ ca unul dintre cei mai influenti 100 de oameni din lume, ‘Wonder Girls’ au propriul lor reality show, au umplut Madison Square Garden la primul concert pe care l-au tinut in America etc.

J.Y.P. povestea amuzat cum, atunci cand mergea in America, lumea il intreba cate cd-uri au vandut artistii lui, avand in vedere ca sunt cei mai de succes din Asia, iar el nu stia ce sa le raspunda: in Asia nu se mai vand cd-uri! Lanseaza extrem de des, aproximativ la cate 3 luni, un mini-album digital ca suvenir pentru fani: cu 3-4 piese noi, insotit de diverse „goodies” (fotografii noi, de ex). Majoritatea incasarilor sale (50%) vin din concerte (turnee mondiale), sponsorizari, diverse produse pe care le vand, iar restul de 50% vin din vanzari digitale.

E de parere insa ca acest sistem nu va functiona niciodata in SUA, deoarece artistii sunt obisnuiti sa isi controleze toate drepturile… Insa cu siguranta poate fi adaptat la piata de pe fiecare continent.

J.Y. Park a mai spus ca, cu cat acceptam mai repede faptul ca digitalul este viitorul, cu atat este mai bine. Si casele lor de discuri spuneau in urma cu 10 ani (exact cum spun ale noastre in prezent) ca oamenii vor cumpara cd-uri atat timp cat albumul este bun. In prezent, ei nu mai fabrica cd-uri, deorece mp3-urile sunt mult mai eficace, mai usor de folosit.

Concluzie: cd-urile vor disparea definitiv. Luati-va adio de la ele si adaptati-va online-ului! Cu cat mai rapid, cu atat mai bine.

Pentru mai multe despre J.Y.Park va invit sa cititi pe Wikipedia sau pagina sa de MySpace. A scris si Florin Grozea un articol despre el, il gasiti AICI.

Citește în continuare

Videoclipurile oficiale Eurovision 2009

 Au aparut videoclipurile celor 24 de concurenti calificati la Selectia Nationala Eurovision 2009. Accesand site-ul oficial Eurovision Romania, puteti viziona toate clipurile pieselor intrate in semifinale.Pyuric este acreditata la semifinalele…

Citeste mai mult